Thrillerul, un mit modern

Într-una dintre poeziile sale, O întâlnire ciudată, Al. Philippide (poet pe nedrept uitat) evocă întâlnirea cuiva cu un înger. Lumea de azi nu mai este guvernată de zei, care reprezintă absolutul. „Zeii au plecat de mult prin stele”, i-au abandonat pe oameni. Credința în ei a murit, a devenit o rușine, slujitorii lor sunt batjocoriți. De aceea, făptura îngerului este jalnică, stângace, înfricoșată de trecătorii care îl alungă râzând, ca pe o paiață. Exponent al unui „paradis în destrămare”, el își renegă identitatea, își retează aripile și le ascunde cu frică, pentru a nu fi recunoscut. Înfățișarea lui ține de carnaval:

„Îmi evoca poznașa arătare

A unui heruvim de bal mascat.”

Dacă altădată, în prezența zeilor, oamenii se simțeau liberi, protejați, cunoscând un scop pentru care trăiesc, știind cui să se adreseze într-un moment de restriște, acum, fără ei, fără un țel, o paradoxală constrângere îi paralizează, neștiind cum să acționeze și în ce direcție.

Cei din Antichitate ne-au lăsat moștenire eroi statuari, de o măreție care te copleșește. Autorii de thrillere insistă, însă, în alegerea unor protagoniști care, la prima impresie, nu par ieșiți din comun. Tocmai de aceea isprăvile lor ni se par și mai senzaționale, căpătând anvergura unor personaje mitice.

Așa să fie lumea noastră care a renunțat la mituri, la „basme, ghicitori, eresuri”?

Într-o carte excepțională, Mythologies, Roland Barthes ne-a dezvăluit ceva neașteptat: nu, miturile nu au murit. Ele însoțesc, în continuare, destinul umanității. Întotdeauna oamenii au avut sau vor avea nevoie să adore ceva, să venereze pe cineva. E vorba doar de o substituire a celor vechi cu altele, noi, pe care uneori nici nu le recunoaștem ca fiind mituri – și, într-un fel, avem dreptate, ele fiind mai curând un surogat, o emblemă a derizoriului.

Gânditorul francez face un inventar al lor: automobilul, reclamele la diferite produse, credința în extratereștri, jucăriile pentru copii, Turul Franței, Turnul Eiffel, ghidurile turistice, clarvăzătorii, fotografiile vedetelor, mâncărurile la modă etc. și le descifrează mecanismul care le produce și ce înrâurire au asupra lumii contemporane.

Cartea a apărut în 1957. Evident, inventarul nu este exhaustiv – autorul nici nu și-a propus așa ceva, ar fi fost peste puterile lui. Dacă, însă, ar mai fi printre noi, Roland Barthes ar mai adăuga multe altele. Și e posibil să nu treacă indiferent pe lângă expansiunea extraordinară a thrillerului.

Călătorind prin Occident, deseori am văzut prin tramvaie, autobuze, metrouri, avioane, pe plaje, în săli de așteptare oameni absorbiți de lectura unor cărți. Cele mai multe dintre ele erau thrillere. (La noi se citesc, mai ales, Libertatea și Click.) Ne putem întreba: ce satisfacții oferă parcurgerea unor scrieri semnate de Dan Brown, Patricia Cornwall, James Patterson, apărute în zeci de limbi și în milioane de exemplare? De ce exercită ele o asemenea fascinație? Cum de ocupă ele un loc atât de important în viața noastră?

Am putea răspunde: ele oferă o lectură fără mari pretenții de profunzime, care face mai agreabilă trecerea timpului. În unele cazuri, răspunsul este corect (din fericire, culmile genului infirmă o astfel de părere!). La urma-urmei, nu este nimic înjositor în a scrie agreabil, fluent, fără artificii artistice care provoacă dureri de cap. Singurul gen condamnabil este genul plicticos, spunea cu îndreptățire Voltaire. Și, hai să recunoaștem, literatura așa-zis serioasă a produs mai multă maculatură fastidioasă decât literatura în care polițiștii vânează un criminal.

Atunci ce să fie? Dorința de a fi smuls din rutina cotidiană, din confortul vieții moderne, unde uneori nu ți se întâmplă nimic spectaculos, și de a simți o benefică infuzie de adrenalină? Probabil. Mulți dintre noi au nevoie de un impuls pentru a nu mai fi cufundați în placiditate, fiind goi pe dinăuntru, fără să-i emoționeze nimic din ce-i înconjoară.

De altfel, aceasta este și noutatea pe care o aduce thrillerul față de romanul tip Agatha Christie. Creatorii lui nu mai sunt preocupați de rezolvarea unor enigme prin folosirea intensivă a „celulelor cenușii”. Ei nu mai prezintă cazuri tratate ca într-un laborator, unde se fac diverse experimente, ci sugerează atmosfere apăsătoare, prezintă ambianțe terifiante, populate de făpturi neliniștitoare, de monștri purtând măști de oameni. Cunoașterea lor provoacă oroare, groază, este un șoc.

Într-o lume în care primejdiile pândesc la orice pas, până și la un pașnic maraton unde un dement detonează o bombă, thrillerul ne îngăduie să credem că adevărul și dreptatea triumfă până la urmă, și că nimic nu rămâne nepedepsit, datorită nouă, și spre satisfacția noastră. Această viziune consolatoare este, poate, suprema lui calitate, care îl face atât de popular în ziua de azi.

Să fie atunci vorba de nepotolita noastră sete de mister? Tot ce se poate. Într-o lume perfect articulată, clară, unde totul pare să fie explicat și ținut sub control, e nevoie, din când în când, și de puțină incertitudine, de nesiguranță, care să demonstreze că tiparele familiare pot oricând să explodeze.

Dar dacă e vorba de o scriitură mai pe înțelesul oricui, fără analize psihologice complexe, fără descrieri lungi, importantă fiind doar acțiunea, cu cât mai vioaie, cu atât mai bine? Fals. Complet fals. Mulți autori de thrillere au absolvit universități de mare prestigiu, au o vastă cultură și un talent literar incontestabil. Personajele lor sunt verosimile, creionate cu grijă, uneori cu mână de maestru, decorurile prin care ne poartă beneficiază de o scrutare atentă, întâmplările istorisite sunt și alerte, și revelatoare pentru natura umană.

Cine erau eroii miturilor de odinioară? Să-i amintim pe câțiva: Icar, Prometeu, Daphne, Eros și Psyche, Oreste și Pilade, Orfeu și Euridice… Toți sunt înconjurați de o aureolă, au ceva care îi face intangibili, îi simțim mai presus decât noi, dintr-o altă esență.

În schimb, în thrillere, personajele sunt oameni obișnuiți, care nu ne-ar inhiba dacă i-am întâlni. Cu unii dintre ei ne-ar face plăcere să stăm la taclale. Au virtuți și păcate, ca oricare dintre noi, și nu sunt înzestrați cu puteri supranaturale, astfel încât să-și înfrângă adversarii doar dacă le-aruncă o privire.

Matt Scudder, eroul lui Lawrence Block, este un fost polițist care, în urma unei întâmplări nefericite, a ajuns să bea peste măsură și frecventează cercul alcoolicilor anonimi.

Simon Beckett îl propune în luminile rampei pe David Hunter, un fost eminent antropolog care a suferit o pierdere cumplită; soția și fiica lui și-au găsit sfârșitul într-un accident de mașină. În urma teribilei întâmplări, a renunțat la statutul său profesional și s-a refugiat într-un sat.

Liza Marklund și-a ales ca eroină o jurnalistă, Annika Bengtzon, care a trecut printr-o întâmplare nenorocită, fiind acuzată de omor prin imprudență.

Un erou faimos este Lincoln Rhyme, fost criminalist în NYPD. În urma unui grav accident petrecut în cursul unei anchete, a paralizat și își petrece viața într-un scaun cu rotile.

Dar toți acești eroi, ca și mulți alții ca ei, își uită necazurile, tribulațiile și se dedică unor investigații laborioase, încununate cu prinderea criminalilor.

Cei din Antichitate ne-au lăsat moștenire eroi statuari, de o măreție care te copleșește. Autorii de thrillere insistă, însă, în alegerea unor protagoniști care, la prima impresie, nu par ieșiți din comun. Tocmai de aceea isprăvile lor ni se par și mai senzaționale, căpătând anvergura unor personaje mitice.

Odinioară, aflarea unui criminal și pedepsirea lui aparținea unei instanțe supreme. Dumnezeu îl anchetează cu abilitate pe Cain, tot el îl judecă și-l pedepsește.

În thrillere, tot ce ține de aplicarea legii aparține oamenilor. Polițiștii sau detectivii investighează omorurile, procurorii acuză, juriul deliberează după ce ascultă rechizitoriul, depozițiile martorilor, cuvântul apărătorilor, iar apoi judecătorul pronunță sentința.

Lupta între Bine și Rău nu mai e tranșată prin voința zeilor. Decizia nu mai e așteptată să vină din Ceruri, de la un for omnipotent și imposibil de a fi cunoscut. Ea ne cere o implicare totală, nemaifiind marionetele unor zei care manipulează destinele muritorilor.

Într-o lume în care primejdiile pândesc la orice pas, până și la un pașnic maraton unde un dement detonează o bombă, thrillerul ne îngăduie să credem că adevărul și dreptatea triumfă până la urmă, și că nimic nu rămâne nepedepsit, datorită nouă, și spre satisfacția noastră. Această viziune consolatoare este, poate, suprema lui calitate, care îl face atât de popular în ziua de azi.

Despre George ARION

George ARION a scris 25 articole în Revista de suspans.

George ARION s-a născut la 5 aprilie 1946 la Tecuci. Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Bucureşti – 1970. PDG la S.C. Publicaţiile Flacăra S.A. şi Preşedintele Fundaţiei „Premiile Flacăra”. A publicat: Cărţi de poezie: Copiii lăsaţi singuri – 1979, Editura „Scrisul românesc”; Amintiri din cetatea nimănui – 1983, Editura „Cartea românească”; Traversarea – 1997, Editura Funaţiei „Premiile Flacăra”. Versuri pentru copii: Uite cine nu vorbeşte – 1997, Ediura Flacăra. Critică literară: Alexandru Philippide sau drama unicităţii – 1981, eseu, Editura Eminescu. A semnat în Flacăra cronici literare. Din 2006 susţine o rubrică de prezentare a cărţilor poliţiste în ediţia de duminică a Jurnalului naţional. Proză: Atac în bibliotecă – 1983, Editura Eminescu, reeditări în 1993 la Editura Flacăra şi în 2008 la Crime Scene Publishing; Profesionistul – 1985, Editura Eminescu; Trucaj – 1986, Editura Albatros; Pe ce picior dansaţi? – 1990, Editura Eminescu; Crimele din Barintown – 1995, Editura Flacăra; Nesfârşita zi de ieri – 1997, Editura Flacăra, reeditare sub titlul Şah la rege în 2008 la Editura Tritonic; Detectiv fără voie (integrala Andrei Mladin) – 2001, Editura All, reeditare 2008, Editura Crime Scene Publishing; Cameleonul – 2001, Editura Fundaţiei Pro, reeditare 2009, Editura Crime Scene Publishing; Anchetele unui detectiv singur – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Spioni în arşiţă – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare 2010, Editura Crime Scene Publishing; Necuratul din Colga – 2004, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Crime sofisticate – 2009, Editura Crime Scene Publishing. Publicistică: Interviuri – 1979, Editura Eminescu; Interviuri II – 1982, Editura Eminescu; Dialogul continuă – 1988, Editua Albatros; Viaţa sub un preşedinte de regat – 1997, Editura Flacăra; O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri (1975-1999) – 1999, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare în 2005, incluzând şi interviurile din perioada 2000-2005; Linişte! Corupţii lucrează pentru noi – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”. Film: Scenarii la filmele Enigmele se explică în zori – 1989, regia Aurel Miheleş, şi Atac în bibliotecă – 1992, regia Mircea Drăgan. Televiziune: Scenariu la serialul poliţist Detectiv fără voie (zece episoade realizate la Televiziunea Română) – 2001, regia Silviu Jicman. Operă: Autor al libretului operei În labirint – muzică Liana Alexandra. Opera a fost montată la Timişoara şi a fost prezentată în 1988 în cadrul Festivalului „George Enescu”. Teatru: Autograf – monolog dramatic, 150 de spectacole la Teatrul Naţional Bucureşti; Scena crimei – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra” (piesă poliţistă transmisă la Radio România în 2009). Vers şi muzică: CD-ul Soldat căzut din iubire – 2009; versuri – George Arion, muzica şi intepretarea – Eugen Cristea. Premii, distincţii: Premiul revistei Amfiteatru – 1970; Premiul revistei Flacăra – 1982; de trei ori Premiul Uniunii Scriitorilor (1985, 1995) – pentru romanele Profesionistul şi Crimele din Barintown, şi pentru O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri – 1999; Premiul Consiliului Ziariştilor pentru Interviuri – 1987; Premiul Constiliului Ziariştilor pentru cronici sportive – 1988; Premiul revistei Tomis – 1994; Premiul Ministerului de Interne pentru cărţile sale poliţiste – 1999 şi 2003. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cetăţean de onoare al oraşului Tecuci.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *