Andrei Călăraş: “Am rămas puştiul care visa să descopere mormântul lui Ginghis-Khan”

Andrei Călăraş s-a născut în 1968, la Bucureşti. Este absolvent de Medicină şi s-a îndreptat către scris destul de târziu. S-a dedicat încă de la început numai prozei, iar primul roman publicat a fost Ziua a 7-a (Ed. Abeona Press, 2010), un roman de aventuri complex pentru care a fost comparat atât cu Wilbur Smith şi Dan Brown, cât şi cu Umberto Eco. De curând, i-a apărut al doilea roman, Richter 8.9, la Editura Nemira, fiind prima dată când în colecţia Suspans este inclus şi un autor român. Lansarea oficială va avea loc în cadrul târgului de carte Bookfest 2013.

*

Mircea Pricăjan: Despre autorul Andrei Călăraş căutătorul pe internet poate afla că este de formaţie medic. Ce altceva ar mai trebui să ştie cititorii despre omul din spatele cuvintelor? Întreb asta având în minte acel imperativ al industriei americane de carte: Înainte de-a vinde povestea cărţii trebuie să vinzi povestea autorului ei!

Andrei Călăraş: Nu sunt întru totul de acord cu aceasta „axiomă” ce nu a rămas numai în sfera americană, ci s-a extins pe tot globul, nu cred că povestea autorului ar trebui sa vândă o carte sau, în general, orice operă artistică. În plus, mi-e teamă că „povestea autorului”, în cazul meu, nu are nimic spectaculos; nu e nici pe departe un roman în sine – cu atât mai puţin un roman de suspans! Nici măcar copilăria nu a fost una ieşită din comun, nu am fost mai neastâmpărat decât alţii, nu am făcut nimic extraordinar – mă rog, cu excepţia, poate, a unui transplant de rinichi la o biată broască pe când aveam vreo 13 ani, broască ce a supravieţuit prin cine ştie ce miracol aproape două săptămâni după „intervenţia” mea. Am citit cam aceleaşi cărţi, am jucat cam aceleaşi jocuri, m-am căţărat prin aceiaşi copaci ca majoritatea prietenilor mei. Şi am fost foarte atras de medicină. Pe lângă asta, m-a pasionat istoria şi, mai ales, misterele acesteia. Din acest punct de vedere, cred că am rămas puştiul care visa să descopere mormântul lui Ginghis-Khan, lambriurile camerei de chihlimbar din Sankt Petersburg sau aurul celui de-al Treilea Reich.

M.P.: Aţi debutat în volum acum trei ani, în 2010, cu romanul Ziua a 7-a. Casa editorială cvasi-necunoscută―Dharana―nu v-a avantajat. Ce le-aţi spune cititorilor despre acest roman pentru a-i face să-l cumpere?

A.C.: Înainte de a răspunde la întrebarea dumneavoastră, aş dori să fac o scurtă precizare legată de debutul meu la editura Dharana / Abeona Press. Atunci când am început să scriu Ziua a 7-a eram absolut convins că îl voi scrie aşa cum făcusem şi cu alte povestiri şi nuvele: exclusiv pentru mine, pentru plăcerea momentelor în care eram doar eu şi hârtia sau tastatura computerului. Nici nu-mi trecea prin cap ideea publicării decât ca un fel de vis intangibil. Apoi, printr-o întâmplare, manuscrisul a ajuns la cei de la Abeona Press care s-au arătat interesaţi să publice romanul. Faptul că şi-au asumat toate riscurile pe care le implică publicarea unui debutant nu poate decât să îi onoreze, cu atât mai mult cu cât era vorba de un gen literar puţin neobişnuit pentru curentul actual al literaturii române contemporane în care accentul cade mai mult pe politic şi social. Oricum, după apariţia romanului, editura Nemira s-a arătat interesată în a publica Ziua a 7-a în format e-book, lucru care s-a şi întâmplat.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, cred că Ziua a 7-a ar merita citită tocmai pentru că oferă altceva în mediul literar românesc actual. Este o combinaţie de policier şi roman istoric, de poveste de dragoste şi religie. Vă daţi seama că sunt subiectiv, bineînţeles, dar eu consider că şi personajele sunt originale şi pot să atragă prin felul în care se exprimă, trăiesc sau iubesc. Nu în ultimul rând, cred că e binevenit un roman de aventuri neimplicat în realităţile noastre zilnice care ne sufocă.

M.P.: Ziua a 7-a v-a atras comparaţii cu opere şi scriitori străini dintre cei mai variaţi, de la poluri diametral opuse. Dinu Săraru, de pildă, remarcă o apropiere pe filiaţie „mitologică” de Codul lui da Vinci, în vreme ce Ciprian Măceşaru vă anunţă ca pe un potenţial Umberto Eco valah. Unde vă simţiţi mai confortabil?

A.C.: Comparaţia cu Umberto Eco m-a măgulit, chiar dacă nu cred că merit astfel de laude. Perfect conştient de proporţii, mă simt mai aproape – cel puţin la nivel de intenţie şi preferinţe – de stilul său. Încerc şi eu ca, plecând de la câteva picături de adevăr istoric, să răsucesc şi să amestec ideile până se potrivesc perfect în intriga creată de imaginaţie. Dacă şi, mai ales, cât de bine am reuşit acest lucru, numai cititorii pot aprecia.

M.P.: Cel de-al doilea roman al dv., Richter 8.9, a apărut de puţin timp la Editura Nemira, în colecţia Suspans. Din succinta descriere de pe site remarcăm, din nou, subiectul istoric. Totuşi, ce deosebeşte această poveste de romanul anterior?

A.C.: Hm, nu consider Richter 8.9 un roman istoric, cum de altfel nici Ziua a 7-a nu se încadrează, de fapt, în această categorie. E drept că în ambele romane există evenimente şi fapte reale în istoria mai veche sau mai recentă, dar ele sunt doar elemente care m-au ajutat la crearea unei note de „autenticitate” pentru povestea pe care am imaginat-o.

Diferenţa dintre cele două romane? Dacă Ziua a 7-a interpretează într-un mod inedit momentele majore din istoria lumii, totul din perspectiva unui secret ce se întinde de-a lungul secolelor, în Richter 8.9 acţiunea gravitează în jurul unui artefact antic şi a cursei pentru descoperirea lui. Iar acesta este strict aspectul asociat, să zicem, istoriei. Pentru că, pe lângă acţiunea propriu-zisă, eu consider că este importantă şi evoluţia personajului principal (care este un pictor român), frământările şi visele lui, interacţiunea cu celelalte figuri pitoreşti ce apar în carte, motivaţia pe care o are, în cele din urmă, pentru a încerca să rezolve misterul acelui artefact.

M.P.: Fără-ndoială, într-un roman de suspans primează povestea. Pe aceasta o putem afla însă dintr-un rezumat de o pagină. Ceea ce rotunjeşte cartea, ceea ce o face literatură este stilul. În definitiv, numărul poveştilor în lume este finit; diversitatea infinită aparţine manierei în care povestea este spusă. Ce să se aştepte cititorii de la Richter 8.9?

A.C.: Ei, sigur că mi-ar plăcea să am un stil „al meu”, specific, să pot fi depistat doar după câteva rânduri citite. Totuşi, cred că este caracteristică pentru cărţile mele senzaţia „cinematografică” ce se desprinde în momentul în care dai paginile. Pentru că exact aşa scriu – parcă văd un film, iar eu trebuie să-l povestesc în scris. Şi, de aceea, mă gândesc că am reuşit să imprim un ritm alert chiar şi în momentele de descriere, nu numai în dialogurile din acest roman, stil ce sper să-i atragă pe cei ce vor lectura romanul Richter 8.9. În plus, faptul că editura Nemira a decis că Richter 8.9 este un roman ce merită sa fie publicat în colecţia Suspans este un vot de încredere care sper, din nou, să reprezinte un factor de convingere. Pe scurt, îi invit pe cititori într-o lume captivantă – spun eu – a investigaţiilor, a răsturnărilor de situaţie, o lume a întrebărilor şi răspunsurilor care, de cele mai multe ori, nasc alte întrebări, o lume în care adevărul istoric şi ficţiunea se amestecă pentru a crea suspansul.

M.P.: Mulţumesc pentru acest interviu. Mult succes cu noul roman, să aibă parte de cât mai mulţi cititori! Iar pentru viitor, inspiraţie bună şi timp liber suficient pentru a o putea pune în valoare.

Despre Mircea PRICĂJAN

Mircea PRICĂJAN a scris 77 articole în Revista de suspans.

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 50 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All, Art, Trei. A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA. A condus în intervalul 2003-2004 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS. Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este editor al REVISTEI DE SUSPANS.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *