Angela SLATTER: „Ficţiunea speculativă şi horror are de-a face cu preocupările viscerale ale omului”

Angela Slatter este o scriitoare australiană de literatură horror şi dark fantasy care în prezent locuieşte în Brisbane. Deţine un master şi un doctorat în Scriere Creativă şi a absolvit în 2006 cursurile Tin House Summer Writers Workshop, iar în 2009 cele ale Clarion South. În 2010 Angela Slatter a publicat două colecţii de povestiri, Sourdough and Other Stories şi The Girl With No Hands and Other Tales, urmate în 2012 de Midnight and Moonshine, volum scris în colaborare cu Lisa L. Hannett. Povestirile sale au fost selectate în diverse antologii anuale şi au fost nominalizate pentru numeroase premii. În 2010 Angela Slatter a câştigat Premiul Aurealis pentru Cea mai bună povestire fantastică, pentru “The February Dragon” scris împreună cu Lisa L. Hannet, şi pentru Cea mai bună colecţie, The Girl With No Hands and Other Tales, iar în 2012 povestirea sa “The Coffin-Maker’s Daughter” (pe care o puteţi citi, în traducerea lui Dan Butuza, în acest număr al revistei noastre) a obţinut premiul Birtish Fantasy Award pentru Cea mai bună povestire.

*

Mihai ADĂSCĂLIŢEI: Îţi mulţumesc pentru disponibilitatea de a ne acorda acest interviu.

În introducerea pe care o face la colecţia ta de povestiri Sourdough and Other Stories, Robert Shearman ne spune că: „Poveştile pe care le auzim ne formează. Iar primele poveşti pe care le auzim sunt basmele.” Basmele din copilărie au stat la originea dorinţei tale de a deveni scriitor? Ţi-au influenţat basmele cariera de scriitor?

Angela SLATTER: Nu sunt sigură dacă acestea au fost la origine, dar cu siguranţă au avut rolul lor. Îmi plac naraţiunile – mi-a plăcut de când mă ştiu să ascult poveşti şi pe măsură ce au trecut anii m-am trezit repovestindu-le în imaginaţia mea, schimbându-le după bunul meu plac şi amuzament. Pentru cei mai mulţi, basmele reprezintă o mare parte din decorul copilăriei, iar unii dintre noi le păstrează cu ei şi după aceea!

M.A.: În afară de basmele care te influenţează şi te inspiră în mod evident în scrierile tale, ce alte povestiri, romane sau scriitori te influenţează şi te inspiră? Reprezintă cuvântul scris singura influenţă de până acum în scrierile tale?

A.S: Printre scriitorii pe care i-am îndrăgit de-a lungul anilor se numără Umberto Eco, Jane Gaskell, Bram Stoker, M.R. James, Barbara Hambly, Charlotte Bronte, Wilbur Smith, John Connolly, Joan Aiken, Angela Carter… şi lista poate continua la nesfârşit! Iubesc, de asemenea, arta şi muzica (şi cu toate că sunt complet lipsită de talent în ambele domenii, sunt un spectator şi un ascultător entuziast!), şi îmi găsesc inspiraţia din plin în lucrările lui Rembrandt, Michelangelo, Goya, Bosch, Rubens. Iubesc şi genul de muzică medievală: Loreena McKennitt, Kate Bush, Peter Gabriel, Dark Sanctuary, Of Monsters and Men… din nou, o colecţie destul de eclectică. Cred că o formă de artă poate influenţa o alta, indiferent care.

M.A.: Dacă nu mă înşel, ai spus că unele basme cunoscute au fost colonizate şi influenţate de către povestitori. Acesta să fie unul din motivele pentru care doreşti să remodelezi şi să repovesteşti basmele?

A.S.: Absolut. E o plăcere şi un privilegiu să fac parte din procesul de revendicare a vocii naratorului şi modului de a povesti aşa cum dorim noi femeile, în loc să avem sentimentul că trebuie să ne conformăm unei anumite structuri a poveştii. Este vorba, de asemenea, şi de atribuirea de mijloace personajelor feminine prin care acestea să ia decizii şi să acţioneze, apoi să suporte consecinţele acestora, nu să rămână pasive aşteptând să fie salvate de diverşi prinţi.

M.A.: De la apariţia colecţiilor de povestiri Sourdough and Other Stories şi The Girl with No Hands, pare să existe o piaţă nouă pentru genul acesta de ficţiune, reprezentată de câteva romane şi antologii cu reinterpretări ale basmelor. Au nevoie literatura modernă şi publicul cititor de asemenea poveşti înnoite? De noi unghiuri de abordare ale vechilor basme?

A.S.: Din nou spun, absolut – basmele reprezintă puntea de legătură între povestirile de altădată şi povestirile viitoare. Parte din valoarea lor intrinsecă o reprezintă adaptarea acestora prin care se permite naratorilor să îşi formeze povestirile în funcţie de nevoi. Ele pot servi atât ca amuzament, cât şi ca educaţie, şi cred că basmele trebuie să ne pună permanent întrebări deoarece ele se adresează nemijlocit celor care am fost şi celor care putem fi. Îmi face o deosebită plăcere ca atunci când scriu să am sentimentul că sunt una dintre verigile unui lung lanţ de povestitori! Marina Warner spune că povestitorii din vechime obişnuiau să încheie cu fraza „Aceasta mi-a fost povestea, aşa v-am spus-o, aşa v-o las vouă”, iar mie îmi place ideea că o poveste este transmisă unei generaţii viitoare care îşi va lăsa amprenta personală pe acestea.

M.A.: Vorbind de perspective, povestirile tale se bucură de prezenţa unor personaje feminine puternice, personaje pentru care cititorii simt căldură, deşi nu toate se comportă în cel mai fericit mod. Cât de important este pentru o povestire ca ea să aibă personaje feminine puternice? Cât de important este echilibrul dintre diversele personaje ale unei povestiri?

Mai cred şi că este foarte important să spunem aceste poveşti copiilor, ca fetiţele să aibă modele de urmat bune, puternice şi independente, iar băieţii să vadă că fetiţele sunt şi ele tari şi puternice, fetiţe pe care mai târziu să le vadă ca parteneri egali, nu nişte persoane care calcă rufe şi fac de mâncare!A.S.: După cum am spus adineaori, ideea de a responsabiliza eroinele este foarte importană pentru mine. La Perrault şi Grimm, eroinele din basme nu erau decât nişte neghioabe neputincioase care dădeau de necaz şi erau nevoite să aştepte un prinţ care să le salveze (vezi Scufiţa Roşie, Albă ca Zăpada etc.) – însă în versiunile anterioare ale acestor basme, eroinele erau pe puterile proprii şi se salvau singure – am scris despre Scufiţa Roşie aici şi despre ideea din „Chosen Girl” aici.

În ceea ce priveşte echilibrul dintre personaje, eu în general dispun de un personaj principal în jurul căruia gravitează toţi ceilalţi, într-un fel de dans complicat, oferind şi primind informaţii şi avantaje, sau chiar oferind inconveniente personajului principal. Este esenţial ca personajul principal să fie unul puternic, astfel ca restul poveştii să se agaţe de el, de dorinţele şi acţiunile acestuia.

M.A.: A existat o bună bucată de vreme o discuţie cum că în pofida unei prezenţe generoase de scriitoare în genul horror, există tendinţa ca acestea să fie neglijate în favoarea scriitorilor. Crezi că genul horror nu reuşeşte să îşi accepte scriitoarele? De ce sunt scriitoarele din acest gen nişte povestitoare atât de puternice?

A.S.: Nu cred că totul se rezumă doar la genul horror – cred că disputele recente de pe internet au arătat că genurile science-fiction, fantasy împreună cu genurile hibrid intermediare sunt dominate de o mulţime de (viitori) Oameni Albi Morţi cărora nu le place ca fetele să se caţere în căsuţa din copac. Din păcate pentru ei, există atât de multe femei minunate în genul horror, trecut şi prezent: Shirley Jackson, Flannery O’Connor, S. P. Miskowski, Lisa L. Hannett, Kirstyn McDermott, Alison Littlewood, Sarah Pinborough, Kaaron Warren, Barbara Hambly… precum şi un număr egal de femei minunate în genurile science-fiction, fantasy et al.

De ce sunt ele nişte povestitoare atât de puternice? Ei bine, se pare că noi suntem acelea care leagănă copiii şi le spun poveşti, iar vieţile noastre sunt adesea pline de groaza cotidiană (violenţa domestică, abuzuri – suntem mult mai des victimele crimelor, discriminării în general şi, să recunoaştem, trupul nostru se revoltă împotriva noastră în fiecare lună, vreme de circa 60 de ani), aşa că eu cred că toate aceste lucruri se regăsesc în munca pe care o facem.

M.A.: Deşi vorbeşti aceeaşi limbă, piaţa engleză de ficţiune speculativă pare să fie ocupată în principal de scriitorii britanici şi americani. Este greu pentru un scriitor australian să pătrundă pe această piaţă? Există anumite provocări în atingerea unui public mai larg pe această piaţă?

În epoca internetului, în care tot mai multe pieţe utilizează sisteme de colaborări online, nu mai este atât de dificil ca şi atunci când trebuie să mergi la poştă, să cumperi cupoane de răspuns internaţionale şi să expediezi plicuri auto-adresate şi timbrate ori, chiar mai rău, să-i deranjezi pe prietenii tăi din America să-ţi trimită ei timbre!A.S.: Dacă povestirea ta este excelentă, se va găsi un editor care s-o aleagă, chiar dacă eşti un australian pe piaţa din SUA sau Marea Britanie. Una dintre problemele cu care australienii s-au confruntat în trecut a fost cea a insularităţii – aceştia nu au fost interesaţi să-şi trimită lucrările peste ocean în ideea că nimeni nu va dori să le citească. În unele situaţii, acest lucru înseamnă şi că nu suntem interesaţi să concurăm în afara unei pieţe foarte înguste, concentrată pe Australia, dar şi că munca noastră nu se prea dezvoltă, nefiind adesea supusă provocărilor. Le spun de fiecare dată tinerilor scriitori să-şi facă o regulă din a-şi trimite lucrările peste ocean, un teritoriu minunat pentru afirmare care te face cunoscut şi poate că – cine ştie? – vei avea vânzări uriaşe pe o piaţă de profesionişti cu expunere largă. Dimensiunea pieţei reprezintă un alt factor: Australia are o populaţie de 22,5 milioane, SUA are aproape 314 milioane, iar Marea Britanie 63 milioane, astfel că numărul de cititori posibili şi de pieţe potenţiale creşte – sau scade – în funcţie de locul în care îţi trimiţi lucrările.

M.A.: Nu cred în etichetările de gen, dar scrierile tale sunt categorisite, în genere, ca fiind ficţiune speculativă sau horror. De ce crezi că ficţiunea speculativă este privită ca fiind mai puţin serioasă ca alte genuri? Crezi că unii cititori evită scrierile tale datorită acestor etichete, în pofida calităţilor literare?

A.S.: Cred că există o prejudecată veche din partea scriitorilor şi editurilor de beletristică împotriva a tot ceea ce ei consideră ca fiind mai puţin „valoros” şi care nu abordează problemele „serioase” ale omului. De fapt, ficţiunea speculativă şi horror are de-a face cu preocupările viscerale ale omului: teama de întuneric, nevoia de a trăi, modul de reacţie împotriva forţelor care ne vor răul, modul de interacţiune cu ceilalţi şi felul în care relaţiile interumane ne ridică sau ne doboară. În Urzeala Tronurilor totul se învârte în jurul puterii şi relaţiilor interumane – foarte visceral, foarte serios, foarte uman, chiar dacă e fantasy.

Mai e, desigur, şi factorul invidie care zice că autorii de literatură mai accesibilă chiar reuşesc să trăiască din munca lor, de parcă n-ar merita asta, deoarece ei nu descriu emfatic o contemplare ombilicală la culegătorul de scame din buric dependent de cocaină. Sau pe-acolo.

M.A.: Încă de la debut, lucrările tale au fost nominalizate pentru premiile de gen, câştigând la Aurealis Awards în 2010 şi la British Fantasy Award 2012. Reprezintă aceste premii un imbold perfect pentru un scriitor? Sau sunt de preferat cifrele de vânzări şi popularitatea?

Premiile sunt un lucru plăcut care poate să-ţi completeze strategia de marketing, însă câştigarea lor nu înseamnă că eşti un scriitor mai bun, le fel cum pierderea acestora nu înseamnă că eşti mai rău! Pot fi o surpriză plăcută, un stimulent plăcut, însă dacă scrii doar cu scopul de a câştiga premii înseamnă că greşeşti.A.S.: Premiile sunt doar un bonus. N-ai de unde să cunoşti preferinţele juraţilor, nu ştii cu cine concurezi şi nu poţi controla nimic în acest proces, cu excepţia calităţii pe care o dai propriei lucrări – şi ştii ceva? S-ar putea să nu fie cea mai bună povestire din competiţie. Sunt uimită de fiecare dată de scriitorii care se plâng că nu au câştigat cutare premiu sau care au impresia că au fost „furaţi”.

În ceea ce mă priveşte, prefer cifrele de vânzări care îţi îngăduie să-ţi câştigi existenţa din ceea ce faci!

M.A.: Pe lângă colecţiile de povestiri Sourdough and Other Stories, Black-Winged Angels şi The Girl with No Hands, ai publicat un volum, Midnight and Moonshine, scris împreună cu Lisa Hannett, volum ce cuprinde şi o altă colaborare, Baggage, planificată să iasă pe piaţă la Twelfth Planet Press. Cum a început această colaborare? Care sunt particularităţile şi dificultăţile atunci când lucrezi împreună cu un coleg de breaslă?

A.S.: În 2009 am scris o povestire împreună, intitulată „The February Dragon”, care a câştigat un Aurealis pentru cea mai bună povestire fantasy – şi ne-am distrat de minune scriind-o împreună! N-am crezut să ajung să colaborez cu cineva (sunt prea obsedată de control), însă am constatat că stilurile noastre se potrivesc foarte bine, şi atunci când scriem împreună reuşim să creăm o a treia voce, una fără cusur. Totul se bazează pe încredere şi fiecare ştie că celălalt nu va distruge viziunea noastră comună. Facem împreună un plan în linii mari, apoi una dintre noi începe povestirea, scrie până când ajunge în pană de cuvinte, după care o trimite la cealaltă să o continue.

Singura încercare reală este să ne asigurăm că dispunem de timp în agendele noastre în care să ne îndeplinim obligaţiile!

M.A.: Ţi-ar plăcea ca pe viitor să repeţi această experienţă şi cu un alt scriitor? Cu cine ţi-ai dori să faci asta, dacă ar fi posibil?

A.S.: Nu prea îmi doresc, nu. Nu cred că este un lucru pe care să-l poţi recrea cu oricine. Şi totul merge atât de bine – de ce să stricăm lucrurile?

M.A.: Midnight and Moonshine este un roman tip mozaic de care tu nu eşti deloc străină de vreme ce colecţiile tale de povestiri împărtăşesc personaje sau decoruri comune. Sunt mai greu de scris aceste romane şi colecţii?

A.S.: Îmi place structura tip mozaic deoarece reprezintă o extindere a formei de povestire, cu dezvoltarea acesteia fără a o transforma într-un roman convenţional. Mi-a plăcut când am scris povestirile interconectate din Sourdough, pentru că alegerea personajelor şi firelor narative care să continue în noile povestiri reprezintă o adevărată provocare. Îmi place structura de puzzle per ansamblu.

M.A.: Până în prezent ai scris îndeobşte povestiri, cu alte colecţii planificate pentru apariţie (The Bitterwood Bible and Other Recountings şi Lemarchand’s Dictionary of Tenuous Connections and Other Tales), însă dacă nu mă înşel tocmai ai terminat de scris primul tău roman. Te simţi mai în largul tău scriind povestiri? Un roman necesită cu totul alt tip de abordare şi un set diferit de aptitudini scriitoriceşti?

A.S.: Romanul, intitulat Vigil, a fost o provocare uriaşă şi foarte solicitantă pentru mine, o scriitoare consacrată de povestiri. Forma este alta, ceea ce funcţionează într-o povestire nu funcţionează neapărat şi într-un roman, aşa că, în cazul meu, totul a fost ca o curbă de învăţare abruptă. Romanul se afla în faza de primă ciornă; îl las să stea aşa, iar după ce mă întorc de la World Fantasy sper să fi dobândit deja o anume perspectivă asupra lui, iar cititorii mei de probă vor fi făcut nişte comentarii utile!

M.A.: Am înţeles că planurile tale de viitor includ şi un diptic (Well of Souls şi Gate of the Dea”), o saga de istorie alternativă cu cruciaţi, precum şi un fantasy nordic-irlandez, Finbar’s Mother. Mai sunt aceste proiecte pe masa ta de lucru sau unele din ele au fost abandonate sau amânate?

A.S.: Dipticul merge conform planului, dar mi-am dat seama rapid că am vrut să scriu ceva foarte, foarte ambiţios pentru un romancier începător şi că mai am multe de învăţat în meşteşugul scrisului. Aşa că aceste proiecte mă aşteaptă să mă întorc la ele, am scris deja o mulţime de notiţe şi am decis în ce fel o să atac anumite părţi ale naraţiunii, însă trebuie mai întâi să scap de proiectele curente. Nu sunt încă sigură de Finbar’s Mother, trebuie să mă mai gândesc.

M.A.: Ce alte planuri de viitor ai? Ce le pregăteşti cititorilor în viitorul apropiat şi cel îndepărtat?

A.S.: Am o nuvelă despre Jack Spintecătorul într-o Londră alternativă, precum şi două romane cu aceleaşi personaje. Trebuie să scriu şi volumul care urmează după Vigil, intitulat Corpse Light. O colecţie nouă, The Tallow-Wife and Other Tales, precum şi o altă nuvelă „The Witch’s Scale” la Spectral Press!

M.A.: Îţi mulţumesc pentru timpul acordat şi pentru răspunsuri. A fost o onoare şi o încântare.

*

Interviu realizat în luna octombrie 2013.
Traducerea din limba engleză de Dan BUTUZA.

Despre Mihai ADĂSCĂLIŢEI

Mihai ADĂSCĂLIŢEI a scris 15 articole în Revista de suspans.

Escapist in other worlds, seeking portals to fantasy and horror realms, but not exclusively. Drifter in the beauty of visual art, in its various appearances. He’s the author of the Dark Wolf’s Fantasy Reviews blog.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *