Nu suntem ceea ce credem că am fi

Dacă cineva ne întreabă cine suntem, atunci noi o să îi răspundem pe baza unor identificatori bine stabiliți, cum ar fi locul din care provenim, apartenența socială, stilul de viață, cunoștințele noastre; însă, mai presus de toate, pentru a genera un răspuns cât mai apropiat de realitate, o să ne raportăm la amintiri. Amintirile ne definesc. Suntem ceea ce suntem și cine suntem datorită lor. Identitatea noastră se construiește prin amintiri, iar acestea se reunesc sub sentimentul existenței noastre, al faptului că trăim. Dacă amintirile nu ar mai exista, nu ar mai exista nici noțiunea timpului ca măsură, practic ne-am pierde într-un spațiu atemporal și ne-am pierde pe noi înșine ca individualitate. De aceea le prețuim cu atît de multă candoare, îndeosebi pe cele frumoase: o atingere, un cuvânt, o ipostază inedită, un sărut, o reușită personală; credem cu tărie în existența lor și le acordăm un colț special la care ne reîntoarcem de fiecare dată când ne dorim o evadare din prezent ori de fiecare dată când căutăm o alinare prin experiența trecutului.
Totuși, putem avea încredere în amintiri? Mai nou, cercetătorii sunt de părere că de fiecare dată când accesăm o amintire o încărcăm cu noi informații. Să luăm un exemplu: prima întâlnire cu actuala iubită. A fost o întâlnire reușită, la finalul petrecerii perechea s-a retras la o masă pentru a se cunoaște reciproc. Bărbatul își amintește totul perfect, ca și cum ar fi fost ieri. Dar, la fiecare accesare a acestei amintiri detaliile se schimbă: inițial, fata purta un tricou alb, mai apoi și un hanorac întrucât era o dimineață friguroasă lângă lac;  inițial, în spatele lor toată gașca dansa, mai apoi se făcea karaoke; inițial, tânăra avea părul prins, mai apoi părul blond îi acoperea delicat umerii; avea ruj pe buze – nu avea ruj pe buze; era timidă – a fost timidă doar la început ș.m.a.d. Același lucru se petrece și în mintea domnișoarei ori de câte ori își amintește prima lor întâlnire. Lucrurile se schimbă atât de mult în ceea ce îi privește (felul în care s-au comportat, felul în care arăta piscina și terasa unde și-au petrecut timpul), încât amintirile lor ajung să difere foarte mult. Uneori, povestesc împreună celorlalte cupluri prima lor întâlnire și amândoi adaugă fără să conștientizeze noi și noi detalii, influențând amintirea celuilalt, iar în acest caz unele aspecte devin comune, deși imaginea de ansamblu este diferită în mintea celuilalt. Și, când vreunul dintre cei doi observă o iregularitate, o trece intenționat sub auspiciul tăcerii pentru a evita un moment stânjenitor.

Ce este fantastic în tot acest proces? Dacă sentimentele partenerilor s-au schimbat de-a lungul timpului, la fel se va schimba și amintirea despre cealaltă persoană. În cazul unui sentiment de ură apărut ulterior, ne vom aminti despre cealaltă persoană că încă de la prima întâlnire avea însușiri negative: era machiată prea strident, nu prea vorbea, ci stătea mai tot timpul morocănoasă, nu era atentă la noi, ci la barmanul care îi zâmbea, orice aspect convenabil care să justifice sentimentele noastre actuale. Chiar dacă nu toate detaliile sunt precise, suntem convinși că ceea ce ne amintim este corect. Desigur, același lucru îl va spune și partenerul nostru despre amintirile sale.
Pentru acest articol, am folosit un mic exercițiu: prin perioada adolescenței am ținut un jurnal ocazional și am încercat să îmi amintesc trăirile și aventurile mele din acea vreme. Eram absolut sigur de evenimente și de succesiunea lor. Citind jurnalul însă, am descoperit că unele amintiri erau eronate, și nu numai atât, în mintea mea succesiunea lor era aleatorie și inconsecventă. În acest mod am concluzionat că amintirile noastre sunt doar o reproducere a întâmplărilor petrecute, iar la nivelul construcției această reproducere poate fi contaminată, alterată.

Și mai grav este că s-au descoperit metode prin care amintirile existente pot fi înlocuite cu altele noi. Proiectele oamenilor de știință au un scop nobil, de a ajuta persoanele care suferă de stres post-traumatic, anxietate sau diferitele adicții, însă implicațiile acestora pot fi, așa cum istoria ne-a dovedit nemijlocit, devastatoare. Cercetătorii de la Riken–MIT Center for Neural Circuit Genetics au realizat primele experimente de acest gen, inducând amintiri false unor șoareci de laborator. Tehnica presupune sensibilizarea unor neuroni la lumină prin tehnica optogeneticii pentru a genera rozătoarelor un anumit comportament. Șoarecii și-au amintit „o experiență dureroasă” într-un ansamblu de detalii complet diferite de cei care au experimentat cu adevărat durerea. Practic, celulele cerebrale au codificat informația în creier în același mod în care sunt codificate și amintirile reale. Se presupune că unele celule cerebrale sunt specializate în stocarea amintirilor, care pot fi activate și reactivate de fiecare dată, iar la acest moment se încearcă identificarea precisă a acestora, după ce s-a vehiculat ipoteza că acestea se află în zona hipocampului, centrul memoriei din creier.

Revenind la experimentul cu șoarecii: subiecții au fost așezați într-o cameră prin a cărui podea trecea curent electric, curent care îi electrocuta atunci când pereții camerei erau albaștri. Animalele au învăţat să asocieze şocurile cu respectiva culoare și astfel a apărut un soi de amintire a traumei. Ulterior, cercetătorii au mutat şoarecii într-o altă cameră, unde pereții aveau culoarea roșie și nu exista curent prin podea şi au expus la lumină albastră celulele care codificau amintirea neplăcutului șoc. Animalele au reacţionat la fel ca atunci când se aflau în camera cu pereți albaștri, paralizând de frică. În mintea lor s-a creat astfel o amintire falsă.
Implicațiile acestor cercetări se răsfrâng și asupra cazurilor penale, deoarece infractorii au fost și sunt acuzați în baza declarației martorilor, iar amintirile, așa cum s-a dovedit, nu pot fi de încredere.
Daniela Schiller, o cercetătoare din cadrul școlii de medicină Mt. Sinai, afirmă că amintirile sunt în realitate ceea ce suntem noi la momentul prezent, nici în imagini, nici în înregistrări, ci în ceea ce reprezentăm noi la un anumit moment din existența noastră. Astfel, dacă ne povestim într-un mod diferit experiențele noastre de până acum și emoțiile noastre vor fi diferite, iar o povestire modificată conține o viață interioară supusă unor schimbări.
Adepții taoismului cred că nu ar trebui să ne agățăm de nimic în lumea aceasta și că doar atunci când alegem să renunțăm la tot ce este lumesc reușim să căpătăm ceva în schimb. Să fie această credință valabilă și în cazul amintirilor?

Despre Cătălin Lupu

Cătălin Lupu a scris 12 articole în Revista de suspans.

Am publicat texte în revistele: Dincoace de pod, Observator Cultural, Opinia, Gazeta SF, Helion Online, Galileo Online. Apărut în volum de versuri cu: Adolescent de-a gata (2007); Antologia Romeo și Julieta la Mizil (2012, 2013), Când omul descoperă tăcerea și focul (2013), Antologia Conexiuni (2014). Sunt un fan împătimit al povestirilor ciudate și al ficțiunii.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *