Radu Găvan: „Tot ce am nevoie ca să scriu se găseşte înăuntrul şi în jurul meu în acelaşi timp”

Pe Radu Găvan l-am descoperit aşa cum i-am descoperit pe majoritatea celor care scriu din pură plăcere, fără a fi încartiruiţi în vreun fel, şi caută să afle o părere sinceră despre produsul muncii lor. Mi-a trimis un e-mail însoţit de un triptic în proză numit Demonul şi ploaia. L-am citit şi am fost profund impresionat. Fără a mai sta pe gânduri, mi-am procurat şi romanul pe care am aflat imediat că autorul îl publicase în regim indie pe Smashwords. Când l-am terminat şi pe acela am ştiut că Radu Găvan este un scriitor despre care trebuie să se audă. Şi iată că se aude. Romanul cu pricina, Exorcizat, a fost reluat de curând într-o ediţie elegantă la Herg Benet, colecţia Cărţile Arven, ceea ce nu face decât să-l aşeze în lumina justă a atenţiei publice. Plecând de la acest eveniment am început dialogul de mai jos.

M.P.

*

Hai să te prezentăm înainte cititorilor, dragă Radu. Aşadar, cine este şi ce vrea de la viaţă autorul Exorcizat-ului?

Cel mai simplu răspuns ar fi – sunt un tip care a scris o carte şi câteva povestiri. Altfel, ca să intrăm în detalii, am 36 de ani, sunt căsătorit cu o doamnă minunată care îmi înţelege nebunia asta cu scrisul, avem un băieţel frumos, lucrez ca agent de turism şi locuiesc în Bucureşti. Am publicat povestiri în revista de cultură Familia, Arts United şi Revista de suspans, unde am şi o rubrică. De la viaţă nu vreau decât puţin noroc – de restul mă ocup şi singur.

Ce îţi place să citeşti? În ce gen de poveşti te regăseşti?

Nu am un gen preferat, îmi place o carte scrisă bine, pur şi simplu. Mă atrag cărţile care provoacă cititorul să privească dincolo de zona lui de confort, cărţile care îl iau de guler şi-l saltă peste gard, îl fac să vadă şi altceva. Nu îmi plac cele care spun doar ce doreşte consumatorul să audă, cărţi care folosesc reţete ce dau bine la public şi atât. Alea nu sunt cărţi, sunt copaci tăiaţi degeaba.

Când ai început să scrii şi de ce?

Exorcizat a fost un copil care s-a născut greu – nopţi nedormite, multe îndoieli, dar a meritat pe deplin. Am lucrat doi ani ca agent imobiliar, m-am gândit că pot folosi câte ceva din chestia asta într-o carte. Am locuit singur, în condiţii nu tocmai luxoase, de ce să nu mă inspir şi de aici? Există ceva realitate în romanul ăsta, da, aşa cum există şi ceva imaginaţie, ficţiune.

Prin 2009 am scris o nuvelă, dar asta a fost mai mult o joacă. Apoi n-am mai scris nimic până în 2012, atunci când dorinţa, nevoia de a scrie a devenit mai mare decât mine. Până în acel moment pur şi simplu am acumulat informaţii, experienţe, trăiri şi am început să scriu cu adevărat atunci când n-am mai putut ţine toate lucrurile astea în mine.

În Exorcizat, latura confesivă e destul de pronunţată. Cât de mult poate cititorul să identifice naratorul cu autorul?

Cât de mult doreşte. Eu doar încerc să ofer o carte bună, ce urmează după apariţia poveştii în lume  nu este ceva ce pot eu controla. Presupun că pentru aproape orice carte scrisă la persoana întâi există o tendinţă a cititorului de identificare a protagonistului cu autorul operei respective. Există o mie şi una de păreri, de interpretări. Haide să spunem că tot ce am nevoie ca să scriu se găseşte înăuntrul şi în jurul meu în acelaşi timp, în gândurile, obsesiile, fricile mele, precum şi în cărţile citite, în întâmplările sau în oamenii de lângă mine. Adaug ceva imaginaţie şi iese un text.

Care e povestea din spatele romanului tău de debut? Cum l-ai scris, cum l-ai gândit, ce reacţii ai primit, cum a ajuns să fie inclus într-o colecţie atât de promițătoare, deja un etalon al literaturii româneşti de nişă, cum este Cărţile Arven?

Exorcizat a fost un copil care s-a născut greu – nopţi nedormite, multe îndoieli, dar a meritat pe deplin. Am lucrat doi ani ca agent imobiliar, m-am gândit că pot folosi câte ceva din chestia asta într-o carte. Am locuit singur, în condiţii nu tocmai luxoase, de ce să nu mă inspir şi de aici? Există ceva realitate în romanul ăsta, da, aşa cum există şi ceva imaginaţie, ficţiune. Până acum reacţiile sunt pozitive, dar este prea devreme ca să pot trage o concluzie, romanul abia a ieşit de o lună. Despre partea cu publicatul putem vorbi câte luna şi-n stele, versiunea scurtă ar fi următoarea: luptă, indiferenţă, luptă, ghinion, luptă, îndoială, luptă, publicare. Am avut n+1 ocazii să renunţ. Până la urmă am ajuns acolo unde mi-am dorit să fiu de prima oară, la Herg Benet. Cum? N-am renunţat. Ştiam că am ceva bun, o carte bună. De ce aş fi renunţat?

Ești pregătit pentru lungul și anevoiosul drum spre afirmare al scriitorului român neafiliat vreunei grupări, al scriitorului alien?

Nu mă pricep la politică sau diverse jocuri de interese. Tot ce vreau este să scriu şi singurul drum pe care doresc să-l parcurg este acela către mintea şi sufletul cititorului. Aceasta este calea mea şi da, sunt pregătit pentru asta – niciun drum nu este prea dificil atunci când faci ceva care îţi place cu adevărat.

Ştiu că ai terminat deja un al doilea roman. Poţi divulga ceva despre el sau te temi că asta ar putea “cauza”… cauzei?

Da, am terminat prima versiune. Momentan îl citesc câţiva apropiaţi, personal încerc să mă detaşez de el până prin februarie, când îl voi lua la puricat. Este vorba despre un tată care încearcă să-şi crească fetiţa de unul singur, în condiţiile unei vieţi mizere şi a unei conştiinţe încărcate. Deocamdată, atât.

Cum ţi se pare că evoluează scena noastră literară pe segmentul genurilor socotite marginale?

Nu ştiu ce înseamnă gen marginal în literatura noastră, nici nu prea mă interesează împărţirea strictă pe genuri. Cred doar în calitate, în cărţi bune sau proaste. Uite – Flavius Ardelean, de exemplu, cu Acluofobia – o carte horror/weird fiction care s-a vândut bine, a câştigat premii. A avut succes. Ce a contat mai mult – că e o carte foarte bună sau că aparţine nu ştiu cărui gen? Restul mi se pare doar o discuţie lungă şi fără rost, un fel de a încerca să te scarpini cu laba piciorului pe după ureche.

Mulţumesc pentru răspunsuri, Radu. Profit de ocazie şi fac puţină reclamă chiar rubricii tale: în episodul din acest număr cititorii pot afla mai multe detalii despre geneza romanului cu care ai debutat. Clic aici. Mai mult, la categoria recenzii se găseşte, în exclusivitate, postfaţa care însoţeşte acelaşi roman despre care vorbim. Clic aici. Iar la proză aveţi un fragment, aşa, de degustare. Clic aici.

Spor la scris! Vom fi atenţi la tot ce ne vei oferi spre citit.

Decembrie 2014

Despre Mircea PRICĂJAN

Mircea PRICĂJAN a scris 77 articole în Revista de suspans.

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 50 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All, Art, Trei. A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA. A condus în intervalul 2003-2004 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS. Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este editor al REVISTEI DE SUSPANS.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *