Florin Pîtea: „De ce să nu ne facem auzită vocea cât timp avem ocazia?”

Florin Pîtea

Florin Pîtea este lector universitar și doctor în filologie, cu un studiu dedicat subgenului (post)cyberpunk, „Art Wasn’t Quite Crime” și scriitor premiat național (ARSFan 1994, 1995, Vladimir Colin 2002-2005, 2005-2007). A publicat volume de proză scurtă („Necropolis” – 2001, „An/Organic” – 2004, „Delirul încapsulat” – 2015), romane („Gangland” – 2006, „Anul terminal” – 2012), dar și non-ficțiune („An Introduction to 20th Century British and American Fiction” – 2008, ”O introducere în opera lui Liviu Radu” – 2014). Povestirile ale sale se regăsesc în periodice, dar și în numerioase antologii SF („Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF”, „Dincolo de noapte”, „Steampunk – A doua revoluţie”, „Ferestrele timpului”, „Lumi stranii şi Istorii alternative”).

Cel mai recent volum al său, Delirul încapsulat, este prima parte dintr-o serie de povestiri și nuvele steampunk, „Cartea cu scoarțe de argint, ferecate”

 

C.N.: Bună ziua! Îți mulțumesc pentru amabilitatea și promptitudinea cu care ai acceptat să ne răspunzi la întrebări.

Florin Pîtea: Bine v-am găsit. Plăcerea este de partea mea.

C.N.: Povestește-ne despre începuturile tale ca scriitor. Când ai început să scrii și de ce te-ai îndreptat tocmai spre ficțiunea speculativă?

Florin Pîtea: Am început să scriu la nouă ani. Pe parcursul gimnaziului, am publicat foiletoane la gazeta de perete a școlii. Mai târziu, la liceu, am activat într-un cenaclu literar condus de doamna profesoară Aurora Stănărângă. Oficial, am debutat la 21 de ani, în septembrie 1992. Iar ficțiunea speculativă am ales-o din două motive: e mediul în care am crescut și m-am lămurit de mic că îmi voi petrece restul vieții în viitor, așa că e de preferat să privesc într-acolo.

C.N.: Ai un ritual pentru scris, trebuie să intri într-o stare specifică sau, dimpotrivă, „inspirația” vine natural, oricând ai nevoie de ea?

Florin Pîtea: Problema nu e inspirația, ci… transpirația. Proiecte am o mulțime, dar caut să mă motivez pentru a le duce la bun sfârșit.

C.N.: Prin câte versiuni trebuie să treacă, în general, un text de-al tău înainte să ajungă la publicul cititor?

Florin Pîtea: Depinde de la text la text. Unele au ajuns la tipar din prima versiune, altele au avut nevoie de trei versiuni majore și șase sau opt revizuiri înainte de publicare.

C.N.: Ai în spate o solidă carieră literară, cu opt volume publicate și o prezență constantă în antologiile românești cu tematică SF&F. Au fost momente în care ai fost tentat să renunți (temporar sau definitiv) la scris?

Florin Pîtea: Toți vom fi tăcuți, permanent, de la un punct încolo. De ce să nu ne facem auzită vocea cît timp avem ocazia?

C.N.: Totuși, ce te-a motivat să continui să scrii?

Florin Pîtea: Doi factori: cărțile scrise pe gustul meu, care îmi oferă un exemplu de urmat, și cărțile care nu sunt pe gustul meu. Dacă și acelea sunt publicate, ba chiar au un public al lor, atunci ale mele de ce nu ar fi?

C.N.: Dacă nu ți-ai fi descoperit această pasiune pentru scris, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci?

Florin Pîtea: Cel mai mult îmi place să vorbesc în public și am făcut asta timp de 18 ani, în calitate de cadru universitar. Ocazional, vorbesc în public și la câte o lansare de carte. (Inclusiv la lansarea cărților mele.)

C.N.: Ești licenţiat în limbă şi literatură engleză. Având în vedere avântul pe care l-a luat în ultimul timp literatura indie, te-ai gândit să te orientezi spre piața internațională, scriind în limba engleză și publicând pe cont propriu?

Florin Pîtea: E și aceasta o idee, dar aș vrea să am câte o sută de euro pentru fiecare persoană din România care a publicat pe cont propriu o carte în engleză, în format electronic, iar apoi a ajuns să se întrebe de ce nu i se vinde cartea aceea.

C.N.: Ultimul volum pe care l-ai publicat este „Cartea cu scoarțe de argint”, o culegere de povestiri steampunk. Ce ne poți spune despre acesta?

Florin Pîtea: E primul volum dintr-un proiect mai amplu. L-am scris ca să mă amuz. Destui dintre cititori par să se fi amuzat la rândul lor când l-au citit. În noiembrie 2016 am promis că voi lansa volumul al doilea.

C.N.: Ce mi-a atras atenția la „Cartea cu scoarțe de argint, ferecate” au fost jocurile de cuvinte pe care le folosești pentru a denumi personaje și locuri (Jeanne d’Arc Electrique, Fecioara de Fier Forjat etc.). Care sunt originile acestei înclinații spre ludic?

Florin Pîtea: O expunere timpurie la anumite cărți de Lewis Carroll, o pasiune de o viață pentru scrierile lui Sir Terry Pratchett, o dorință de a reimagina lumea într-un mod amuzant.

C.N.: La ce proiecte lucrezi în 2016? Vom întâlni al doilea volum din „Cartea cu scoarțe de argint, ferecate” în librării?

Florin Pîtea: Sunt mai multe proiecte ce concurează pentru timpul și atenția mea. O operă spațială, un planetary romance, o nuvelă cyberpunk… și al doilea volum din „Cartea cu scoarțe de argint, ferecate”.

C.N.: Mulțumesc pentru timpul accordat. Mult succes în toate proiectele!

Florin Pîtea: Mulțumesc și eu pentru amabilitate. Toate cele bune!

Despre Cezarina Nicolae

Cezarina Nicolae a scris 46 articole în Revista de suspans.

Cezarina este autoare de proză fantastică (sub pseudonimul Cezarina Anghilac), prezentă în mai multe reviste online. Una dintre povestirile ei se regăsește în antologia Best of Mystery & Horror #1. A urmat cursurile celei de-a doua ediții a Atelierului de scriere creativă SF&F, iar din noiembrie 2015 are în grijă sumarul Revistei de suspans.
De două ori pe lună moderează ateliere creative la Clubul Scriitoarelor și participă la cenaclul literar al Secției 14.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *