Mircea Pricăjan: „Dacă organizezi un lucru serios […], vor veni spre el toți cei care se iau în serios ca scriitori”

Pentru cititorii fideli ai Revistei de suspans, Mircea Pricăjan nu mai are nevoie de nicio introducere: fondator și redactor-șef (în perioada 2013-2015) al revistei, traducător de Stephen King, editor al mai multor antologii, (fost) scriitor de horror, autor al volumului „Calitatea luminii” (Polirom, 2016). Acestea ar fi doar câteva dintre lucruri care îl definesc, pe celelalte vă lăsăm să le descoperiți în acest interviu pe care i l-am luat cu prilejul împlinirii unui an de la revenirea Revistei de suspans în online.

Prima dată când te-ai hotărât să devii scriitor și te-ai îndrăgostit de genul horror a fost atunci când ai citit Misery de Stephen King. Poți să ne povestești mai în detaliu această experiență?

Cred că era prin 1995. Pe-atunci aveam în cap doar rock, voiam să mă fac chitarist de heavy-metal. Eram încăpățânat, vedeam că nu se leagă nimic, dar insistam. Norocul tuturor, inclusiv al meu, a fost c-am descoperit, odată cu Misery, că lecturile pot să fie și altfel decât obligatorii. Cartea asta m-a agățat, cred că m-a prins și fiindcă vorbește aproape metatextual despre facerea și desfacerea ficțiunii, iar eu eram obișnuit pe-atunci doar cu textele clasice sobre, grele, doldora de-o însemnătate paralelă cu lumea mea. Habar nu aveam atunci cine este Stephen King și nici genul horror nu-mi spunea nimic. Nici acum nu-mi spune, sincer să fiu, așa, ca gen comercial de librărie. Și-n cele din urmă, Misery și cam toate romanele lui King n-au conformismul macabrului practicat cu veselie de cei care se autointitulează autori de literatură horror. King e-un firesc cap de pod în prezent pentru filonul literar care a dat un Hawthorne, un Poe, un Byron ș.cl. Dar astea le-am descoperit mai târziu… Atunci doar s-a produs declicul. Am descoperit deodată că-mi place să citesc (mai mult decât îmi plăcea să cânt la chitară, ce să vezi!) și că mi-aș dori să scriu eu însumi. Evident că primele încercări au fost copii fidele ale stilului lui King în termeni de frazare, de topică, chiar, cu puternice influențe din filmele de acțiune ale momentului (era perioada Schwarzenegger, Van Damme etc.). Așa se face că scriam proză cu personaje purtând nume englezești care făceau lucruri de necrezut. Era însă firesc să fie așa. Același lucru îl făcusem înainte, când siluiam urechile vecinilor cu interpretări hidoase ale unor piese precum Enter Sandman sau Smells Like Teen Spirits. Măcar acum nu mai suferea nimeni.

 

Ai spus că scriitorul tău model este și va fi pentru totdeauna Stephen King. Poți să ne spui ce te-a atras la el? Stilul, subiectele?

Chiar am spus eu asta? Cine știe în ce pasă eram… De fapt, da, în destule privințe este modelul meu. Îl invidiez pentru tenacitate, rigurozitate, putere de reinventare și acel gen de degajare (genul I do not give a fuck) pe care cei mai mulți îl afișăm cabotin. E-un natural, a fost așa înainte ca mașinăria industrial-editorială să îl preia și să-l transforme într-un hit (iar lui să-i placă asta, evident). Și atitudinea asta se vede foarte bine în primele lui scrieri, cele care l-au făcut celebru. Pe-acel King pot spune într-adevăr că-l am de model, însă mai pot spune, chiar fără nicio urmă de regret, și că e-un model pe care, paradoxal, sunt hotărât să nu-l urmez. Fiindcă am încercat, m-am străduit și, cum am pățit cu chitara, nu mi s-a potrivit deloc. Iar din momentul în care am acceptat lucrul acesta nu ca pe o fatalitate, ci ca pe o ușă în sfârșit deschisă, de-atunci parcă zburd c-o sublimă și necesară inconștiență încotro mă poartă setup-ul meu interior – orice-ar însemna asta.

 

Mi-ai spus mai demult că scrii o monografie despre el. Mai lucrezi la ea? În ce stadiu este?

Da, este vorba despre lucrarea mea de diplomă din 2003. Am scris-o în engleză și-am de gând, la un moment dat, să o traduc și să o aduc la zi. Am și început munca asta, dar am reușit să pierd din calculator vreo zece pagini de text inedit, deci nu traduse din teza existentă, lucru care m-a enervat la culme și care m-a făcut să renunț momentan la proiect. Autorul e oricum încă foarte prolific și o monografie publicată anul acesta ar fi deja incompletă la anul. Probabil că o voi definitiva după ce King va fi oale și ulcele.

 

Tocmai ai publicat o carte, Calitatea luminii. Poți să ne spui ceva despre ea? Ce reacție aștepți din partea cititorilor?

Este vorba despre un roman, o poveste contemporană. Reprezintă întoarcerea mea la proză, apare la interval de 14 ani față de debutul în volum. Iar în acest răstimp n-am mai publicat nicio carte. Cititorii care mă cunosc prin prisma traducerilor din King vor avea o surpriză. Se vor simți, poate, păcăliți, înșelați. Calitatea luminii nu este un roman horror, nici măcar un thriller nu e. E însă o carte sinceră, care mă reprezintă și pe care sper s-o fi scris cât de bine mă țin baierele creației narative în acest moment al evoluției mele. N-am scris-o pentru a obține o reacție anume.

 

Mai lucrezi la ceva în momentul acesta? Poți să ne dezvălui câte ceva?

De vreo patru-cinci ani lucrez tot timpul la ceva. Nici nu-mi vine să cred câtă libertate de creație am câștigat punând traducerile literare deoparte. Am scris mult în anii ăștia, am scris la toate orele din zi și din noapte, folosind o mulțime de obiecte: foaia și pixul, telefonul, calculatorul… S-a adunat mult material, o parte din el chiar bun. Proze scurte, nuvele, romane. Nu toate vor ajunge la public, nu toate merită asta. Dar pe toate le-am scris cu cea mai mare plăcere. Un mare, uriaș câștig după atâtea zeci de cărți traduse și apărute sub semnătura mea e că m-am lecuit definitiv de febra publicării. Am acum o răbdare nesfârșită, iar asta mă ajută să mă concentrez pe fiecare text exact atât timp cât îmi cere. Și să nu am regrete dacă la sfârșit, recitit cu detașare, se arată a fi un eșec.

 

Ai condus un timp îndelungat Revista de Suspans, unde te-ai străduit să promovezi scriitori tineri, și ai colaborat și cu scriitori consacrați. Unii dintre ei, precum Radu Găvan, au devenit cunoscuți de-abia după ce i-ai promovat tu. Poți să ne povestești despre cum a fost să lucrezi la proiectul acesta? Și ce te-a determinat să abandonezi conducerea revistei?

La-nceput a fost revista Suspans.ro, un proiect al editurii Nemira. De-acolo a pornit treaba asta. Abia când s-a dorit închiderea Suspans.ro, sub o formă sau alta, am înființat Revista de suspans. Din încăpățânare, presupun. După doi ani și ceva sub patronajul Nemira, reușisem să fac niște oameni să scrie, pe-alții să citească, publicația avea deja o audiență stabilă. Am transferat toate astea spre RS și-am dus căruța mai departe alți doi ani jumate. C-a fost un lucru bun o demonstrează cei câțiva autori care au crescut oarecum la umbra revistei. Unii s-au lansat foarte fain cu cărți bune, alții o vor face curând, sunt sigur. În 2014 am realizat o selecție a celor mai bune povestiri apărute în primul an de RS și-am publicat la Herg Benet o antologie best of. Sunt acolo, în ea, oameni în care-mi pun multe speranțe, alături de autori deja consacrați. În volumul acela este inclusiv Cezarina Nicolae (cu pseudonimul Anghilac), căreia i-am încredințat de curând revista pentru a doua serie de apariție. Ideea e că, dacă organizezi un lucru serios și te ții de el, mai devreme sau mai târziu vor veni spre el toți cei care se iau în serios ca scriitori. Așa a fost și cu Revista de suspans.

Decizia de a îi întrerupe apariția a fost, recunosc, egoistă, dar necesară în ce mă privește. În 2014 am decis să schimb macazul. Am renunțat la traducerile literare, căci ele-mi secătuiau creativitatea, și, ca efect secundar pe care chiar nu-l anticipam, am renunțat după o jumătate de an și la Revista de suspans. Începea să mi se pară că trișez, că joc rolul arbitrului în timp ce driblez alergând spre o poartă imaginară. Pentru că, vezi tu, chiar începusem să scriu. După 10+ ani de play-back literar, scriam ca un apucat. Și, spre surprinderea mea, cu fiecare nou text mă îndepărtam tot mai tare de zona suspansului – ceea ce nu mă ajuta, iarăși, deloc să scap de acel sentiment de impostură amintit anterior. Așa că mi-a rămas doar soluția asta egoistă: să închid taraba, să-mi văd doar de treburile mele.

 

Care sunt scriitorii tăi preferați, cei care te-au influențat cel mai mult? Ai putea să ne spui câteva cuvinte despre ei?

Îmi place să cred că am depășit faza influențelor metodice. Așa că nu-mi dau seama cine mă influențează cel mai tare. Cum spuneam, a fost o vreme când îl imitam pe Stephen King la greu. Mi-a trecut. M-am auto-exorcizat. Acum, remarc cel mult influențe punctuale. Adică lecturi care mă predispun unui anumit timp de subiect. Așa s-a întâmplat acum doi ani, de pildă, când am citit Stoner și imediat după aceea am scris o nuvelă în mediul universitar, chiar dacă foarte diferită ca ton și abordare de romanul lui Williams. Citesc cu încântare prozatorii români, citesc proză scurtă străină, americană și britanică, în principal, citesc poezie și, culmea, total neașteptat pentru mine, am început să și scriu poezie. Cum spuneam înainte: zburd cu inconștiență.

 

Poți să ne spui cum compui și scrii o poveste? Ce sfaturi ai pentru scriitorii începători?

Nu cred că există metode universal valabile. Nici măcar în cazul unui singur autor nu funcționează aceeași schemă de fiecare dată. Există subiecte și există momente propice scrisului. Dacă ai dispoziție pentru scris și dacă un subiect ți se pare suficient de ofertant, scrii. Mai împiedicat, mai scrâșnit, dar scrii. Pe parcurs ți se dezvăluie și subtextul posibil, înțelegi și ce s-ar putea alege de povestea aia dincolo de o banală înșiruire de momente. Se întâmplă uneori să cazi pe ceva colosal și atunci poate te prinde puțin tracul, un frig interior ca la umbra celor mai mari adevăruri din noi. În clipa aceea am descoperit că, în cazul meu, se cere o despărțire temporară de text. Pentru a-mi trage sufletul, pentru a medita la implicațiile lucrurilor, pentru a decide cum trebuie abordat textul mai departe. Cred că e extraordinar de important să îți acorzi timp de gândire pentru ceea ce faci, să știi de la început că nu te grăbește nimeni și că, până la urmă, rezolvarea va ieși sigură la suprafață. Așa că iată aici, dacă vrei, sfatul meu pentru scriitorii începători: nu vă grăbiți, scrieți ca și când ați avea tot timpul din lume.

 

Luna aceasta se împlinește un an de la reapariția Revistei de suspans. Câteva cuvinte?

Am urmărit cu interes edițiile din acest an și trebuie să spun că îmi place cum evoluează revista în noua ei serie. Și-a găsit ritmul, și-a ales bine colaboratorii, are o personalitate care atrage. Sunt convins că are și mulți cititori fideli. Mai este încă loc de creștere și e important ca nevoia asta să nu se piardă niciodată. O felicit sincer pe Cezarina pentru ceea ce face. Îi urez spor pe mai departe și, ca la început, îi doresc să nu facă niciodată rabat de la spiritul critic.

 

În încheiere trebuie să te întreb și asta: am auzit că în ultimul timp ai abandonat genul supranatural. Poți să ne dai indicii despre ce vei scrie în continuare? Și intenționezi să te întorci cândva la genul horror?

Genul ăsta l-am practicat la rece, din păcate, și nu mi-a reușit. Cred că nu era pentru mine de la bun început. Pe de altă parte, supranaturalul nu e totuna cu horror, așa că elementul acesta sunt convins că va fi întotdeauna prezent în ceea ce scriu, dacă va fi nevoie de el. Viitorul e deschis. Nu-mi fac planuri, îl las să mă surprindă.

Despre Remus PAUL

Remus PAUL a scris 4 articole în Revista de suspans.

Remus Paul locuiește la Oradea, împreună cu mama, bunica, fratele și pisica lui, Blacky. A început să scrie după ce a citit cărți de tipul Harry Potter sau Cronicile din Narnia, pe la 8 ani. Genul său preferat de muzică este symphonic metal. Locurile lui preferate sunt muzeele, bibliotecile și spațiile verzi, precum parcurile sau pădurile. Îi place să colecționeze lucruri vechi, cum ar fi fotografii de epocă, mobilă veche, obiecte vechi, cărți vechi etc.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *