Tinerii vor să citească, dar de plăcere

În ultima vreme, la toate lansările unor cărți de impact la care am asistat, am văzut săli pline de tineri, adolescenți sau chiar aflați la limita aceea frumoasă și magică dintre copilărie și adolescență. Ce aveau în comun aceste cărți care umpleau sălile cu tineri veniți acolo de bunăvoie, ba chiar cu entuziasm, exact acei tineri despre care umblă vorba că nu ar mai citi ca în trecut? Erau, în primul rând, cărți puternice. Cărți după lectura cărora rămâi cu ceva. Cărți adevărate, nu însăilări din ceea ce mai găsise autorul prin computer. Cărți cu idee și poveste. Cărți sincere, actuale, lipsite de snobism, de fițe, de accesorii imposibile, de toate zorzoanele demodate de care se agață cei cărora le este frică, de fapt, de literatură. Toate cărțile care umpleau sălile cu liceeni și studenți erau, în primul rând, cărți vii. Ascundeau, în paginile lor, acel gen de literatură despre care cititorii spun că le schimbă viața, complet și ireversibil.

[…] să-i impui copilului tău DOAR ceva ce ție ți-a plăcut în urmă cu 30 de ani arată că nici nu vrei să faci efortul de a-l cunoaște, de a-i înțelege lumea. Care e diferită, normal, de cum a fost a ta, fiindcă timpul nu a stat pe loc.

Fie că autorul se numea Mircea Cărtărescu sau Iulian Tănase, fie Flavius Ardelean sau Lavinia Călina, vedeai pe chipurile pline de bucurie din sală că toți sunt acolo de plăcere, fiindcă și-au dorit să fie acolo. Întotdeauna, după aceste lansări, tinerii pun întrebări, vor să afle mai multe de la scriitori, își mărturisesc gândurile cele mai personale, se vede un entuziasm greu de comparat cu orice altceva.

La polul opus, din păcate, am văzut de atâtea ori fețe de adolescenți chinuiți, aduși acolo cu forța, cu autocarul, ca animalele care sunt transportate de la o fermă la alta – aduși să aplaude și să dea bine în pozele unui autoraș local, pe care nu-l poate citi până la capăt nici partenerul sau partenera sa de viață. Toți aveau aceeași expresie inconfundabilă pe care o ai fie când te strâng pantofii, fie când ai nevoie urgent la baie, dar știi că nu există hârtie igienică.

Așadar, care este esențialul? Acela că tinerii vor să-și aleagă singuri cărțile de care să se îndrăgostească. Sunt scârbiți până peste cap de lecturile anoste din manuale care, dacă vor fi lăsate în continuare în grija celor care fac azi programa, până și nepoții nepoților nepoților noștri vor studia tot cum e cu pământul pe care-l iubește Ion, deși nimeni nu s-ar mai putea regăsi în așa ceva, decât, poate, ca un fel de curiozitate istorică. Sunt plictisiți de cărțile pe care le recomandă părinții, pe motiv că le-au plăcut lor, când erau de aceeași vârstă; în paranteză fie spus, să-i impui copilului tău DOAR ceva ce ție ți-a plăcut în urmă cu 30 de ani arată că nici nu vrei să faci efortul de a-l cunoaște, de a-i înțelege lumea. Care e diferită, normal, de cum a fost a ta, fiindcă timpul nu a stat pe loc. Nu, iubirea pentru literatură nu li se va deștepta dacă-i încarci ca pe vite în camioane și îi duci să asculte bâlbele lui Marcelică Pămătuf, mândria satului Cocoșații Verzi, membru de vază al USR. Doar lehamitea.

Și nu doar tinerii au nevoie de literatură, pentru a deveni oameni întregi și sănătoși, și pentru a aduce ceva bun în lumea în care vor trăi mâine. Și literatura, la rândul ei, are mare nevoie de tineri. De entuziasmul lor, de pasiunea pe care oamenii maturi o pun mult mai rar în lectura unei cărți bune. De felul proaspăt și original în care înțeleg ceea ce citesc. Nu în ultimul rând, de bucuria pe care i-o fac scriitorului arătându-i că este iubit și motivându-l să scrie mai mult, mai bine, mai responsabil.

Despre Cristina NEMEROVSCHI

Cristina NEMEROVSCHI a scris 16 articole în Revista de suspans.

Supranumită de critici „rebela literaturii române de azi”, licenţiată în filosofie, cu un master despre L. Wittgenstein, Cristina Nemerovschi a debutat în 2010, cu romanul „Sânge satanic”. Cartea a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public, fiind reeditată doar câteva luni mai târziu. În numai un an, Sânge satanic s-a impus ca un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără şi inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. Romanul a primit referinţe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess, şi a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliştii Premiers Romans En Lecture. Al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, „Pervertirea”, a apărut în 2012 la editura Herg Benet. Cartea a fost supusă controverselor încă din primele luni, câteva lecturi fiind întrerupte, temele romanului fiind considerate “imorale, violente şi indecente”. „Ani cu alcool şi sex” este al treilea roman semnat de Cristina Nemerovschi, o continuare la Sânge satanic, apărând în noiembrie 2012, la editura Herg Benet. În 2013, în colecţia Cărţile Arven a Editurii Herg Benet apare „nymphette_dark99”; cartea este reeditată doar câteva luni mai târziu. În acelaşi an apare şi cea de-a treia ediţie a romanului Sânge satanic. În noiembrie 2013, Cristina Nemerovschi publică la Herg Benet un volum compus din discuţiile avute cu cititorii săi şi fragmente din interviuri acordate de la debut şi până în prezent, intitulat „Ce facem cu România? – Cititorii în dialog cu Cristina Nemerovschi”. Proza Cristinei Nemerovschi a fost inclusă în câteva antologii, atât din România, cât şi internaţionale.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Foarte interesant!
    Sunt de aceeasi parere.Este nevoie de schimbare,de libertatea de a alege,etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *