„Cred că autorii români ar trebui să se întrebe mai întâi dacă au într-adevăr ceva important de spus ca să merite publicați”

Pe Emilian Valeriu Pal l-am cunoscut prin intermediul unui website de promovare a literaturii românești. Întâlnirea nu a fost întâmplătoare, deoarece în spațiul acela virtual timpul devine un altul, oamenii sunt mai sinceri, mai cutezători și uneori descoperim bucăți din noi in viziunea și opera altora.  Așa s-a întamplat și în cazul de față, când m-am regăsit printre cuvintele acestui om deosebit, când am depășit granița metaforei și a stilului. Nu este ușor să îți împarți singurătatea cu cineva, cu atât mai mult cu cât acea persoană îți este un străin, însă cred că pentru un poet sau pentru un prozator, dincolo de raționamentele culturale și comerciale scontate, reușita realizării unui astfel de lucru este un pariu câștigat. (Cătălin Lupu)

 

Cătălin Lupu: Te rog sa ne spui câteva cuvinte despre poetul Emilian Valeriu Pal; despre omul Emilian Valeriu Pal.

Despre poetul Emilian n-aș putea spune prea multe pentru că, personal, nu mă consider poet, ci doar un om care cochetează cu poezia. Și chiar dacă mi-aș asuma, la un moment dat, titulatura asta de poet, tot n-aș putea spune prea multe, pentru că, sunt de puțin timp în lumea asta literară și, ca orice nou-născut, privesc și învăț. Despre omul Emilian Pal….hm. Omul Emilian Pal este unul care se bate cu pumnul în piept spunând că e simplu, dar e de fapt un om foarte complicat. Dincolo de faptul că râde, plânge, mănâncă și îl bușește sângele, ca pe restul oamenilor, este extrem de emotiv și timid. Cu toate astea, acum, că lucrează în televiziune, se miră de cât de bine dă pe cameră (aici, poetul râde).

C.L.: Ce cărți, opere de artă, filme ți-au modelat personalitatea?

Poate unora o să li se pară ilar, dar cărțile care mi-au modelat personalitatea au fost Robinson Crusoe, Aventurile lui Tom Sawyer și Contele de Monte Cristo. Iar mai târziu Eliade și nefericitul Raskolnikov. Ca să fiu sincer, când vine vorba de filme, nu prea îmi vine în cap acum decât unul singur: Turtles can fly.

Cezarina Nicolae: Pe această listă de lecturi se regăsesc doar volume de proză. Cum ai ajuns să scrii poezie?

Cum am ajuns să scriu poezie? Sincer habar n-am. Nu știu dacă am ajuns eu să scriu poezie sau poezia a ajuns să mă scrie pe mine. Probabil că poezia e mult mai naturală, mai firească decât proza. Cu toții avem momente în care, în fața oglinzii ori într-o cameră goală, vorbim singuri și ni se pare firesc. Ceea ce scriu e felul meu de a vorbi singur și cred că asta a venit firesc.

C.L.: Se spune despre scris că poate salva viața unui om. Ești de acord cu asta? (De ce?)

Scrisul poate salva, dar depinde de la ce. În mod cert nu de la moarte. Din punctul meu de vedere te poate salva de însingurare, de nebunie, de starea de vomă pe care ți-o provoacă viața de zi cu zi.

C.L.: Care ar fi elementele pe care ar trebui sa le dețină neapărat o carte de succes?

Ca să fiu sincer, nu știu ce trebuie să conțină o carte de succes pentru că nu am scris niciodată vreuna. Trebuie să te întrebi mai întâi ce vrei de la scrisul tău. Apoi cred că ar trebui definit și ce înseamnă succes în literatură. Dacă vorbim de un succes strict comercial, atunci cartea ar trebui să conțină în principal numele sponsorilor, a editurii și a companiei media care o promovează. Dacă ar fi după mine, ca o carte să aibă succes, ar trebui, mai întâi, ca autorul, în timpul vieții, să fie un ilustru necunoscut, iar apoi, când i se editează cartea, să nu mai existe pentru ca toți să găsească sensuri ascunse ori memorabile.

C.L.: Citindu-te, am rămas cu impresia că poezia ta își are esența în realitatea crudă a zilelor noastre, dar și în experiențele pe care le-ai acumulat ca și jurnalist. Cum îți percepi propriile creații?

De cele mai multe ori am impresia că ceea ce scriu e un fel de breaking-news cu ceea ce se întâmplă în mine. Într-un fel, îmi place să-mi imaginez că sunt o imensă tipografie unde se imprimă umanul care lipsește din știrile cotidiene pe care le scriu ca și jurnalist.

C.N.: Inspirație sau planuri urmate cu strictețe? Cum arată procesul creativ în cazul tău?

N-am avut și nu cred că voi avea niciodată un plan de creație. Și nici inspirație. Există, însă, imagini, arome, oameni care îmi provoacă stări. Iar stările acestea la mine se transformă în cuvinte, în ceea ce unii numesc poezie, iar eu numesc felul meu de a vorbi singur.

C.L.: Ce mesaj dorești să transmiți cititorilor prin intermediul poeziei tale?

Înainte scriam ca să mă conving că exist, acum, într-un fel scriu ca să dau și altora de știre că exist. Dar mai mult scriu ca să nu mă uit. Cam acesta e mesajul, pe scurt.

C.N.: Ce înseamnă suspansul în relația cu poezia? Cum se poate construi acesta dincolo de fundamentele epice convenționale (proză)?

Din păcate, poezia actuală a ajuns pentru mulți doar o alăturare de cuvinte sau idei, fără un fior liric sau epic. Personal, cred că poezia în sine ar trebui să reprezinte un suspans, pentru că orice om care scrie dă o parte din sine și niciodată nu știi ce vei primi.

C.N.: Ai încercat să scrii și altceva în afară poezie? (De ce?)

E curios faptul că, întotdeauna mi-am dorit să scriu proză. Ba chiar consider că mă exprim mai bine în proză, pentru acolo ai loc să te desfășori, nu ții cont de rigorile eliptice ale poeziei. Țin minte și-acum că, în adolescență, și apoi mai târziu, am avut niște tentative de romane sau volume de proză scurtă.  Zâmbesc și acum când îmi aduc aminte de primul meu roman care se chema Jurnal de adolescență ratată. Apoi a urmat, în liceu, Memoriile unui bocanc fără cataramă, și tot atunci, un altul: O lacrimă nu șterge pământul. Iar acum am în sertar, mă rog, în cloud, un manuscris de proză scurtă, intitulat Iapa lui Vodă.

C.L.: Dacă ai putea întoarce timpul până în perioada copilăriei, asupra căror ani te-ai opri? (De ce?)

Dacă m-aș întoarce în perioada copilăriei probabil m-aș întoarce în perioada când stăteam cocoțat pe un recamier și învățam să scriu și să citesc și-aș refuza cu încăpățânare acest lucru. Dacă mi-ar fi spus atunci cineva că scrisul te mănâncă de viu, ca monstrul pe care-l aștepți să iasă de sub pat înainte s-adormi, probabil n-aș fi învățat niciodată să scriu.

C.L.: Care este cea mai importantă lecţie pe care ai învăţat-o din rândul scriitorilor cu experiență?

Prima lecție pe care am învățat-o de la scriitorii cu experiență a fost să citesc constant. Și să citesc ceea ce îmi place, nu ceea ce se citește pentru a putea purta o conversație inteligentă. Iar a doua lecție a fost; dacă vrei să faci politică literară du-te într-o capitală culturală, dar dacă vrei să faci literatură mai bine rămâi în provincie.

C.L.: La ce lucrezi în prezent și ce planuri de viitor ai?

Luna asta o să apară al treilea volum de poezie: Tot ce atingeam se prefăcea în oameni, editat de Tracus Arte, sub coordonarea lui Teodor Dună. Din punctul meu de vedere, e cel mai elegant volum de poezie pe care l-aș fi putut scoate vreodată. Apoi nu știu dacă voi mai scrie, pentru că mă întreb dacă e bine ceea ce spun,  ce fac, dacă n-am dat în mania publicatului, eu cel care spuneam cartea mea în plus o pâine în minus, eu cel care, ani la rând am refuzat să public volume printate. Poate este și teama că încep să mă înrolez în legiunea scriitorilor care publică constant și constant rămân necitiți.

C.N.: Este de preferat, ca autor român, să publici mai puțin?

Cred că autorii români ar trebui să se întrebe mai întâi dacă au într-adevăr ceva important de spus ca să merite publicați. Sunt prea mulți cei care publică pe banii lor sau găsesc diferiți sponsori, împart volumele cunoscuților, prietenilor, bibliotecilor, apoi stau cu ele în casă, le mai pipăie, le mai admiră, se mai admiră și-și spun: sunt scriitor. Eu, cel puțin, asta m-am întrebat în ultimul an: oare am ceva important de spus? Chiar așa de important încât, oamenii, în loc să cumpere o pâine, să dea bani pe cărțile mele?

C.N.: Ce înseamnă că un autor este citit?

Din punctul meu de vedere, un autor citit e autorul care te face să rezonezi. Întotdeauna mi-am spus: dacă prin ceea ce scriu, măcar un necunoscut rezonează, plânge cu mine, râde cu mine, pune mâna în coasta mea și vede că sunt real, atunci sunt autor de succes.

Despre Cătălin Lupu

Cătălin Lupu a scris 10 articole în Revista de suspans.

Am publicat texte în revistele: Dincoace de pod, Observator Cultural, Opinia, Gazeta SF, Helion Online, Galileo Online. Apărut în volum de versuri cu: Adolescent de-a gata (2007); Antologia Romeo și Julieta la Mizil (2012, 2013), Când omul descoperă tăcerea și focul (2013), Antologia Conexiuni (2014). Sunt un fan împătimit al povestirilor ciudate și al ficțiunii.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *