Dialogul cu eternitatea

Oricine poate fi martorul unei apariţii imateriale… Dar există categorii umane „predispuse“ la recepţionarea mesajelor venite de Dincolo. În primul rând cei care au pierdut pe cineva apropiat. În perioada următoare decesului – când despărţirea de părinte, soţ sau copil nu poate fi încă acceptată, nici măcar conştientizată pe deplin –, legăturile afective se intensifică, iar senzaţia insuportabilă de pierdere se transformă în receptivitate.

La fel de vulnerabili se dovedesc aceia care au suferit o traumă fizică (accident sau boală gravă) care i-a dus până la „pragul“ dintre lumi. În convalescenţă, ei manifestă o sensibilitate exacerbată faţă de fenomene paranormale.

Alţi martori predilecţi sunt animalele de casă şi copiii. Câinii sau pisicile reacţionează la orice schimbare ambientală, cu un instinct infailibil. Aş cum simt apropierea unui cutremur, ori anumite boli ale stăpânului, animalele percep entităţile spectrale, interpretându-le ca pe o ameninţare directă.

Neafectaţi de barierele convenţionale prin care sistemul educaţional le va limita mai târziu viziunea asupra existenţei, copiii ignoră separarea planurilor psihic şi material. Pentru ei, întâlnirea cu o „fantomă“ este o întâmplare firească, reacţia fiind, în general, curiozitatea faţă de ceva nou.

Deschiderea la influenţele spectrale, considerată în Evul Mediu şi Renaştere ca privilegiul magicienilor şi alchimiştilor, a început, în secolul al XIX-lea, să fie recunoscută drept un talent care trebuia exploatat. După ce incidentul poltergeist din Hydesville a semnat actul de naştere al spiritismului, în Statele Unite a apărut o nouă vocaţie: cea de medium.

 

Relee umane

 

Dacă în 1950 americanii erau convinşi de posibilitatea dialogului cu cei decedaţi, un deceniu mai târziu „nebunia spiritistă“ avea să cuprindă Europa. Dorinţa de a comunica cu morţii devenise pentru unii o necesitate, pentru alţii o obsesie.

Invitaţii la şedinţele de invocare se aşezau la o masă rotundă şi aşteptau apariţia spiritelor. Care, uneori, se manifestau. Întâi cu ciocănituri în tăblia de lemn, ce începea să se zguduie „cu o mişcare vibratorie, semănând cu tremurul unui animal înfricoşat“… Nici intervenţia Bisericii – care echivala spiritismul cu magia neagră sau necromanţia –, nici declaraţiile unor oameni de ştiinţă, ca fizicianul Michael Faraday (1791-1867) ce afirma, la 30 iunie 1853, în ziarul „The Times“, că deplasarea mesei nu era produsă de o forţă exterioară, electromagnetică sau de altă natură, ci de impulsuri musculare – nu au putut micşora interesul publicului.

Şedinţele de spiritism necesitau însă prea mult timp, participanţii aşteptând uneori ore întregi ca să se întâmple ceva… Iar adesea nu se petrecea nimic. Remediul? Prezenţa unui medium care să invoce şi, la nevoie, să someze spiritele să îşi facă apariţia!

Mediumul nu este decât reinventarea unui personaj apărut odată cu primele comunităţi umane: şamanul. Aşa cum, în divinaţia tribală, şamanul cădea în transă pentru a obţine informaţii de la spirite, în secolul al XIX-lea transa indusă reprezenta uvertura obligatorie a şedinţelor de spiritism. Mediumul îşi pierdea astfel identitatea, trecând sub controlul unei „călăuze“ prin care menţinea legătura cu spiritele contactate. Posesiunea medianică era considerată o substituire de personalitate, vorbirea, scrisul sau orice alte manifestări fiind dictate de spiritul invadator… Ulterior, psihologii aveau să remarce paralela cu personalităţile secundare sau multiple din simptomatologia pacienţilor suferind de o scindare a conştiinţei.

Care era proporţia între realitate şi simulare într-o şedinţa de spiritism? Dacă elementul autentic rămânea întotdeauna nevoia disperată a familiei de a iniţia un dialog cu cel dispărut, prestaţia „moderatorului“ plasându-se în general sub semnul întrebării – au existat şi excepţii. Nu orice medium era neapărat un farsor.

Sunt oameni care pot vedea, auzi sau simţi ceea ce altora le rămâne inaccesibil. În trecut, posesorii capacităţilor extrasenzoriale erau consideraţi „suflete damnate“. Astăzi, li se spune „psihici“. Însă „damnarea“, sub forma marginalizării sau chiar excluderii din societate, a rămas. Iar puterea de a desluşi dincolo de zidul aparent impenetrabil al materialităţii le uzează mintea şi trupul, interzicându-le o existenţă normală. Receptat mai degrabă ca un blestem decât un „dar“ al destinului, talentul unor mediumuri autentice a sfârşit prin a fi pervertit în scopuri mercantile de către vânători de miracole.

Cu timpul, arsenalul mijloacelor de comunicare cu lumea cealaltă s-a diversificat, profesioniştii dialogului cu Eternitatea începând să se specializeze. Existau clarvăzători (capabili să recepţioneze imagini de Dincolo), mediumuri de transfigurare (ce îngăduiau celor decedaţi să le posede trupurile) şi receptori (care auzeau vocile spectrale).

Ce reprezintă, de fapt, o experienţă medianică? O intruziune a spiritelor, un releu cu celălalt tărâm? O scindare de personalitate, sindromul unei dereglări mentale? Sau, pur şi simplu, o fraudă, un mod ingenios de îmbogăţire, exploatând credulitatea şi nevoia familiei îndoliate de a ştii ce s-a întâmplat cu aceia pe care moartea îi răpise prea devreme de lângă ei?

 

Despre Rodica BRETIN

Rodica BRETIN a scris 32 articole în Revista de suspans.

Rodica Bretin s-a născut în 1958, la Braşov. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Fantasia Art Association din Cornwall (Marea Britanie). A publicat zece volume personale de beletristică: „Efect Holografic“ (1985); „Şoimul Alb“ (1987); „Uriaşul cel Bun“ (1989); „Drumul fără Sfârşit“ (1991); „Cel care Vine din Urmă“ (1993); „Lumea lui Hind“ (1998); „Omul de Nisip“ (2000); „Fecioara de Fier“ (2002; 2006; 2014); „Cetatea fără trecut“ (2015); „Fortăreaţa“ (2016). În 1996 a primit „Premiul pentru cea mai bună proză străină“ la Festivalul Internaţional al Artei Fantastice de la Annecy (Franţa), pentru nuvela „Negura“. În 2001 a primit „Premiul Volaverunt“ (Premiul pentru proză fantastică) la Festivalul din Valencia (Spania), pentru nuvela „Conquistadorul“. În 2005 a primit „Premiul pentru cel mai bun roman străin“ al Fantasia Art Association, pentru romanul „Fecioara de Fier“, publicat în serial de revista „The Historian“ din Truro (Cornwall – Marea Britanie). În publicistica istorică dedicată frontierelor cunoaşterii i-au apărut volumele: „Dosarele Imposibilului“ (2003); „Tunelul Timpului“ (2003); „Poarta Vrăjitoarelor“ (2004; 2015); „Poltergeist – atacatori invizibili“ (2005); „Misterul Lumilor Paralele“ (2006); „Naufragiaţi în Timp“ (2006); „Călătorii în timp şi lumi paralele“ (2015); „Războinicii Nordului“ (2015); „Cronicile Imposibilului“ (2015); „Ecouri din tenebre“ (2016). A realizat, în colaborare cu scriitorul Dan Apostol, seria „Antares“ – patru antologii dedicate literaturii fantastice şi culturii enciclopedice (vechi civilizaţii, fenomene neelucidate, cryptozoologie); a realizat şi tradus antologiile de literatură clasică fantastică „Cronici din lumi interzise“ (2003) şi „Vânătorii Lumii de Dincolo“ (2006). A tradus, din limbile engleză şi franceză, patru romane: „Dale Cooper“ de S. Frost, „Amantul doamnei Chatterley“ de D. H. Lawrence, „Leul uriaş“ de J. H. Rosny-Aîne (în colaborare) şi „În umbra ghilotinei“ de O. LeBaron. Realismul-fantastic, gen în care s-a specializat Rodica Bretin propune construcţii literare logice şi coerente, ducând la rezolvări ce ies din aşa-numita „normalitate“. Departe de a fi o eludare a problemelor contemporane stringente, alunecarea spre fantastic devine un exerciţiu ofensiv, mereu actual prin universalitatea mesajelor şi valorilor pe care le promovează. În toate cărţile sale Rodica Bretin reuşeşte să surprindă unul dintre crezurile dintotdeauna ale umanismului: „importantă nu este victoria, ci curajul de a lupta“. Fie că demască o impersonare a Răului ce posedă trupuri şi manipulează conştiinţe, o instituţie sau o grupare malefică ce încearcă să controleze destine, fie că descoperă fiinţe venite din alte lumi, fascinante şi terifiante, personajele autoarei demonstrează cititorului un adevăr imuabil: în infinitatea universului nostru şi a celor nedescoperite încă, există lucruri, fiinţe, fenomene pe care chiar dacă nu le putem înţelege, ni le putem imagina...

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *