Conrad Williams: „Toate romanele trebuie să fie ancorate în realitate, dacă ne dorim să aibă un anumit grad de autenticitate”

Conrad Williams este un multipremiat scriitor britanic născut în 1969 la Warrington și care locuiește în prezent în Manchester. A câștigat premiul British Fantasy Award pentru cel mai bun debutant în 1993, același premiu pentru cea mai bună nuvelă în 2008 („The Scalding Room”) și pentru cel mai bun roman în 2010 (One), dar și International Horror Guild Award în 2006 pentru cel mai bun roman (The Unblemished). A publicat 7 romane, Head Injuries în 1998, London Revenant în 2004, The Unblemished în 2006, One în 2009, Decay Inevitable în 2009, Blonde on a Stick în 2010, Loss of Separation în 2011, 6 nuvele, “Nearly People” în 2001, “Game” în 2004, “The Salding Rooms” în 2007, “Rain” în 2007, “The Fox” în 2013, “The Jungle” în 2013, și două colecţii de povestiri, Use Once, Then Destroy în 2004, Born with Teeth în 2012. Conrad Williams de asemenea a editat antologia Gutshot, publicată de PS Publishing în 2011.

*

Mihai ADĂSCĂLIȚEI: Mulțumesc mult pentru că ai fost de acord să ne acorzi acest interviu.

Cu excepția câtorva nuvele și a unor povestiri, nu ai publicat nimic nou în ultimii doi ani. La ce lucrezi acum și când vor putea cititorii să vadă un nou roman semnat de Conrad Williams?

Conrad WILLIAMS: Anul acesta am fost ocupat, am lucrat la două romane noi. Unul este un prequel la un nou joc video de la Sony, iar celălalt e un roman horror, o poveste cu o casă bântuită despre un scriitor. Ambele sunt aproape încheiate. Sper că vor putea ajunge la cititori curând.

M.A.: Apropo de aceste pauze în cariera unui scriitor, putem spune că există cu adevărat un blocaj creativ? Se poate ca un autor să simtă că i-a secat imaginația înainte de vreme?

C.W.: Eu nu cred în blocajul creativ. Dacă te împotmolești când scrii ceva, poți trece oricând la altceva și să revii la acea poveste cu probleme mai târziu. Cât despre secarea imaginației… sper să nu se întâmple.

M.A.: Una dintre axiomele scrisului este „scrie despre ceea ce cunoști”. Te-ai călăuzit în carieră după aceasta? Au pornit toate poveștile tale de la o experiență personală?

C.W.: Consider că toate romanele trebuie să fie ancorate în realitate, dacă ne dorim să aibă un anumit grad de autenticitate. Fără doar și poate, utilizez crâmpeie din experiența mea de viață ca să dau forță lucrurilor pe care le născocesc. Sunt sigur că toți scriitorii fac asta într-o măsură sau alta.

M.A.: Multe dintre poveștile tale se concentrează asupra unor locuri sau amintiri din copilăria ta. Nu este acesta un mod de a-ți alimenta nostalgia? În același timp, ceea ce scrii este o metodă de a-ți exorciza temerile?

C.W.: Meditez asupra trecutului meu din ce în ce mai mult și am în vedere un roman intitulat Wire a cărui acțiune se desfășoară în orașul meu de baștină. Este despre un băiat care se maturizează la umbra Spintecătorului din Yorkshire. Am scris un articol pentru Mulholland Books, care apare acum și pe website-ul meu (și, totodată, în acest număr al RS, la secțiunea eseu – n.n.), în care detaliez puțin ce fel de roman va fi acesta, cel mai probabil.

M.A.: Apropo de nostalgie, „The Veteran” este povestea unui om care își scrutează trecutul, în vreme ce „The Pike” abordează subiectul ocaziilor ratate. Am impresia că la un moment ai fi putut urma o carieră de fotbalist. Regreți că nu ai urmat acel traseu? Dacă ar fi posibil, ai da cariera ta actuală de scriitor de succes pe una de fotbalist?

C.W.: Nu, nu am fost niciodată suficient de bun ca să joc fotbal la nivel profesionist, oricât de mult mi-aș fi dorit să joc pentru FC Liverpool. Eram bunicel și încă mai joc regulat, deopotrivă pentru echipa mea locală și pentru echipa Scriitorilor Englezi. Mă ajută că m-am născut stângaci; fotbaliștii dreptaci sunt mai mulți, așa încât concurența e mai mare la ei.

M.A.: Pe lângă abordarea personală a unui subiect, cât de importantă este originalitate în literatura de ficțiune din ziua de azi? Crezi cumva că genurile horror și dark fantasy, în care activezi tu, au nevoie acum de mai multă originalitate sau direcția pe care se dezvoltă este cea corectă?

C.W.: Nimic nu e nou sub soare. Presupun că adevărata provocare este să găsești un nou fel de a oferi aceeași poveste. Privește, de exemplu, la „House of Leaves”, care este o poveste cu fantome și o reinterpretare a mitului minotaurului, dar într-un fel nou și provocator.

M.A.: Proza ta scurtă, și nu doar ea, acoperă mai multe genuri și a culminat în 2010 cu publicarea romanului crime Blonde on a Stick. Cât de important este pentru un scriitor să testeze limitele genurilor? Sunt limitele un impediment în calea ficțiunii de calitate?

C.W.: Nu știu cât este de important. Există pericolul de a-ți dilua plaja de cititori, dacă cititorii sunt atât de înguști la minte încât să citească doar un gen anume; mă îndoiesc că sunt. Am avut o idee pentru un roman crime, așa că l-am scris. Vreau să scriu ce îmi vine. Dacă asta dăunează vânzărilor, nu prea am ce să fac. Nu vreau ca scrisul să devină o povară.

M.A.: Într-un interviu din 2008 apăreau câteva întrebări despre genuri, romane nepotrivite pentru o anumită editură, același scriitor semnând cu mai multe pseudonime cărți încadrate în genuri diferite. Sunt aceste concesii necesare pentru ca un scriitor să atingă succesul, fie că vorbim de cel financiar, fie de notorietate? Cât de departe ai merge ca să atingi un succes și mai mare, deopotrivă financiar și de notorietate?

C.W.: Am publicat un număr de povești sub diverse pseudonime (am trei). Sunt tentat să ofer noul roman sub un pseudonim, doar ca să văd ce se întâmplă. Nu cred că un scriitor trebuie să facă vreo concesie. Cred că trebuie doar să fii devotat, să ai obrazul gros și să fii încăpățânat. Cred cu tărie că dacă meriți ceva, acel lucru ți se va întâmpla atâta timp cât lucrezi cât poți de mult.

M.A.: Scrierile tale au fost nominalizate la multe premii prestigioase, dintre care ai și câștigat destule. Ce influență au asupra carierei unui scriitor astfel de nominalizări și premii? Ți-ai stabilit ca țel câștigarea vreunui premiu?

C.W.: Nu îmi pun în gând să câștig niciun premiu. Ele sunt un bonus, o recunoaștere a faptului că ceea ce faci este bine. Nu știu cât de tare pot ele influența carierea cuiva, dar cunosc un scriitor ales de scurt timp pe lista scurtă a unui premiu căruia i s-a oferit un contract de publicare parțial pe baza acestui lucru.

M.A.: Înțeleg că unul dintre personajele tale, Gravier, solicită să mai apară într-o poveste. El nu este însă singurul, Mal MacCreadle apare de mai multe ori în scrierile tale, în vreme ce locuri sau clădiri publice au parte de același tratament. De unde nevoia de a elabora suplimentar unele personaje sau locuri? În cazul tău, este vorba de o nemulțumire față de felul în care au ieșit prima dată?

C.W.: Are legătură cu vocea, presupun, sau cu prezența. Mal MacCreadle pare să-și vâre nasul în multe scrieri ale mele doar pentru că îmi place de el și fiindcă a fost protagonistul primei mele povestiri antologate (MacCredles Bike în Darklands, 2, 1992). Cu Gravier mi-a făcut o enormă plăcere să mă joc și cred că este un personaj suficient de solid ca să mai ducă încă o poveste. Nu are legătură cu dorința de a face dreptate unui personaj, din cauza vreunui sentiment de eșec. Iar unele locuri îți intră pe sub piele. Seven Arches, un viaduct în Warrington, este un astfel de loc cu o rezonanță puternică pentru mine. Îl vedeam zi de zi pe geamul dormitorului; era un loc sinistru și, totodată, familiar, un decor ofertant.

M.A.: Având experiența prozei scurte și a romanului, pot să te întreb pe care o preferi? Cum te ajută una să o îmbunătățești pe cealaltă?

C.W.: Am început scriind povestiri și îmi place când sunt solicitat să particip la antologii, dar mi-am pus în gând să devin romancier, așa că spre aceasta îmi concentrez energia acum. De la proza scurtă am învățat să încerc să-mi reprim pornirea de a divaga și să fiu econom, chiar și atunci când lucrez la cea mai expansivă porțiune a unui roman.

M.A.: Și soția ta este scriitoare. Care sunt avantajele și care sunt dezavantajele traiului cu un coleg de breaslă? Se poate ca această situație să prilejuiască apariția unui sentiment competitiv mai puternic decât de obicei?

C.W.: Da, și soția mea este scriitoare. Și încă una foarte bună. Povestirile ei au fost recompensate cu premii. Și ea lucrează la câteva romane, dar nu simt că ar exista vreun fel de competiție între noi, cu toate că uneori abordează și ea teme destul de întunecate.

M.A.: Ai un master în creative writing și ai predat astfel de cursuri în trecut. Este acesta un proces cu două sensuri? Cât ai avut de învățat, la rândul tău, de la studenți?

C.W.: Scrisul este obligatoriu un exercițiu solitar. Când încerc să aștern o poveste pe hârtie, nu mă văd cu multă lume. Mi-a făcut o reală plăcere timpul petrecut în clasă cu o mână de studenți entuziaști. Îmi place să fiu în preajma scriitorilor. Găsesc experiența extrem de inspiratoare.

M.A.: Ai editat, de asemenea, o antologie pentru PS Publishing, Gutshot. A fost greu să te plasezi de cealaltă parte a baricadei? Procesul de selecție a fost mai dificil sau mai ușor, ținând cont de experiența ta ca scriitor în relație cu antologiile?

C.W.: A fost extraordinar de dificil și îmi scot pălăria în fața antologatorilor de carieră care pun pe piață carte după carte. Între momentul când m-am dus cu ideea la PS Publishing și când am văzut cartea tipărită s-au scurs aproape trei ani. Știam că nu vreau să am de trecut prin sute de povestiri, așa că am lucrat doar pe bază de invitație. Lucru deprimant întrucât îmi imaginez că parte din emoția unui editor este descoperirea unei voci noi. Eu însă chiar nu aș fi putut face stresului. Am jurat că nu voi mai repeta experiența, deși nu se știe niciodată…

M.A.: Dacă nu mă înșel, drepturile de ecranizare pentru Head Injuries au fost deja cumpărate, tu urmând să scrii scenariul, dar proiectul nu a mai ajuns la capăt. De ce? Cum ți s-a părut experiența de a scrie un scenariu de film?

C.W.: În majoritatea cazurilor, cărțile achiziționate pentru ecranizare nu ajung pe ecrane. Nu mi-am făcut iluzii, în ciuda faptului că am lucrat la scenariu și că am avut întâlniri cu Michael Winterbottom și cu un editor de scenariu care s-a arătat de fiecare dată entuziasmat. Să scrii un scenariu implică o disciplină complet diferită. Scenariul se bazează mai mult pe dialog și pe acțiune. Nu există narator. Așa că trebuie să ataci povestea dintr-un alt unghi. Probabil că eșecul meu, ca novice, a fost să cred că ei voiau o adaptare a romanului pentru care cumpăraseră drepturile. Când le-am oferit-o, au spus că vor același decor, aceleași personaje, aceeași poveste, dar… altfel.

M.A.: Dacă ți s-ar da ocazia, pe care dintre poveștile tale ai vrea să o vezi ecranizată? Pe cine ai vrea să vezi întruchipând personajele și cine să regizeze pelicula?

C.W.: Aș vrea să văd Loss of Separation transformat într-un thriller întunecat, intens și claustrofobic. Aș vrea să se desfășoare în Anglia și aș vrea actori britanici. Așadar, Paddy Considine l-ar juca pe Paul Roan, Ruth Fincher ar fi Rebecca Hall, o persoană cu ceva alură sumbră. Tamara Dzubia ar fi jucată de o femeia frumoasă, dar fragilă, de Gemma Arterton, poate. Pe Charlie Finglass mi l-am imaginat întotdeauna jucat de Albert Finney. Amy Slade, îngerul păzitor cu probleme al lui Paul, ar prinde viață prin talentul Emmei Thompson. Și aș vrea ca o persoană tânără precum Ben Wheatley sau Gareth Edwards să regizeze.

M.A.: Care sunt planurile tale de viitor în privința scrisului?

C.W.: Am o mulțime de romane pe care vreau să le scriu. Este Wire. Dar mai vreau să scriu și o monumentală fantezie horror amplasată în Howling Mile despre un personaj secundar care apare în nuvela The Scalding Rooms. Vreau să scriu o continuare la Blonde on a Stick… Aș vrea să-mi încerc mâna la un scenariu original și am o ideea pentru o serie televizată la care mi-ar plăcea să lucrez, poate antidotul perfect la toate serialele astea apăsătoare de acum… Ideile sunt la locul lor, așteaptă. Mai greu e să ajung să le pun în practică.

M.A.: Mulțumesc foarte mult pentru  timpul acordat și pentru răspunsuri. A fost o onoare și o plăcere.

C.W.: Mulțumesc pentru întrebările tale excelente. Mi-a făcut plăcere.

— Interviu realizat via email în luna iunie 2013

— Traducerea din limba engleză de Mircea Pricăjan

Despre Mihai ADĂSCĂLIŢEI

Mihai ADĂSCĂLIŢEI a scris 15 articole în Revista de suspans.

Escapist in other worlds, seeking portals to fantasy and horror realms, but not exclusively. Drifter in the beauty of visual art, in its various appearances. He's the author of the Dark Wolf's Fantasy Reviews blog.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *