Dacă e mai, e Belgia

Cineva mi-a recomandat un „polar” al unui romancier belgian, Alain Berenboom, din aceeaşi generaţie cu mine. Am citit dintr-o suflare Perils en ce royaume, curios să aflu cum scriu cărţi poliţiste urmaşii literari ai lui Georges Simenon, dar şi dacă, într-adevăr, după cum mi-a spus persoana care mi-a dat cartea, eroul principal seamănă cu Andrei Mladin, protagonistul din câteva naraţiuni de-ale mele.

Surpriza a fost totală. Rareori am întâlnit, în acest gen de ficţiune, un autor care să trateze atât de amuzant lucruri extraordinar de grave, fără a le trimite în derizoriu.

Eroul său, Michel Van Loo, este un detectiv particular la început de carieră. Îşi păstrează tot timpul buna dispoziţie, deşi trece deseori prin situaţii care îi pun viaţa în pericol – primeşte ameninţări la telefon, i se sparge apartamentul, încasează bătăi care îl scot o vreme din circulaţie, scapă la mustaţă când duşmanii săi vor să-l calce cu maşina.

Rareori am întâlnit, în acest gen de ficţiune, un autor care să trateze atât de amuzant lucruri extraordinar de grave, fără a le trimite în derizoriu.

De ce atâta înverşunare împotriva unui anchetator lipsit de experienţă, cam aiurit, în buzunarele căruia fluieră vântul, admirator al sexului frumos şi băutor de cursă lungă? Pentru că aduce la lumină istorii pe care unii le-au crezut şi le-au vrut uitate pe veci.

Un funcţionar din administraţia belgiană dispare de-acasă. Mama şi sora lui îl angajează pe Michel Van Loo să-i dea de urmă. Un caz care iniţial pare simplu devine extrem de complex, pe măsură ce detectivul înaintează cu cercetările sale, stârnind un viespar nebănuit la început.

Contextul în care se desfăşoară investigaţiile este extrem de complicat. Acţiunea se petrece în 1947, în Bruxelles. La doi ani de la sfârşitul războiului, Belgia încearcă să-şi vindece rănile provocate de cel mai cumplit flagel pe care l-a cunoscut omenirea. Se încearcă instaurarea stării de normalitate, a armoniei sociale, asigurarea bunăstării de odinioară. Şi totuşi, trecutul îi urmăreşte pe toţi, astfel încât în mica ţară sunt confruntări între republicani şi regalişti, între comunişti şi cei de dreapta, între sindicalişti şi patroni. Până şi în cadrul mişcărilor de stânga sunt disensiuni – unii acceptă tutela Moscovei, alţii o resping cu îndârjire. Miza tuturor acestor convulsii? Ca de obicei, lupta pentru putere.

La toate acestea se adaugă şi vânarea cu înverşunare a celor care au colaborat cu ocupantul nazist – unii dintre ei au fugit pe alte meleaguri, au rămas însă destui care caută să-şi facă uitate petele din biografie. Ies ca şobolanii din ascunzători şi se dau drept eroi. Multe personaje poartă măşti, prezentându-se mai curaţi decât sunt, astfel încât, după cum observă cu umor protagonistul romanului, numărul celor care pretind că au luptat contra lui Hitler depăşeşte populaţia Belgiei. Ipocrizia unora e fără margini, în tentativa lor de a dobândi un statut de onorabilitate, şi creează confuzie în societate.

În cursul investigaţiilor sale, Michel Van Loo poartă discuţii cu foşti combatanţi înrolaţi în RAF, cu traficanţi de pe piaţa neagră, cu luptători în rezistenţă, cu evrei care au scăpat ca prin urechile acului de deportare, întâlnind chiar şi colaboraţionişti. Fiecare explică de ce a acţionat într-un fel sau altul, cum de au devenit victime sau călăi. Poveştile lor de viaţă sunt deseori cutremurătoare şi dezvăluie zbaterile unui popor într-un moment de restrişte al existenţei sale.

Şi totuşi, deşi relatează despre destine frânte, despre drame familiale sau colective, romanul se menţine tot timpul într-o notă optimistă, în special datorită protagonistului său, care îşi face din haz o pavăză împotriva relelor din lume. Nu se poate să nu-l îndrăgeşti pe Michel Van Loo – un personaj şarmant, isteţ, imposibil de abătut de la credinţa că dreptatea trebuie să triumfe oricâte obstacole i-ar sta în cale. Fără nimic din înzestrarea unui superman, el îşi duce la bun sfârşit misiunea, descifrând un mister năucitor, înfruntând mereu cu surâsul pe buze agresiunile de care are parte. Exact ca Andrei Mladin al meu.

Despre George ARION

George ARION a scris 25 articole în Revista de suspans.

George ARION s-a născut la 5 aprilie 1946 la Tecuci. Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Bucureşti – 1970. PDG la S.C. Publicaţiile Flacăra S.A. şi Preşedintele Fundaţiei „Premiile Flacăra”. A publicat: Cărţi de poezie: Copiii lăsaţi singuri – 1979, Editura „Scrisul românesc”; Amintiri din cetatea nimănui – 1983, Editura „Cartea românească”; Traversarea – 1997, Editura Funaţiei „Premiile Flacăra”. Versuri pentru copii: Uite cine nu vorbeşte – 1997, Ediura Flacăra. Critică literară: Alexandru Philippide sau drama unicităţii – 1981, eseu, Editura Eminescu. A semnat în Flacăra cronici literare. Din 2006 susţine o rubrică de prezentare a cărţilor poliţiste în ediţia de duminică a Jurnalului naţional. Proză: Atac în bibliotecă – 1983, Editura Eminescu, reeditări în 1993 la Editura Flacăra şi în 2008 la Crime Scene Publishing; Profesionistul – 1985, Editura Eminescu; Trucaj – 1986, Editura Albatros; Pe ce picior dansaţi? - 1990, Editura Eminescu; Crimele din Barintown – 1995, Editura Flacăra; Nesfârşita zi de ieri – 1997, Editura Flacăra, reeditare sub titlul Şah la rege în 2008 la Editura Tritonic; Detectiv fără voie (integrala Andrei Mladin) – 2001, Editura All, reeditare 2008, Editura Crime Scene Publishing; Cameleonul – 2001, Editura Fundaţiei Pro, reeditare 2009, Editura Crime Scene Publishing; Anchetele unui detectiv singur – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Spioni în arşiţă – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare 2010, Editura Crime Scene Publishing; Necuratul din Colga – 2004, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Crime sofisticate – 2009, Editura Crime Scene Publishing. Publicistică: Interviuri – 1979, Editura Eminescu; Interviuri II – 1982, Editura Eminescu; Dialogul continuă – 1988, Editua Albatros; Viaţa sub un preşedinte de regat – 1997, Editura Flacăra; O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri (1975-1999) – 1999, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare în 2005, incluzând şi interviurile din perioada 2000-2005; Linişte! Corupţii lucrează pentru noi – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”. Film: Scenarii la filmele Enigmele se explică în zori – 1989, regia Aurel Miheleş, şi Atac în bibliotecă – 1992, regia Mircea Drăgan. Televiziune: Scenariu la serialul poliţist Detectiv fără voie (zece episoade realizate la Televiziunea Română) – 2001, regia Silviu Jicman. Operă: Autor al libretului operei În labirint – muzică Liana Alexandra. Opera a fost montată la Timişoara şi a fost prezentată în 1988 în cadrul Festivalului „George Enescu”. Teatru: Autograf – monolog dramatic, 150 de spectacole la Teatrul Naţional Bucureşti; Scena crimei – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra” (piesă poliţistă transmisă la Radio România în 2009). Vers şi muzică: CD-ul Soldat căzut din iubire – 2009; versuri – George Arion, muzica şi intepretarea – Eugen Cristea. Premii, distincţii: Premiul revistei Amfiteatru – 1970; Premiul revistei Flacăra – 1982; de trei ori Premiul Uniunii Scriitorilor (1985, 1995) – pentru romanele Profesionistul şi Crimele din Barintown, şi pentru O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri – 1999; Premiul Consiliului Ziariştilor pentru Interviuri – 1987; Premiul Constiliului Ziariştilor pentru cronici sportive – 1988; Premiul revistei Tomis – 1994; Premiul Ministerului de Interne pentru cărţile sale poliţiste – 1999 şi 2003. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cetăţean de onoare al oraşului Tecuci.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *