Petru Berteanu: Mă consider un scriitor profesionist în înţelesul românesc al vorbei

La o primă vedere, Petru Berteanu este o apariție mai curând discretă. Îmi amintesc că, atunci când l-am cunoscut, cu ocazia lansării romanului său de debut, “Cumsecade”, mi-a trecut prin cap că este unul dintre puținii oameni despre care nu poți spune mai nimic după ce l-ai întâlnit prima oară. Politicos, calm, rezervat, nu pare să se străduiască prea tare să creeze o primă impresie memorabilă. Dar apele liniștite sunt, de cele mai multe ori, adânci. Pe măsură ce am ajuns să  îl cunosc, Petru s-a dovedit a fi simpatic, mucalit, cu replica la el și vesel în calmitatea lui. Așa este și scriitura lui. Personajele și intriga te învăluie treptat. Și ajungi, fără să-ți dai seama cum s-a întâmplat, cucerit. Este destul de greu să plasezi cele două romane scrise de el în vreun gen anume. Pot fi la fel de bine crime, dar și roman social, utopie urbană, chiar și dramă psihologică. Un lucru este cert: despre Petru Berteanu și cărțile lui vom mai auzi. Așa că am stat un pic de vorbă cu el, pentru a afla cum funcționează ca scriitor.

 

Ce scrie pe cartea de vizită al lui Petru Berteanu – jurist, jurnalist sau scriitor?

Cărţile de vizită sunt aşa mici, cât poţi scrie pe ele? Într-o ordine oarecum cronologică, avocat, jurnalist, creativ publicitar şi strateg de comunicare, manager de media, scriitor.

 

Debutul editorial a fost romanul „Cumsecade”. Dar cum s-au născut primele încercări literare?

S-au născut uşor, cu nepăsare. Când eram prin şcoala primară îmi plăcea să imit ultima carte care mă fascinase. Şi descopeream multe cărţi. Îmi plăcea nu numai să imit eroii, pentru mine şi scriitorii erau la fel de atrăgători ca nişte eroi. Scriam începuturi de roman despre cavaleri sau expediţii pe mare, nu treceam niciodată de două-trei pagini pentru că alt univers devenea mai seducător. Cred că erau cumplite. Pe la şaisprezece ani am scris un mic roman poliţist, evident de mână, pe un caiet gros. În facultate am scris un volum de versuri din care câteva au apărut în 1986, în revista Albastros.

 

Pentru tine scrisul e un hobby sau un posibil drum în carieră? Crezi că ai putea trăi din scris?

Mă consider un scriitor profesionist în înţelesul românesc al vorbei. Adică nu pot trăi din scris, dar nici fără să scriu.

 

Ambele romane care îți poartă semnătura, „Cumsecade” și „Efectul Mandela”, sunt citadine, bucureștene prin excelență. Cum s-a născut legătura ta cu un oraș pe care cei mai mulți dintre noi îl cârtesc?

Şi eu îl cârtesc, e o obligaţie elementară. Întâmplarea face ca, pe linie maternă, să fiu bucureştean de cel puţin patru generaţii. În copilărie, bunica mă plimba îndelung prin cartiere vechi unde avea de cumpărat ceva sau unde locuiau rude sau prieteni. Prin vechea zonă a Moşilor, unde locuia, prin Uranus, prin Colentina, până departe spre Pădurea Andronache. Folosea vechiul nume al străzilor sau al magazinelor. Îmi spunea multe poveşti, cu multe personaje pitoreşti care dăduseră culoare locurilor ălora. Fonsu. Madam Beleja. Amanţii săraci care se omorâseră cu Verde de Paris într-un subsol pe geamul căruia mă holbam îndelung. Acolo, pe lângă Calea Moşilor, am descoperit ultimele prăvălii cu podeaua din lemn unsă cu motorină. Şi o comunitate cosmopolită de mici negustori sau mici meşteşugari. Tâmplari, cismari, frizeri, tutungii, negustorese de borş. Români, armeni, evrei, nemţi, unguri, muscali. Cu cât trece timpul simt mai acut în nări parfumul unei lumi cu mult farmec, din existenţa căreia eu am mai prins doar ultimele clipe. Probabil ăsta e motivul pentru care iert oraşul de azi, ori de câte ori mă scoate din minţi.

 

Se vorbește mult despre genurile literare și locul lor în context. Cărui gen îi aparțin cărțile tale?

După mine, sunt un fel de noir atipic. Aşa le-am gândit. Mă folosesc de un mister ca să spun multe alte poveşti în paralel, să descriu lumi şi să propun personaje cât mai complet construite. Dar asta e părerea mea. La festivalul de la Chamberry nu sunt acceptate romanele de gen, poliţiste, fantastice, SF. Cumsecade a luat premiul acolo pentru că l-au considerat un roman social şi atât.

 

Aşa e, ești fericitul deținător al unui premiu de debut obținut în Franța pentru „Cumsecade”. Cât de importante sunt premiile pentru tine? Crezi că volumul s-a bucurat de o expunere mai bună după acest moment?

Sunt importante pentru că ai nevoie de confirmări, mai ales la început. Tu, pentru tine, ca să mergi mai departe, într-un fel sau altul. E dificil de vorbit despre expunere bună pe piaţa românească de carte, cum e ea acum. A apărut un supliment de tiraj, pe copertă scrie despre premiu, înţeleg că romanul se vinde binişor şi acum, dar nu ştiu care e contribuţia lui Chamberry.

Când începi să scrii ce ai în minte: personajele sau intriga?

Prima vine o bucată de intrigă, aia care te pune în mişcare. Dar mă gândesc imediat la personajele care pot s-o susţină. Mi se par esenţiale.

 

În proaspătul tău roman, „Efectul Mandela”, Andrei și Iura sunt cele două personaje în jurul cărora se creionează poveștile. În care dintre ei găsim mai mult din Petru Berteanu?

În niciunul. Dar i-am împrumutat lui Andrei nişte frânturi din biografia mea. Demisolul din Polonă unde am copilărit, Ioanidul ca spaţiu mitic de joacă, vacanţa de la Breaza, cu Pufy, câinele muşcăcios şi merele care zboară, dacă te pricepi să le lansezi.

 

Și dacă tot veni vorba despre noul tău roman, am și eu o curiozitate: de ce o bibliotecă de lingvistică?

Pentru că detectivii pe care îi propun sunt filologi. Unul dintre ei a bătut lumea o vreme, bursă după bursă, pe urmă s-a aciuit în biblioteca asta, fără să ştie ce-l aşteaptă.

 

Acest al doilea roman al tău este începutul unei serii numite „Biblioteca de pe scări”. Sincer, îmi este greu să-i imaginez continuarea. O mică avanpremieră?

Sper că al doilea volum o să apară în toamna anului viitor. O să aibă o structură asemănătoare dar o să adâncesc mai mult personajele, o să lărgesc mai mult spaţiul pe care îl explorez. Sigur, n-o să lipsească fantoma vechiului oraş, care o să bântuie misterele prezentului. De pildă Târgul Moşilor sau Cimitirul Reînvierea.

 

Nu poți fi scriitor fără să fii cititor. Ce cărți citește Petru Berteanu?

În ziua de azi citesc mult şi dezordonat. Uite, pe noptieră acum am Philip Roth, Andrea Camilleri, Pessoa, Perez Reverte. E şi un vraf de abandonate de pe la mijloc, nu le pomenesc numele.

 

În afară de continuarea seriei, ce alte proiecte literare ai?

În momentul ăsta continuarea seriei e un proiect secund. Lucrez la un roman la care mă gândesc de multă vreme şi despre care n-aş spune acum decât că nu e noir. E un fel de nebunie urbană în care două lumi făcute să stea departe se ciocnesc pentru vreo două ore. Nu-i ştiu genul, dar a venit momentul să-l scriu pentru că s-a copt undeva în capul meu şi mă trage de mânecă…

Despre Anamaria IONESCU

Anamaria IONESCU a scris 54 articole în Revista de suspans.

Anamaria IONESCU (n. 3 septembrie 1976 Bucuresti) este licenţiata în drept şi redactor al postului Radio România Antena Satelor, al Societăţii Române de Radiodifuziune. Scriitor român, autor de proză scurtă si romane. A debutat cu nuvela "Călătorie în familie" în rubrica "Luxul lecturii", realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul "Atac"(2008). A mai publicat în revista literara "Fereastra". Are apariţii literare frecvente în revista "Vatra Veche" din Tg. Mureş. În 2009 s-a numărat printre laureații concursului de literatură Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil, cu nuvela "Confesiune". În acelaşi an debutează editorial cu volumul de proză scurtă "Camera obscură". Continuă să publice cu o oarecare regularitate în "Vatra Veche" (Tg. Mureş). În 2013 a apărut cel de-al doilea volum de proză scurtă, "Pe cine nu laşi să moară...", la editura Tritonic, şi o povestire în volumul colectiv "Poveşti pe două roţi". In 2014 a publicat "Nume de cod: ARKON", primul din seria mystery&thriller "Sergiu Manta". 2015 este anul apari'iei unei editii revazute si adaugite a volumului de proza scurta de debut, "Camera obscura" la editura Tritonic.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *