„Nu am considerat niciodată că ar trebui să mă dedic unui gen literar sau să aleg un anume stil în care să scriu”

Primul lucru care îmi vine în minte când aud numele George Cornilă este: singurul scriitor român care s-a ambiționat să publice câte o povestire lunar în Revista de Suspans, timp de un an. Mă pot mândri că am avut ocazia să fiu printre primii care i-au citit o parte din texte, cu atât mai mult cu cât recent, câteva dintre acestea au fost publicate în volumul de proză scurtă Arlequine (Crux Publishing, 2018). Așa că am profitat de ocazie și l-am invitat să ne răspundă la câteva întrebări.

 

Lecturile, filmele și călătoriile sunt o sursă majoră de inspirație pentru povestirile tale. Dacă ar fi să alegi o carte, un film și un oraș în care te-ai regăsit, care ar fi acestea?

Atunci când vorbim despre lecturi, filme sau locuri nu trebuie să omitem o variabilă: momentul din viața în care acestea au fost deschise, vizionate, colindate  — trăite. Se întâmplă să citim o carte, să vedem un film, să vizităm sau să trăim într-un loc poate la o vârstă fragedă și să fim atât de impresionați de experiența avută încât să păstrăm acele cărți, filme, locuri drept cele mai cele din câte am întâlnit vreodată. Nimic nu le mai egalează, chiar dacă citim cărți sau vedem filme incontestabil mai valoroase, chiar dacă vizităm locuri cu mult mai spectaculoase. Trecem prin schimbări, ne maturizăm, evoluăm, însă acelea rămân constantele vieții noastre —  cărțile, filmele, locurile care ne-au făcut ceea ce suntem.

Primul meu șoc literar a fost Saramago. Apoi m-am îndrăgostit de Márquez și de Eco, apoi de Fowles. Mulți alții și-au lăsat amprenta asupra mea de-a lungul anilor. Aș putea spune acum cu certitudine că aș găsi bucăți din mine în „Magicianul”, în „Patul lui Procust”, în „În căutarea timpului pierdut”, în orice scriere de Tolkien sau în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”.

În materie de filme, nimic nu va egala pentru mine farmecul creațiilor vechi ale lui Spielberg, însă lor li se adaugă peliculele lui Chaplin, „Edward Scissorhands”, „Fight Club” sau „The Shawshank Redemption”.

Cât despre locuri, paradisul meu rămâne satul copilăriei, Urechești, un loc care, cu trecerea anilor, a căpătat în conștiința mea proporții mitice. Fiecare așezare umană are însă energiile ei. Multe m-au inspirat în scrierile mele. Orașe precum Parisul, Londra, Barcelona, Praga sau Veneția mi-au dat fiecare măcar câte o poveste, unele chiar trei-patru, pe când Amsterdamul mi-a dat un roman întreg. Cel din urmă rămâne orașul meu preferat, locul în care pot spune că m-am regăsit, însă cu o versiune mai tânără a mea. Cred că am lăsat acolo un fel de umbră care și acum colindă străduțele, așa cum cu siguranță este una care bântuie aleile Focșaniului meu natal.

Ai publicat în luna martie volumul de povestiri „Arlequine, care reunește texte scrise de-a lungul celor peste zece ani de activitate literară. Pe ce criteriu te-ai bazat în selecția povestirilor pentru acest volum?

 Povestirile din „Arlequine” se încadrează în curente diferite și sunt scrise în stiluri diferite și de-a lungul unei perioade de timp întinse, însă, chiar dacă sunt variate ca subiecte, se pot încadra în câteva teme majore: miticul, arta, iubirea, timpul, moartea. Toate mustesc de referințe  culturale, de intertextualitate. Cel mai mult însă le unește atmosfera, pe care o consider un element esențial în orice scriere. Chiar dacă se întind pe veacuri și pe jumătate de glob, povestirile din „Arlequine” sunt făcute din aceeași plămadă.

 

Dacă ar fi să alegi o singură povestire din Arlequine, care ar fi aceasta și de ce?

„Hans Limax”. Este cumva cea care a stat la temelia acestei cărți, poate mai mult chiar decât povestirea care dă titlul volumului. A marcat începutul unei perioade teribil de fructuoase din punct de vedere literar. Peste acestea, vorbește despre singurătate, iubire, ratare și alunecarea palpabilă a misticului în real mai mult decât oricare alta din acest volum.

Pe lângă povestiri publicate atât în volum, cât și în reviste literare, ești și autor de romane fantastice sau magic-realiste cele din trilogia Regele lupilor și Miezul nopții în cartierul felinarelor stinse. Pagina ta de Goodreads anunță apariția romanului SF Expurgo, scris în limba engleză. Ce ne poți spune despre acesta? 

„Expurgo” este o distopie – cu elemente de flawed utopia și cu tente de cyberpunk și biopunk – în care societatea a evoluat spre eradicarea inculturii prin scoaterea acesteia în afara legii. Este un fel de „Fahrenheit 451” răsturnat, cu unele influențe de Orwell, Huxley și Philip K. Dick. Consider o carte ca „Expurgo” necesară în contextul social actual, o carte-manifest care vrea să arate deopotrivă ceea ce am devenit, cât și ceea ce am putea fi.

 

Cum a fost trecerea de la fantasy la SF?

Nu sunt prin excelență un scriitor de fantasy. Nu am considerat niciodată că ar trebui să mă dedic unui gen literar sau să aleg un anume stil în care să scriu, ci că mai degrabă că ar trebui să încerc s-o fac în stilul în care povestea se cere scrisă, convins că, dacă scriitura este bună, vocea autorului se va auzi și va fi recunoscută indiferent de stil, gen, specie, curent ș.a.m.d. Am scris proze postmoderniste, realiste, magic-realiste, manieriste, istorice, noir sau mistere. Prin urmare, obișnuit cu experimentarea în registre diferite, trecerea nu a fost una anevoioasă, cu atât mai puțin cu cât „Expurgo” nu este un SF hard, ci o distopie/utopie cu rădăcini zdravene în prezent – chiar dacă, printr-un artificiu, aduce în discuție mai toate marile teme ale science fiction-ului clasic și modern.

În care dintre cele două ipostaze te regăsești ca scriitor – ca romancier sau ca autor de proză scurtă?

În mod categoric ca romancier. Sunt însă unele povești care caută să iasă la lumină și se cer scrise în afara constrângerilor unui roman. Am o multitudine de pasiuni și frământări, iar ele trebuie să prindă cumva formă fizică. Este imposibil să scrii câte un roman despre fiecare dintre acestea, așa cum nu este potrivit să diluezi esența unui roman inserând în el frânturi pestrițe din caleidoscopul preocupărilor tale.

Dar în calitate de cititor, ce preferi: povestirea sau romanul?

Îmi place să mă delectez cu proză scurtă tocmai pentru că surprinde mai sus-amintita bogăție de preocupări ale unui autor, însă consider romanele ca fiind adevărata probă pentru orice prozator.

Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-a adus-o până acum scrisul?

 Poate că în acest moment ar trebui să povestesc despre înmărmuritoare laude primite, despre vieți schimbate și despre cititori care poartă cu ei pretutindeni o carte a mea, despre oameni care mă opresc pe stradă sau care îmi trimit scrisori, însă aș minți. Cea mai mare satisfacție pe care mi-a oferit-o vreodată scrisul este totodată cea pe care mi-o oferă în continuare, perpetuu, nesecat, este ceea ce simt atunci când mă așez în fața colii de hârtie, în fața laptopului sau a mașinii de scris – da, am bătut și la vechea mașină de scris a mamei mele – sau atunci când mâzgălesc în carnețelul de care nu mă despart niciodată. Chiar și numai despre acea trăire se pot scrie cărți întregi.

Dar dezamăgire?

Am scris primul meu roman pe când abia împlinisem douăzeci de ani și l-am publicat un an mai târziu, la o mică editură din Focșani. Cum editorii nu mi-au asigurat și distribuția cărții, am luat la pas, cu rucsacul în spate, librăriile din București spre a fi refuzat rând pe rând de toți, spunându-mi că eram un debutant care nu prezenta nicio certitudine, că eram un anonim, că nu aveam o copertă atractivă sau că nu colaborau cu persoane fizice. Încă nu știam pe atunci prea bine cum funcționează întregul sistem și cât de importantă este participarea activă a editurii în construirea unui scriitor. Știam doar că aveam un vis și acela de a-mi vedea cartea pe un raft. Astfel, cu cerneala abia uscată pe paginile cărților, după ce trecusem pragul mai tuturor librăriilor știute, m-am dus la un anticariat din Pasajul Universității. Ce-i drept, obsesiile sunt, într-adevăr, greu de depășit. Le-am povestit despre mine, despre carte, lămurindu-i că nu vreau nimic altceva decât să-mi vâre opera într-un colț de raft. Cel cu care am vorbit a întors cartea pe o parte și pe alta și, fără să o deschidă, mi-a întins-o înapoi spunându-mi că eu îi ceream de fapt să-mi aloce doi centimetri de raft, ceea ce domnia sa nu-mi putea oferi întrucât acei doi centimetri ar fi putut fi ocupați de o carte care chiar să se vândă. Am ieșit și, după ce am lăsat, fără bani și fără vreo hârtie semnată, vreo trei exemplare unui buchinist de pe marginea trotuarului, m-am întors acasă cu desaga încă doldora, convins că-mi încheiasem de timpuriu și definitiv socotelile cu viața scriitoricească. Nu am mai scris mai nimic timp de vreo șase ani.

La ce lucrezi acum? Ce planuri literare ai pentru anul în curs?

Primul meu gând este să public „Expurgo” în limba română. Apoi am în lucru un roman magic-realist, „Diluvium”, cu acțiunea petrecută în Epoca Fanariotă. Sper să îl finalizez până la sfârșitul anului. De asemenea, am încheiată de ceva vreme o istorie romanțată a Cornileștilor — intitulată „Scobind nuci verzi în Paradis” – de pe la Războiul de Independență trecând prin Răscoala din 1907, prin cele două Războaie Mondiale și Comunism până prin vremea copilăriei mele. Încă nu știu însă când va vedea lumina tiparului. Nu am renunțat nici la a scrie în limba engleză. În urmă cu câteva luni, pe când eram încă în Marea Britanie, am început un noir intitulat „Turnback Cliff”. De asemenea, voi publica încă două colecții de proză scurta – un caleidoscop asemenea „Arlequinei” și o antologie de proză istorică sub titlul de „Anno Domini”. Acestea din urmă sunt însă în plan pentru următorii trei ani. Apoi vor urma altele și altele și altele…

Mulțumim pentru participare și mult succes în toate proiectele pe care ți le propui.

Despre Cezarina Nicolae

Cezarina Nicolae a scris 54 articole în Revista de suspans.

Cezarina este autoare de proză fantastică (sub pseudonimul Cezarina Anghilac), prezentă în mai multe reviste online. Una dintre povestirile ei se regăsește în antologia Best of Mystery & Horror #1. A urmat cursurile celei de-a doua ediții a Atelierului de scriere creativă SF&F, iar din noiembrie 2015 are în grijă sumarul Revistei de suspans. De două ori pe lună moderează ateliere creative la Clubul Scriitoarelor și participă la cenaclul literar al Secției 14.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *