Crime exemplare

MaxAub-CrimesExemplairesMax Aub este un scriitor despre care puțini știu în România. Nici măcar prin locurile pe unde a peregrinat n-a ajuns în prim-plan. O explicație poate fi viața pe care a dus-o.

S-a născut în 1903, la Paris, iar din 1914 a trăit cu familia în Spania (fiind de origine germană, tatăl său s-a temut să nu aibă probleme atunci când a început războiul, așa că a plecat în exil cu familia). A luptat de partea republicanilor împotriva trupelor franchiste. A avut prieteni celebri – Garcia Lorca, Malraux, Picasso, Dali, Bunuel. Anul 1937 îl găsește în postul de atașat cultural la Ambasada Spaniei din Paris. Având convingeri comuniste, a fost arestat în 1939. În timpul Regimului de la Vichy a fost închis într-un lagăr din sudul Franței. Evadează în 1942 și se stabilește în Mexic unde moare în 1972.

A lăsat în urmă multe lucrări în spaniolă, printre care și Crime exemplare (1956), o cărțulie care nu depășește cu mult o sută de pagini, dar de o valoare literară indiscutabilă.

Într-o narațiune polițistă, un punct important al anchetei îl constituie descoperirea mobilului care a condus la comiterea faptelor. În Crime exemplare, Max Aub nu este interesat decât de acest aspect. Nu-l pasionează să consemneze depozițiile martorilor, urmărirea suspecților și arestarea vinovatului. În paginile lui nu apar polițiști, detectivi și nici nu le este descrisă activitatea.

De cele mai multe ori, a smulge de la un ucigaș o recunoaștere a faptei sale abominabile și o explicație a motivului pentru care a suprimat o viață cere investigatorilor multe ceasuri și zile de trudă și o varietate de mijloace de persuasiune. Ca și cum i s-ar fi permis accesul într-o cameră de luat interogatorii, autorul are privilegiul de a se afla acolo chiar în acea clipă de grație când făptașii se hotărăsc să mărturisească, să spună ce i-a îndemnat să ucidă și cum au procedat. El le înregistrează scrupulos declarațiile, fără să adauge niciun comentariu. Nu-și manifestă nici dorința de a-i justifica, de a-i condamna sau de a-i ierta. O altă instanță va analiza cazurile și va da verdictele.

Max Aub a compus un dosar cu peste o sută de crime, comise din plictiseală, din enervare, din furie, uneori din pricini de-a dreptul bizare: „L-am omorât pentru că-l vorbea de rău pe Juan Alvarez care este prietenul meu cel mai bun și pentru că eram sigur că tot ce spunea era o minciună gogonată.”; „L-am omorât pentru că era din Vinaroz.”; „L-am omorât mai întâi în vis, după care nu m-am putut împiedica s-o fac cu adevărat.

Era inevitabil.”; „L-am omorât pentru că eram sigur că nu mă vede nimeni.”; „L-am omorât pentru că în loc să mestece, rumega.”; „Îmi doream un băiat, Domnule! Când a născut a patra fată, am omorât-o!”; „Voi n-ați omorât pe nimeni din plictiseală? E amuzant.”

Cinică și macabră este confesiunea unui ucigaș în serie: „Să ucizi, să ucizi fără milă, ca să mergi înainte, ca să-ți netezești calea și să nu ai odihnă. Un cadavru, cu toate că e moale, este o excelentă treaptă pe care urcând-o, te afli mai sus. Mai sus. Să ucizi, sfârșind cu cel care te deranjează pentru că el merge altfel, pentru ca timpul să treacă mai repede. Un serviciu pe care îl voi presta până când mă vor doborî cei care au dreptul s-o facă.”

Relatările din acest libretto nu depășesc două pagini. Scriitorul este aidoma unui mesager aferat. Având de livrat multe mesaje, la multe adrese, el le comunică în grabă, în cuvinte puține și cât mai explicit, pentru a nu lăsa loc de interpretări. Deși teribile, ele nu-i provoacă nicio tresărire. În schimb, destinatarul (cititorul) cunoaște trăiri diverse. Dacă la început poate că zâmbește, se amuză, în curând e cuprins de frisoane. El va purta povara acestor confesiuni ale unor personaje care își dezvăluie secretele cu o răceală înmărmuritoare. Personaje diverse, din multe medii sociale, cărora abia le întrezărim fizionomia. Ele au o existență efemeră – capătă o identitate numai prin vorbele pe care le rostesc și dispar îndată după ce au amuțit.

Paradoxal, cei mai mulți dintre criminalii care se spovedesc în cartea lui Max Aub acționează împotriva unor inși cu tare de comportament: un șofer necivilizat împroașcă pietonii cu noroi, un individ întârzie nepermis de mult la întâlniri, o femeie nu se îngrijește și miroase cumplit a usturoi, un vânzător de bilete de loterie devine agasant încercând să-i convingă pe ceilalți să-și încerce norocul. Și totuși, pedeapsa care li se aplică este excesiv de aspră. Este ca și cum într-un tribunal nu s-ar pronunța decât pedepse cu moartea, indiferent de gravitatea faptei.

Dacă ar fi apărut la Paris, în anii de glorie ai avangardismului, Crime exemplare i-ar fi încântat pe Tristan Tzara, pe Andre Breton, Salvador Dali… Este o bijuterie literară, datorată unui maestru al umorului negru.

Despre George ARION

George ARION a scris 24 articole în Revista de suspans.

George ARION s-a născut la 5 aprilie 1946 la Tecuci. Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Bucureşti – 1970. PDG la S.C. Publicaţiile Flacăra S.A. şi Preşedintele Fundaţiei „Premiile Flacăra”. A publicat: Cărţi de poezie: Copiii lăsaţi singuri – 1979, Editura „Scrisul românesc”; Amintiri din cetatea nimănui – 1983, Editura „Cartea românească”; Traversarea – 1997, Editura Funaţiei „Premiile Flacăra”. Versuri pentru copii: Uite cine nu vorbeşte – 1997, Ediura Flacăra. Critică literară: Alexandru Philippide sau drama unicităţii – 1981, eseu, Editura Eminescu. A semnat în Flacăra cronici literare. Din 2006 susţine o rubrică de prezentare a cărţilor poliţiste în ediţia de duminică a Jurnalului naţional. Proză: Atac în bibliotecă – 1983, Editura Eminescu, reeditări în 1993 la Editura Flacăra şi în 2008 la Crime Scene Publishing; Profesionistul – 1985, Editura Eminescu; Trucaj – 1986, Editura Albatros; Pe ce picior dansaţi? - 1990, Editura Eminescu; Crimele din Barintown – 1995, Editura Flacăra; Nesfârşita zi de ieri – 1997, Editura Flacăra, reeditare sub titlul Şah la rege în 2008 la Editura Tritonic; Detectiv fără voie (integrala Andrei Mladin) – 2001, Editura All, reeditare 2008, Editura Crime Scene Publishing; Cameleonul – 2001, Editura Fundaţiei Pro, reeditare 2009, Editura Crime Scene Publishing; Anchetele unui detectiv singur – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Spioni în arşiţă – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare 2010, Editura Crime Scene Publishing; Necuratul din Colga – 2004, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Crime sofisticate – 2009, Editura Crime Scene Publishing. Publicistică: Interviuri – 1979, Editura Eminescu; Interviuri II – 1982, Editura Eminescu; Dialogul continuă – 1988, Editua Albatros; Viaţa sub un preşedinte de regat – 1997, Editura Flacăra; O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri (1975-1999) – 1999, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare în 2005, incluzând şi interviurile din perioada 2000-2005; Linişte! Corupţii lucrează pentru noi – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”. Film: Scenarii la filmele Enigmele se explică în zori – 1989, regia Aurel Miheleş, şi Atac în bibliotecă – 1992, regia Mircea Drăgan. Televiziune: Scenariu la serialul poliţist Detectiv fără voie (zece episoade realizate la Televiziunea Română) – 2001, regia Silviu Jicman. Operă: Autor al libretului operei În labirint – muzică Liana Alexandra. Opera a fost montată la Timişoara şi a fost prezentată în 1988 în cadrul Festivalului „George Enescu”. Teatru: Autograf – monolog dramatic, 150 de spectacole la Teatrul Naţional Bucureşti; Scena crimei – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra” (piesă poliţistă transmisă la Radio România în 2009). Vers şi muzică: CD-ul Soldat căzut din iubire – 2009; versuri – George Arion, muzica şi intepretarea – Eugen Cristea. Premii, distincţii: Premiul revistei Amfiteatru – 1970; Premiul revistei Flacăra – 1982; de trei ori Premiul Uniunii Scriitorilor (1985, 1995) – pentru romanele Profesionistul şi Crimele din Barintown, şi pentru O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri – 1999; Premiul Consiliului Ziariştilor pentru Interviuri – 1987; Premiul Constiliului Ziariştilor pentru cronici sportive – 1988; Premiul revistei Tomis – 1994; Premiul Ministerului de Interne pentru cărţile sale poliţiste – 1999 şi 2003. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cetăţean de onoare al oraşului Tecuci.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *