Christine C.C.: „Dincolo de acțiunea fiecărei cărți, caut trăirea personală a scriitorului”

Christine C.C. este originară din Constanţa, de profesie avocat. A debutat la sfârşitul lunii martie 2017 cu volumul „Ephialte – Începutul unui coşmar”, un fantasy urban, prima parte dintr-o trilogie apărută la editura Quantum Publishers. În acest interviu, autoarea ne va oferi mai multe detalii despre această poveste fascinantă. Ana-Maria Codescu

Bună Cristinne, îți mulțumim că ai acceptat acest interviu. Te rog să te prezinți cititorilor noștri.

Cristinne este un om ca oricare altul. Uau! E ciudat să vorbesc despre mine la persoana a treia. De fapt, prenumele meu a fost inițial doar Andreea. Cristinne a fost adăugat ulterior pentru că m-am născut în mijlocul Sărbătorilor Pascale, iar mama a considerat că îmi va purta noroc să mă cheme și Cristina. În anul în care m-am născut, dintr-un motiv sau altul, unde trebuia să mă declare și să mă înregistreze, nu li s-a permis părinților mei să-mi adauge și al doilea prenume. Dar n-au renunțat și mi l-au adăugat ulterior, după ce am terminat liceul. Cristinne… ca să sune mai… artistic. Și-mi place. Deși nimeni niciodată nu-mi scrie numele corect din prima încercare.

Persoana din spatele numelui este, cred eu, un om obișnuit, cu imaginație bogată și cu o poftă permanentă pentru citit și scris.

Ca profesie, sunt avocat și fac asta din plăcere și cu pasiune. De vreo 15 ani. E ca și cum ar exista două lumi paralele în care trăiesc. Una dintre ele îmi solicită o gândire metodică, analitică și, într-o oarecare măsură, destul de precisă, bazată pe legi, norme, reguli. În cealaltă lume îmi dau frâu liber imaginației, renunț la legi și restricții. În această a doua lume includ și viață de familie, fiind la fel de plină de magie și creativitate.

 

Ce cărți îți place să citești? Spune-ne câteva titluri pe care le-ai descoperit recent și care ți-au plăcut.

Am citit multe cărți și cam de toate genurile. Am trecut prin mai multe faze. Am citit până si filosofie și, desigur, mulți dintre clasici. Sunt doua titluri, însă care mi-au rămas foarte dragi. Mi-au plăcut într-atât încât am recitit aceste cărți până am reținut paragrafe întregi. Este vorba de Marile Speranțe a lui Charles Dickens si Portretul lui Dorian Gray, a lui Oscar Wilde.

Mă feresc pe cât pot să citesc cărți ori articole ce folosesc generalizări. Caut în tot ceea ce citesc profunzimea, acel sentiment ce l-a determinat pe scriitor să aștearnă acele cuvinte pe hârtie. Dincolo de acțiunea fiecărei cărți, caut trăirea personală a scriitorului.

Am citit și am scris chiar și poezie. De altfel, îmi amintesc că în copilărie am fost îndrăgostită de Mihai Eminescu sau, în fine, de imaginea sa pe care-o creasem în mintea mea. Dar întotdeauna am avut o slăbiciune pentru fantastic. Am crescut cu STAR WARS și am devorat efectiv tot ce însemnă poveste fantastică fie științifică, fie cu ființe mitice.

Ani la rând am citit doar autori străini, preponderent în limba engleză. De curând, am revenit la autorii români contemporani. Nu îi voi aminti pe toți cei pe care i-am citit în ultima perioadă. Sunt mulți. Dar unii dintre ei m-au surprins foarte plăcut și m-am simțit privilegiată să-i cunosc personal pe autori și să aflu exact acea combinație de trăiri ce a dat naștere, în final, poveștilor spuse de ei.

 

Când ai început să scrii? Cum ți-a venit idea romanului Ephialte?

Am scris dintotdeauna. De când am învățat această… îndeletnicire. Am scris despre orice mi-a trecut prin cap în fiecare etapă a vieții mele de până acum. Am ținut un jurnal pe care l-am umplut cu tot felul de impresii, versuri, confesiuni… probabil că multe alte fete în acea perioadă. Am început să scriu o piesă de teatru, mai multe nuvele, chiar și un roman. Din păcate, nu le-am dus la bun sfârșit, dar n-am abandonat ideea. Am scris și câteva poezii, dar nu sunt pregătită să le dezvălui lumii. Mi se pare un gest mult prea intim, dar nu se știe.

Povestea Ephialtelor s-a născut treptat. Am primit în dar de la propria-mi imaginație, într-o zi în care nimic nu ar fi trebuit să mă ducă cu gândul la o asemenea poveste, imaginea primei scene din carte. Am așternut-o pe hârtie chiar la acel moment. Apoi m-am oprit din scris, dar nu și din visat. Diverse alte scene și acțiuni din carte mi-au trecut prin cap de-a lungul timpului, dar nu au prins contur decât după aproape 7 ani. Atunci a fost momentul în care am așezat tot ce se adunase în mintea mea în ceea ce reprezintă acum seria Ephialte.

 

Ai lansat cartea recent, la Unteatru. Povestește-ne câteva impresii cu care ai plecat după eveniment.

A fost un moment extraordinar. Au fost alături de mine prieteni, dar și persoane pe care abia atunci le-am cunoscut. Am fost foarte emoționată. Mă așteptam să am emoții, dar nu chiar atât de mari. Într-un cuvânt, aș spune că a fost copleșitor. O prietenă dragă mi-a tipărit la rugămintea mea un poster și i-am rugat pe toți cei prezenți să-și lase impresiile pe suprafața sa cu privire la mine, la carte, la eveniment sau orice altceva le trece prin cap. Rezultatul a fost extraordinar. Recunosc fără jenă că am plâns când am citit acasă mesajele scrise.

 

Personajele create de tine în roman, ephialtele, se hrănesc cu fricile oamenilor, iar umbrele, cu durerea provocată ephialtelor. Îmi poți spune ce a stat la baza creării acestor personaje? Există un substrat psihologic pentru ele?

Există, cu siguranță. Am plecat de la o pasiune și curiozitate de-a mea pentru modificările atât de bruște și complexe pe care le suportă corpul uman atunci când este supus unei stări de frică puternice. Ephialtele nu se hrănesc cu frica oamenilor ci cu energia emanată de aceștia, atunci când le este indusă o stare de teamă. Nu mi-am dorit ca ephialtele, ca și creaturi, să fie ușor de plăcut.

Cât despre Umbre, acestea sunt lipsite de sentimente. M-am întrebat mereu cum am reacționa, ce fel de decizii am lua, dacă nu am fi ghidați de sentimente. Am fi mai buni? Mai răi? Și după ale cui criterii am putea să fim catalogați în buni sau răi?

Dar aș prefera să nu vorbesc prea mult despre Umbre deocamdată. Informații despre aceste creaturi se vor dezvălui treptat, de-a lungul seriei. Vor căpăta din ce în ce mai multă importanță în poveste. Măcar atât pot să spun.

 

De unde vine cuvântul ephialte? Înseamnă ceva sau este un cuvânt inventat?

Cuvântul ephialte provine de aici. Povestea din jurul acestui cuvânt, însă, îmi aparține în totalitate. Un prieten mi-a spus, la un moment dat, ca acest cuvânt, “ephialte” nu este ușor de pronunțat și că poate ar fi trebuit să mă gândesc la ceva mult mai rezonant, comercial, simplu de reținut. Nu am fost de acord. Nimic din această poveste nu a fost ales din motive comerciale, de marketing ori altele similare. Fiecare nume, fiecare denumire, personajele și chiar povestea în sine, toate au o semnificație pentru mine. Simt, mă degrabă, că ele m-au ales pe mine și nu invers.

În plus, am fost foarte plăcut surprinsă să constat că, într-un atât de scurt timp, multă lume vorbește despre ephialte atât de natural de parcă ar fi știut de ele din totdeauna. Iar acesta este un sentiment extraordinar!

 

Am observat că fiecare capitol din Ephialte începe cu câte un citat din poeziile lui Mihai Eminescu. De ce tocmai Mihai Eminescu?

Așa cum am mai spus-o, am fost fascinată de poeziile lui Eminescu încă din adolescență. Mi-am dorit foarte mult să alătur versurile sale poveștii mele. Este un foarte mic gest de omagiu pe care îl aduc capodoperei lăsate în urmă de acest om. De altfel, am folosit aceleași versuri și pentru versiunea în engleză a cărții, versiune ce sper să poată fi publicată în curând. Am folosit traducerile în engleză ale lui Corneliu M. Popescu, un tânăr genial cu o poveste pe cât de fascinantă, pe atât de tragică, al cărui nume sper să rămână în mintea celor ce vor citi cartea.

 

Știu că volumul Ephialte – Începutul unui Coșmar este primul dintr-o trilogie. Ne poți dezvălui ceva despre următoarele două părți?

Seria Ephialte este într-adevăr formată din trei volume. Cu fiecare volum vor fi dezvăluite din ce în ce mai multe din lumea Ephialtelor. Nu pot dezvălui foarte multe din părțile ce urmează pentru că asta ar însemna să știrbesc plăcerea cititorilor de a fi surprinși, ori să le influențez așteptările cu privire la evoluția poveștii. Ce pot să spun, totuși, este ca aventurile Alisiei vor continua, iar acțiunea va fi din ce în ce mai intensă.

 

Cum a fost primită până acum cartea de către public?

Toți cei care mi-au comunicat până acum părerea lor despre carte, și nu mă refer aici la prieteni sau rude, au avut cuvinte foarte frumoase la adresa ei. Pentru mine, încă este copleșitor să primesc mesaje de la oameni necunoscuți care să-și exprime nerăbdarea față de continuarea poveștii, care să-mi ceară detalii cu privire la carte ori doar să-și exprime încântarea cu care au rămas de pe urma lecturii. Nu aș putea să descriu exact în cuvinte acest sentiment.

 

Am văzut că ai scris și proză scurtă, povestirea Chemarea, pentru ficțiuni.ro. Vor mai urma și alte povestiri?

Acea scurtă poveste a fost scrisă la solicitarea ficțiuni.ro, dar ulterior, fetița mea ce mare, care, de altfel a inspirat parțial povestea, m-a rugat să-i scriu continuarea. Ceea ce intenționez să fac la un moment dat. Am foarte multe planuri cu privire la proiecte viitoare. În această vară doresc să încep o nouă serie care va fi tot fantasy, dar încă nu știu exact pe câte volume s-ar putea întinde. Mai am în minte un alt proiect, o carte de sine stătătoare, dar legată de seria Ephialte și care va privi doar viața unuia dintre personajele din serie. Nu pot dezvălui mai multe, dar pot să vă spun că ar urma să apară ulterior publicării celui de-al treilea volum din serie. Mai sunt câteva proiecte cu care cochetez deocamdată, dar până nu știu exact în ce direcție se vor îndrepta, nu pot să detaliez.

 

Mulțumesc încă o dată pentru timpul acordat, și dacă mai ai ceva de adăugat, te rog să o faci.

Mulțumesc și eu pentru interesul arătat acestei povești. Aș vrea să adaug faptul că “Începutul unui Coșmar” va apărea curând și în limba engleză. Lansarea versiunii în engleză a fost amânată pentru o scurtă perioadă datorită unui plan de promovare internațională, dar care sper să fie finalizat cât mai curând.

Despre Ana Maria CODESCU

Ana Maria Codescu a scris 18 articole în Revista de suspans.

Ana Maria crede in magia din spatele poveștilor, și ocazional încearcă să o aducă în lumea aceasta. O povestire scrisă de ea a fost publicată în colecția „Bucureștiul în 22 de povești”, în 2009.
De un an, participă de două ori pe lună la atelierele creative organizate de Clubul Scriitoarelor.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *