Cătălin Pînzaru: „Din postura de debutant, cea mai mare provocare e să fiu citit până la capăt”

Cătălin Pînzaru s-a născut pe 15 ianuarie 1982 în Onești, Bacău. A absolvit în anul 2005 Facultatea de drept la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași  unde, doi ani mai târziu, a urmat și studii postuniversitare.
Pasionat de calculatoare, în 2003 a pus punct mai multor capitole dintr-o carte pe care o vedea intitulată „Calculatorul de la Aa… la Z”. Proiectul nu a mai ajuns pe hârtie, însă o parte din munca de atunci a sfârșit publicată pe incepator.pinzaru.ro. Pe lângă tutorialele și recenziile IT pe care le publică pe pinzaru.ro, autorul administrează și un portal cu conținut juridic.
Primul Stagiu reprezintă debutul său ca romancier.

*

Mircea PRICĂJAN: Ai debutat direct cu un roman. Nu scrii proză scurtă sau nu consideri că ea este material bun pentru un debut?

Cătălin PÎNZARU: Dimpotrivă, proza scurtă e un material excelent pentru debut, mai cu seamă când îți îmbraci gândurile în niște haine mai pretențioase și le lași să iasă în lume pentru prima dată.

Totuși, discutăm astăzi despre un roman pentru că mai întâi a fost un ghid de 300 de pagini pe care l-am scris fără să-l mai public însă, la acesta se adaugă câteva episoade văratice în care am tot încercat să-mi ascut pana cu o poveste începută de mult prea multe ori. A urmat o pauză mai lungă, iar odată ce am simțit că am de spus o poveste demnă de un roman, am știut ce mă așteaptă chiar de la prima pagină, adică multă transpirație, deseori fără rezultate spectaculoase.

M.P.: Ai purtat mult timp cu tine subiectul romanului sau ți-a venit într-o clipă, ca o revelație, la îndemnul muzei?

C.P.: Geneza romanului are legături strânse cu o legendă urbană care spune că în administrația americană ar exista alte 39 niveluri de secretizare dincolo de „top secret” și doar președintele Eisenhower ar fi ajuns cel mai aproape de ultimul nivel. În acest sistem ermetic în care nici președintele n-are acces la anumite informații, un proiect secret este trecut pe linie moartă, pus în stare de conservare, apoi lăsat uitării până când Davis Sander, un programator care părăsește fără voia lui proiectul cu pricina, încearcă peste ani să afle ce s-a ales de munca lui. Și uite așa eroul nostru se trezește stăpân peste niște lucruri… pentru care crede că nu trebuie să dea socoteală nimănui.

Proiectul 309, căci așa s-ar fi chemat romanul, ar fi fost o poveste care ar fi stat în picioare de una singură, dar mai târziu am ajuns la concluzia că un thriller pe jumătate militar și pe jumătate SF ar fi interesat mai degrabă publicul masculin, așa că am hotărât să rescriu povestea pentru o audiență mai largă și aproape că am luat-o de la capăt, din moment ce primul capitol în care era descrisă pe îndelete o bază militară a fost redus, în noua versiune, la două paragrafe. În acest context, țin să pomenesc de un articol recent semnat de dl. Haulică în care punctează foarte bine problema adecvării unei scrieri la publicul țintă.

Revenind la roman, am hotărât să încep cu o poveste de dragoste marcată de apocalipsă. Așa am reușit să atrag în special pe cititoarele care se feresc de literatura SF. O dovadă că nu știi întotdeauna ce-ți place. Partea a doua este răposatul „Proiect 309” peste care am adăugat o a treia parte, una destul de alertă, dar și cu ceva esență pentru a stârni interesul față de o trilogie.

M.P.: Plănuiești o trilogie, deci. Ai deja totul clar în gând, până la ultimul punct, sau afli și tu ce se întâmplă pe măsură ce scrii?

Plăcerea de a scrie ține și de o anumită lipsă de predictibilitate.

C.P.: Dacă există autori care au totul clar în cap până la ultimul punct, eu nu mă număr printre ei. Plăcerea de a scrie ține și de o anumită lipsă de predictibilitate.

Pentru partea a doua am pregătite câteva intrigi îndrăznețe și originale, cel puțin așa-mi place să cred. Însă, cu ce umpli golul dintre ideile mari face o carte să fie citită, așa că munca cea grea va fi să încerc să uit de punctele forte ale poveștii și să mă concentrez asupra detaliilor.

M.P.: Primul stagiu e un roman puternic vizual și alert. Ți-a fost greu să nu te lași pradă divagației?

C.P.: Debutant sau nu, consider că trebuie să tratezi cu mare atenție răbdarea cititorului de azi. Din postura de debutant, cea mai mare provocare e să fiu citit până la capăt, iar o doză prea mare de divagație poate deturna cititorul de la lectură și de aceea am încercat tot timpul să mă țin de poveste. Nu știu dacă mi-a fost greu. Hemingway spunea că orice scriitor trebuie să fie dotat cu propriul său detector de căcat. În mare, detectorul meu pare că a funcționat, căci la revizuire am tăiat din text mai ceva ca o comisie de cenzură comunistă.

Să revin la același cititor, după cum se știe,  destul de pretențios în această parte a Europei. Lăsând la o parte cititorii pasionați, chiar profesioniști în unele cazuri, miza succesului este fără discuție timpul cititorului ocazional, iar cititorul ocazional din era internetului nu mai are răbdarea de altă dată. Nu am acum la îndemnă niște informații științifice, dar bănuiesc că este o legătură directă între felul cum interacționăm cu informația în ziua de azi și felul în care reușim să ne păstrăm concentrarea în fața unor texte mai lungi. Pentru cineva obișnuit să sară de la o pagină la alta, să citească știri scurte sau postări de câteva rânduri de pe rețele de socializare, e teribil de greu să-i menții interesul treaz, mai ales când numele de pe copertă nu oferă nicio garanție în privința timpului pierdut. Dacă stai să urmărești pe site-urile specializate comentariile cititorilor afli că și scriitorii consacrați sunt abandonați cu destul de multă ușurință.

M.P.: Spune-ne ceva despre Cătălin Pînzaru. Cine este el, de unde vine și încotro are ambiția să se îndrepte?

Până să descopăr calculatorul am citit destul de mult, cam tot ce găsea prin biblioteca de acasă un copil crescut și educat în anii ’90.

C.P.: Nu știu dacă e chiar momentul potrivit pentru o autobiografie. Totuși… pe 15 ianuarie 1982 m-am născut în Gheorghe Gheorghiu-Dej (acum Onești, jud. Bacău) și am avut o copilărie în care, prin părinți desigur, am cunoscut efectul rotației de cadre. În ciclul primar am învățat la patru școli diferite. Dacă tot am adus vorba, pot să spun că m-a marcat regimul cu predare simultană pe care l-am experimentat în primul an de școală, când în aceeași sală de clasă eram adunați vreo 30 de elevi din tot ciclul primar, iar materia ne era predată de-a valma. Atunci am avut șansa să învăț mai multe decât un elev dintr-o clasă obișnuită, iar în anul următor, când am ajuns într-o clasă cu predare normală, deja știam o parte din lecții și m-am făcut remarcat. Cred că așa am ajuns să fiu o fire mai enciclopedică, petrec foarte mult timp pe wikipedia citind tot felul de lucruri.

Până să descopăr calculatorul am citit destul de mult, cam tot ce găsea prin biblioteca de acasă un copil crescut și educat în anii ’90. Ca adolescent, am citit multă literatură IT, fiind pe punctul de a publica în anul 2003 un ghid de folosire a calculatorului. Am tratat lucrurile cu destulă seriozitate pentru acea vârstă, dar nu îndeajuns cât să duc proiectul la bun sfârșit. Mi-au rămas totuși vreo 300 de pagini din care am stors mai târziu niște articole publicate pe blog. Spre surprinderea tuturor, m-am înscris la facultatea de drept, am urmat și un master, moment în care am reluat ideea publicării unui roman.

Ambiții am destule, în perioada imediat următoare am de luptat cu versiunea în limba engleză a romanului. Mă opresc aici, n-aș vrea să cad acum în păcatul cultului personalității.

M.P.: Ce crezi tu că va rămâne în mintea cititorului ― ca fapt, episod, personaj exponențial ― după citirea romanului tău?

C.P.: Nu prea mai e loc de ce cred, ci mai mult de ce am aflat din discuțiile cu cititorii. Știu deja că FORB este personajul care reușește să se facă memorabil. Pe de o parte bănuiesc că are de a face și cu numele ușor de reținut, pe de alta FORB e un personaj construit cu ceva migală și asta-l face greu de lăsat uitării.

Ca episod, ciocnirea dintre civilizații prezentată în penultimul capitol. Acolo consider că este punctul forte al romanului și fundația pe care stă întreaga trilogie.

M.P.: Când preconizezi că vom putea citi partea a II-a a trilogiei?

C.P.: Primul stagiu lasă loc de o lume noua în care oamenii o pot lua de la capăt, doar că de data asta nu ei fac regulile. Și dacă tot e un subiect fierbinte, aș putea pune la punct un fel de constituție, una în care constituanții dezbat ce e bine și ce e rău pentru oameni  și fac regulile fără să dea socoteală mulțimii. E o șansă să pun pe hârtie tot felul de concepte filosofice, morale, politice s.a.m.d, dar e o muncă pretențioasă și s-ar putea să am ceva bătăi de cap până ce voi fi mulțumit. Mă rog, atât cât poți să fii vreodată de propriul tău text.  Ca termen limită, mi-am impus Gaudeamusul de anul viitor.

M.P.: Mult succes, Cătălin! Îți ținem pumnii.

Despre Mircea PRICĂJAN

Mircea PRICĂJAN a scris 77 articole în Revista de suspans.

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 50 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All, Art, Trei. A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA. A condus în intervalul 2003-2004 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS. Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este editor al REVISTEI DE SUSPANS.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *