Un thriller cu Pistorius

La început, soarta nu i-a surâs deloc sud-africanului Oscar Pistorius: s-a născut cu un handicap puţin obişnuit. Îi lipsea peroneul de la ambele picioare. Când a împlinit 11 luni, medicii – cu acordul părinţilor – au luat o hotărâre dramatică: i-au amputat picioarele de sub genunchi. Dacă nu procedau astfel, băiatul şi-ar fi petrecut toată viaţa într-un cărucior. Supunându-se acestei operaţii, mai avea o şansă. Şi miracolul s-a produs: cu ajutorul unor proteze pe care le-a purtat de mic, la vârsta de doi ani făcea primii paşi.

A trecut timpul. Prin eforturi supraomeneşti, prin antrenamente zilnice şi dând dovadă de o voinţă ieşită din comun, Oscar s-a integrat în societate. A început să practice boxul, să joace polo pe apă şi rugby. Nu voia să fie considerat un neajutorat. Râvnea la aerul tare respirat de elite. Îşi dorea izbânda. Gloria. Dorea să fie mai presus decât cei care nu se născuseră cu vreun handicap. De aceea, s-a pregătit pentru o carieră de sportiv profesionist, şi n-a trecut mult până când a devenit o vedetă. În loc de statutul unui potențial învins, destinul i-a rezervat calea regală a învingătorilor, ca o recompensă pentru uluitoarea sa perseverență.

În noaptea Sf. Valentin a acestui an, într-un moment de rătăcire, dintr-un accident, sau cu premeditare, [Oscar Pistorius] şi-a împuşcat iubita pe care susţine că a confundat-o cu un hoţ strecurat în casă.

La Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, a concurat alături de atleţi consacraţi, „normali”, la 400 de metri şi la ştafeta de 4×400 de metri, fiind primul sportiv din lume care a participat la o astfel de întrecere cu ambele picioare amputate. Protezele lui de titan i-au înlesnit performanţa care a făcut înconjurul lumii. Chiar dacă s-a clasat ultimul, un stadion arhiplin l-a aplaudat minute în şir.

La Jocurile Paralimpice care au urmat, concurând la aceleaşi probe, ca de altfel şi la Jocurile din 2004 şi 2008, a câştigat numeroase medalii. A căpătat statutul unui star. S-a transformat într-un mit. În ţara sa a devenit idol, un model de tenacitate, o emblemă a reuşitei indiferent de vicisitudini. Frumos, charismatic, înconjurat de prieteni şi de fete frumoase, fără griji materiale. De cele mai multe ori, avea un comportament de gentleman. Se îmbrăca elegant, se purta amabil. Avea cai pur-sânge, doi leoparzi şi doi tigri albi pe care îi creştea la o fermă. Alteori, însă, contraria, fiind predispus la violenţe – într-un bar şi-a rănit un prieten manevrând un pistol, incident muşamalizat cu multă repeziciune. A mai agresat şi o studentă, şi un producător care se combinase cu o fostă iubită de-a lui. Şi adora viteza – gonea pe bolizii săi cu 200 km/h. Dar publicul obişnuieşte să le ierte celor „aleşi” astfel de comportamente excentrice.

Din nou, însă, zeiţa Fortuna şi-a întors faţa de la el. În noaptea Sf. Valentin a acestui an, într-un moment de rătăcire, dintr-un accident, sau cu premeditare, şi-a împuşcat iubita pe care susţine că a confundat-o cu un hoţ strecurat în casă. A tras cu pistolul: o dată ar fi rănit-o în coapsă, apoi a mai expediat trei gloanţe prin uşa de la baia unde se refugiase Reeva Steenkamp, 29 de ani, foto-model, prezentatoare la TV.

Cu câteva luni înainte, o jurnalistă îi vizitase casa şi îi luase un interviu. Reşedinţa luxoasă din mult invidiatul cartier Silver Woods era ca un bunker. Se pătrundea în incintă prin identificarea amprentelor proprietarului. Grilaje şi uşi acţionate prin comenzi electronice. Paznici. Câini. Un adăpost inviolabil, într-un decor de vis. În încăperile vaste – multă aparatură Hi-Fi.

Din noaptea de 14 februarie a.c. se pun şi se tot pun întrebări. La unele s-a răspuns, la altele încă se mai aşteaptă o clarificare. S-au certat atunci cei doi, aşa cum afirmă unii vecini? Era lumina stinsă când au pornit împuşcăturile? Şi-a pus Oscar protezele înainte de a se da jos din patul unde dormea alături de iubita lui? Cum de n-a trezit-o dacă a auzit zgomote suspecte şi de ce n-a verificat dacă partenera lui era cufundată în somn? Cum de n-a încercat mai întâi să discute cu ea şi abia apoi să apese pe trăgaci în speranţa că îl va speria pe presupusul intrus? Dacă a fost legitimă apărare, de ce nu s-a descoperit nicio urmă de intrare prin efracţie? Şi cine a folosit bâta de crichet care a fost găsită pe jos? S-a apărat Reeva cu ea? A izbit-o Oscar cu ea înainte de a o împuşca? Se afla Pistorius sub influenţa unor substanţe halucinogene? Şi de ce s-ar fi baricadat prezentatoarea TV în baie dacă nu s-ar fi simţit primejduită? Ce lămuriri aduce examenul balistic?

Avocatul Barry Roux a respins multe dintre concluziile investigaţiei prezentate de către anchetatorul Hilton Botha la audierea în faţa unui judecător care trebuia să stabilească dacă Pistorius putea fi eliberat pe cauţiune sau nu. El a demonstrat, printre altele, că nimeni n-ar fi putut auzi vreo dispută declanşată în casa recordmenului, din moment ce vecinii cei mai apropiaţi locuiesc la 400-500 de metri de acesta. Apoi, scena crimei a fost contaminată – echipa lui Hilton Botha n-a purtat încălţăminte de protecţie când şi-a început cercetările. Lovitura de teatru a fost însă  alta şi l-a costat pe Hilton Botha decăderea de la conducerea anchetei. În 2009, el a fost acuzat de tentativă de omor deoarece, beat fiind, a tras asupra unui taxi încercând să-l oprească.

În Republica Sud-Africană se comit 15 000 de omoruri pe an şi 48 000 de agresiuni sexuale. O lume a violenţei. De aceea, purtarea armelor în scop de apărare e ceva obişnuit. Însuşi Pistorius îşi luase o armă pentru care avea permis – după spusele lui, primise mai multe ameninţări cu moartea. Îl purta cu el oriunde se ducea, iar noaptea îl ţinea pe noptieră.

Oscar Pistorius a pledat pentru omor provocat de un accident. Era întuneric, s-a speriat, îşi simţea viaţa primejduită… A fost eliberat pe cauţiune. Acum îşi aşteaptă procesul din iunie. În acest timp, abilul său avocat construieşte o apărare beton. Dacă însă se dovedeşte că Reeva era însărcinată şi cearta a izbucnit în clipa în care i-a adus la cunoştinţă acest fapt iubitului său, o să aibă o misiune dificilă. În orice caz, procurorul Gerrie Nel a fost categoric: pe Oscar Pistorius îl aşteaptă o pedeapsă lungă.

Sau, poate că nu. În urmă cu aproape două decenii, un alt sportiv faimos, O.J. Simpson, a scăpat de acuzaţia de a-şi fi omorât soţia. A fost magistral – înzestrarea lui de actor şi-a spus cuvântul. Una dintre probele prezentate la procesul îndelung mediatizat a fost o mănuşă însângerată, pe care ar fi purtat-o criminalul. În faţa juriului, Simpson a încercat să-şi pună mănuşa şi n-a reuşit. Era mult prea mică. Gurile rele spun că, în închisoare, celebrul jucător de fotbal american a făcut exerciţii intense, astfel încât masa musculară a pumnului său a crescut.

Viaţa lui Oscar Pistorius are toate ingredientele necesare pentru a inspira pe cineva să realizeze un thriller. Nu-i exclus ca, exact în acest moment, cineva să fi scris deja primele pagini…

Credit foto: Getty via The Mirror

Despre George ARION

George ARION a scris 25 articole în Revista de suspans.

George ARION s-a născut la 5 aprilie 1946 la Tecuci. Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Bucureşti – 1970. PDG la S.C. Publicaţiile Flacăra S.A. şi Preşedintele Fundaţiei „Premiile Flacăra”. A publicat: Cărţi de poezie: Copiii lăsaţi singuri – 1979, Editura „Scrisul românesc”; Amintiri din cetatea nimănui – 1983, Editura „Cartea românească”; Traversarea – 1997, Editura Funaţiei „Premiile Flacăra”. Versuri pentru copii: Uite cine nu vorbeşte – 1997, Ediura Flacăra. Critică literară: Alexandru Philippide sau drama unicităţii – 1981, eseu, Editura Eminescu. A semnat în Flacăra cronici literare. Din 2006 susţine o rubrică de prezentare a cărţilor poliţiste în ediţia de duminică a Jurnalului naţional. Proză: Atac în bibliotecă – 1983, Editura Eminescu, reeditări în 1993 la Editura Flacăra şi în 2008 la Crime Scene Publishing; Profesionistul – 1985, Editura Eminescu; Trucaj – 1986, Editura Albatros; Pe ce picior dansaţi? - 1990, Editura Eminescu; Crimele din Barintown – 1995, Editura Flacăra; Nesfârşita zi de ieri – 1997, Editura Flacăra, reeditare sub titlul Şah la rege în 2008 la Editura Tritonic; Detectiv fără voie (integrala Andrei Mladin) – 2001, Editura All, reeditare 2008, Editura Crime Scene Publishing; Cameleonul – 2001, Editura Fundaţiei Pro, reeditare 2009, Editura Crime Scene Publishing; Anchetele unui detectiv singur – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Spioni în arşiţă – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare 2010, Editura Crime Scene Publishing; Necuratul din Colga – 2004, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Crime sofisticate – 2009, Editura Crime Scene Publishing. Publicistică: Interviuri – 1979, Editura Eminescu; Interviuri II – 1982, Editura Eminescu; Dialogul continuă – 1988, Editua Albatros; Viaţa sub un preşedinte de regat – 1997, Editura Flacăra; O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri (1975-1999) – 1999, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare în 2005, incluzând şi interviurile din perioada 2000-2005; Linişte! Corupţii lucrează pentru noi – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”. Film: Scenarii la filmele Enigmele se explică în zori – 1989, regia Aurel Miheleş, şi Atac în bibliotecă – 1992, regia Mircea Drăgan. Televiziune: Scenariu la serialul poliţist Detectiv fără voie (zece episoade realizate la Televiziunea Română) – 2001, regia Silviu Jicman. Operă: Autor al libretului operei În labirint – muzică Liana Alexandra. Opera a fost montată la Timişoara şi a fost prezentată în 1988 în cadrul Festivalului „George Enescu”. Teatru: Autograf – monolog dramatic, 150 de spectacole la Teatrul Naţional Bucureşti; Scena crimei – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra” (piesă poliţistă transmisă la Radio România în 2009). Vers şi muzică: CD-ul Soldat căzut din iubire – 2009; versuri – George Arion, muzica şi intepretarea – Eugen Cristea. Premii, distincţii: Premiul revistei Amfiteatru – 1970; Premiul revistei Flacăra – 1982; de trei ori Premiul Uniunii Scriitorilor (1985, 1995) – pentru romanele Profesionistul şi Crimele din Barintown, şi pentru O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri – 1999; Premiul Consiliului Ziariştilor pentru Interviuri – 1987; Premiul Constiliului Ziariştilor pentru cronici sportive – 1988; Premiul revistei Tomis – 1994; Premiul Ministerului de Interne pentru cărţile sale poliţiste – 1999 şi 2003. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cetăţean de onoare al oraşului Tecuci.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *