Florin Purluca: „Scrisul nu m-a dezamăgit și nu cred c-o va face vreodată”

Pregătind interviul de față, mi-am dat seama că nu-mi mai amintesc în ce context am luat prima dată contact cu proza lui Florin. Să fi fost prin intermediul Gazetei SF, al Revistei de suspans? Sau poate prin Helion? Greu de zis. Însă un lucru este cert: din momentul în care a publicat prima povestire, Florin Purlucă a avut o perioadă de activitate intensă în revistele online, publicând nu doar foarte mult, cât și foarte bine. Așadar, nu m-a mirat când, la scurt timp, i-au apărut un volum de povestiri în engleză, „Iman and Other Fantastic Stories” (America Star Books, 2015) și romanul ”Cum să fabrici un semizeu” (Tritonic, 2016). Adevărata surpriză a venit abia anul acesta (2017), când a publicat, la editura Pavcon, patru volume: „Progradia”, „Praf”, „1944 ein freak” și „Furia Fiarelor (RSA#1)”. C.N.

 

Ai debutat în anul 2016 cu volumul SF „Cum să fabrici un semizeu”, dar până atunci ai fost o prezență constantă în revistele online de profil. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru scris?

În copilărie eram pasionat de benzile desenate și pentru o lungă perioadă de timp am crezut că am să devin un desenator. Cumva, de-a lungul anilor, s-a produs virajul spre literatură.

 

Ce te inspiră în alegerea subiectelor despre care scrii?

Cărțile pe care le citesc. Oamenii cu care vorbesc. Filmele și documentarele pe care le văd.

 

De-a lungul timpului ai abordat diferite sub genuri literare: SF, fantastic, thriller. În care dintre acestea te regăsești cel mai mult?

Am abordat mai multe genuri, cum bine spui, dar am rămas tot timpul fidel genului science-fiction. E ceva, acolo, în inima mea, care m-a tras și mă va trage mereu în direcția asta.

Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-o aduce scrisul?

Reacțiile cititorilor. E un sentiment minunat să construiești o lume imaginară și să primești aprecieri din partea celor care își rup timp din timpul lor și îți citesc scrierile. Pe această cale țin să le mulțumesc.

Dar dezamăgire?

Scrisul nu m-a dezamăgit și nu cred c-o va face vreodată. Unii dintre oamenii care scriu, da, m-au dezamăgit.

De la debutul în volum propriu, acum un an, ai publicat încă patru volume (de proză scurtă și roman). Care este secretul acestui ritm susținut? Ai adunate mai multe texte la sertar sau pur și simplu lucrezi repede?

Volumele Progradia și 1944, ein freak! sunt colecții de proză scurtă în care sunt adunate o parte din prozele scurte publicate de-a lungul anilor în revistele de gen. Cât despre romane (în scurt timp se vor alătura alte două pe lista celor publicate), pot să spun că da, este vorba despre un ritm susținut, impus. O disciplină a scrisului.

Dacă ar trebui să alegi un singur volum dintre cele pe care le-ai publicat, care ar fi acesta? Și de ce?

Mă gândesc la Furia Fiarelor (prima carte din seria RSA), dar nu pentru că ar fi cea mai bună. Pentru mine sunt ca niște copii, toate cărțile pe care le-am publicat. Cum spuneam, RSA#1, pentru că face parte din proiectul România Sub Asediu, o serie pe care o am sub îngrijire și care unește mai mulți scriitori de gen din România ce au decis să-și „asedieze” orașele natale. Un proiect în care lucrezi cu tot mai mulți colegi de breaslă și-ți aduce, pe lângă rodul colaborării, amiciții neașteptate, nu poate decât să-ți ajungă la suflet.

CV-ul tău literar cuprinde mai multe texte publicate în reviste literare din spațiul anglo-saxon. Care a fost parcursul de la încercare la reușită?

În primă fază au fost textele publicate în revistele din România. După un timp, am ales cea mai bună povestire, în viziunea mea, pe care am tradus-o și am trimis-o la The Singularity, o revistă de science-fiction din Anglia. A fost acceptată. Au mai urmat și altele, cinci, care au apărut în webzinul Aphelion din SUA. Cea mai recentă reușită este, cel puțin în opinia mea, o realizare imensă. În luna aceasta am publicat o povestire într-o revistă recunoscută de SFWA. Smovar, sora binecunoscutei reviste Strange Horizons din SUA.

Cum a fost experiența publicării în străinătate comparativ cu cea a publicării în România?

Foarte constructivă. Te învață ce înseamnă cu adevărat termenele, că nu există excepții. Te mai învață că singura modalitate prin care poți să te faci auzit este dacă muncești suficient de mult ca să ajungi acolo unde ți-ai dorit.

Ce sfat i-ai da unui scriitor român care dorește să se adreseze pieței de carte din SUA sau Marea Britanie?

Să scrie mult. Dacă nu poate traduce el, să caute un traducător care a mai lucrat ceva traduceri literar-artistice. Să studieze foarte bine piața țintă. Unele reviste publică proze cu tematică dată. Altele publică doar un anumit gen. Dacă vorbim despre o revistă de top, profesionistă, să țină cont de faptul că sunt în concurență directă cu autori care au în palmares premii literare cum ar fi Nebula sau Hugo.

Și, în primul rând, să fie pregătiți să se lupte cu refuzurile. Care vor veni. Și vor tot veni. Americanii au o definiție pentru treaba asta: rejectomacy.

„Write, accept the  rejections and take it like a pro!”

Ce planuri literare ai pentru viitorul apropiat?

Continuări la o parte din cărțile publicate, altele noi și cât mai multe apariții în străinătate.

Despre Cezarina Nicolae

Cezarina Nicolae a scris 52 articole în Revista de suspans.

Cezarina este autoare de proză fantastică (sub pseudonimul Cezarina Anghilac), prezentă în mai multe reviste online. Una dintre povestirile ei se regăsește în antologia Best of Mystery & Horror #1. A urmat cursurile celei de-a doua ediții a Atelierului de scriere creativă SF&F, iar din noiembrie 2015 are în grijă sumarul Revistei de suspans. De două ori pe lună moderează ateliere creative la Clubul Scriitoarelor și participă la cenaclul literar al Secției 14.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *