Fenomenul Malleus – legitimarea unei psihoze masculine?

Raluca-BaceanuCunoscut drept cel mai misogin tratat de demonologie din istorie, Malleus Maleficarum, sau Ciocanul Vrăjitoarelor, constituie una dintre principalele surse pentru studiile de gen (Gender Studies), cu accentul pus, desigur, asupra vrăjitoriei. „Encyclopedia of gender and society” prezintă Malleus Maleficarum astfel:

„15th century work that portrayed women as susceptible to profound spiritual corruption because of their inherent moral weakness”. O’Brien, Jodi (ed.), Encyclopedia of gender and society

Totuși, a legitimat acest document, „la vremea lui”, o psihoză masculină? Ori avem de-a face cu straturi mult mai profunde ale mentalității de la sfârșitul Evului Mediu, straturi care, prin natura lor, prin gradul de suprapunere a unui fond creștin peste unfondul păgân, a dat naștere unei explozii de credințe exagerat patriarhale? Riscul în acest punct este de a cădea în capcana tendințelor postmoderne, aceea de a interpreta fenomenele care s-au petrecut în secolul al XV-lea dintr-o perspectivă obtuză, strict feministă, sau, de ce nu, strict „misogină”. Ca atare, voi analiza date concrete, de natură statistică și lingvistică.

Tratatul Malleus Maleficarum, a fost publicat între 1486-1487 de călugărul dominican Heinrich Krämer, cu scopul de a lămuri anumite aspecte pe care noi astăzi le-am categorisi drept „teorii despre vrăjitorie”. În privința titlului,este posibil ca autorul să se fi inspirat din niște tratate inchizitoriale deja existente – Ciocanul Ereticilor și Ciocanul Evreilor (Pavlac, Brian, Witch Hunts in the Western World: Persecution and Punishment from the Inquisition through the Salem Trials). Pentru a câștiga popularitate, acesta face apel la surse și la figuri legitime din punct de vedere al auctoritas, precum  Aristotel, Sfântul AugustinTomas d’Aquino și Nider, celebru pentru al său Formicarius.

malleuslatin2

Malleus Maleficarum se compune dintr-un cumul de tradiții teologice, aproape ca un colaj, care susține afirmații importante ale autorităților bisericești. Krämer include în acest tratat afirmațiile care îi susțin interesele, „adaptându-le” pe cele mai puțin convenabile. Se poate susține că practică o lectură selectivă, care să se subscrie ideilor sale, fără a ține cont de riscul ca adevărul să fie trunchiat. Impactul pe care l-a avut acest text pare să fi fost unul mare având în vedere cele aproximativ 29 de ediții existente, însă în ce măsură acesta a fost unul pozitiv este discutabil. Inchiziția Spaniolă, de exemplu, nu i-a recunoscut autoritatea.

Tratatul apare în contextul în care cei doi inchizitori, Krämer și Sprenger, se lovesc de autoritățile seculare din diferitele dioceze unde voiau să conducă anchete împotriva vrăjitoriei. Autoritățile respective susțineau că ele dețin jurisdicții în această delicată problemă. Mai mult, cei doi inchizitori au întâmpinat dificultăți cauzate de clericii care dețineau autoritate episcopală în diferite orașe vizate de anchetelor lor (Levack, Brian, The Witchcraft Sourcebook). Înainte de apariția oficială a Malleus-ului din 1486, în 1484 papa Inocentus al VIII-lea aprobă bula Summis desiderantes, care oferiră celor doi inchizitori dominicani autoritatea de a persecuta practicanții de vrăjitorie din Sfântul Imperiu. Ca urmare, această bulă se găsește și în introducerea tratatului, oferindu-i și mai multă greutate.

 „It has recently come to our ears, not without great pain to us, that in some parts of upper Germany, as well as in the provinces, cities, territories, regions, and dioceses of Mainz, Köln, Trier, Salzburg, and Bremen, many persons of both sexes, heedless of their own salvation and forsaking the Catholic faith, give themselves over to devils male and female, and by their incantations, charms, and conjurings, and by other abominable superstitions and sortileges, offences, crimes, and misdeeds, ruin and cause to perish the offspring of women, the foal of animals, the products of the earth, the grapes of vines, and the fruits of trees, as well as men and women, cattle and flocks and herds of animals of every kind, vineyards also and orchards, meadows, pastures, harvests, grains and other fruits of the earth.” Burr, George, L., The Witch Persecutions

Remarcăm deja câteva dintre însușirile care alcătuiesc conceptul de „maleficium”, dar înainte de aceasta, faptul că sunt vizați atât femeile cât și bărbații. O remarcă demnă de reținut.

Nu voi cita întreg pasajul întrucât este unul deosebit de lung, însă trebuie precizat că acesta  menționează și renunțarea la creștinism. Scopul este de a întări ideea că protejarea împotriva vrăjitoriei constituie un atribut activ al autorităţii clericale:

„We therefore, desiring, as is our duty, to remove all impediments by which in any way the said inquisitors [Krämer și Sprenger] are hindered in the exercise of their office, and to prevent the taint of heretical pravity and of other like evils from spreading their infection to the ruin of others who are innocent, the zeal of religion especially impelling us, in order that the provinces, cities, dioceses, territories, and places aforesaid in the said parts of upper Germany may not be deprived of the office of inquisition which is their due, do hereby decree, by virtue of our apostolic authority, that it shall be permitted to the said inquisitors in these regions to exercise their office of inquisition and to proceed to the correction, imprisonment, and punishment of the aforesaid persons for their said offences and crimes, in all respects and altogether precisely as if the provinces, cities, territories, places, persons and offences aforesaid were expressly named in the said letter.” Burr, George, L., The Witch Persecutions

Acesta este doar preludiul persecuțiilor. În acest punct, Malleus Maleficarum are legitimitatea. Conținutul său, împărțit în trei mai categorii, îi va aduce titlul de „infam”.În primul capitol sunt enunțate principalele teme pentru care Malleus-ul și-a dobândit reputația negativă: încăpățânarea de a demonta scepticismul cu privire la existența vrăjitoarelor, ideea că, pentru a-și întreprinde lucrarea malefică, Diavolul are nevoie și de permisiunea vrăjitoarelor, nu doar de aceea a lui Dumneze, precum și proporția covârșitoare a femeilor în rândul practicanților, femei slabe din punct de vedere intelectual, ușor de manipulat de Satana. Cel de-al doilea capitol oferă informații privitoare la împreunarea femeilor cu demonii, precum și la modalitatea prin care cei din urmă pot provoca infertilitate bărbaților. Ultimul capitol aduce în discuție procedurile legale după care o vrăjitoare poate ajunge să fie pusă sub acuzație.

În fapt, Krämer încearcă să demonstreze, de-a lungul unui întreg tratat, doar două idei: că femeia putea să întrețină relații sexual voit cu un demon, că femeia este cea predispusă spre păcat prin însăși natura sa. Iar aceste două aspecte se circumcid concluziei că vrăjitoarele chiar există.

„He [Kramer] clearly wanted to believe that demons could prove their reality better by penetrating human beings sexually than by allowing humans to penetrate them. If the vagina is the marker of a passive sexual role, then women are necessary sex partners for demons so that the demonic reality can be passively suffered.” Burr, George, L., The Witch Persecutions

Demontând anumite idei anterioare, dar ancorându-se încă în unele dintre ele, acesta este o importantă caracteristică a retoricii krämeriene. Un exemplu grăitor în acest sens este că, înainte de anul 1400, clericii credeau că invocarea demonilor presupune un set de cunoștințe, că este un privilegiu al oamenilor de litereTot de aici rezultă și explicațiile presupusei misoginii: cum femeile erau în majoritatea lor analfabete, se considera că numai prin sexualitate, prin copulație, ar putea ajunge în și sub posesia unui demon, însă fără puterea de a-l putea controla, așa cum obișnuiau necromanții, oameni cultivați cu acces la cunoaștere. De unde și ideea că femeile erau cele dominate de demoni, pe când bărbații erau înfățișați ca fiind aceia care dominau demonii (Stephens, Walter, Demon Lovers: Witchcraft, Sex, and the Crisis of Belief).

O altă idee demontată este cea regăsită în Canon Episcopi, cea a zborului imaginar al vrăjitoarelor, sau oricare altă formă de vrăjitorie considerată fantasmă, idee atacată vehement în Malleus:

„Moreover, it is useless to argue that any result of witchcraft may be a phantasy and unreal, because such a phantasy cannot be procured without resort to the power of the devil, and it is necessary that there should be made a contract with the devil, bu which contract the witch truly and actually binds herself to be the servant of the devil and devotes herself to the devil, and this is not done in any dream or under any illusion, but she herself bodily and truly co-operates with, and conjoins herself to, the devil” (Rvrd. Summers, Montague, The Malleus Maleficarum of Heinrich Kramer and James Sprenger)

Conform textului, vrăjitoarea întreprinde acțiunile în chip real, cu propriul trup. Mai mult, Krämer argumentează că femeile, contrar opiniilor antice sau medievale timpurii, copulează voit cu demonii (Stephens, Walter, Demon Lovers: Witchcraft, Sex, and the Crisis of Belief). Să fie acesta ajunul unei „emancipări” feminine malefice?

Se impune din nou întrebarea: de ce femeia? Întrebarea a VI-a din prima parte a tratatului încearcă o explicație, prin exemple biblice:

„Now the wickedness of women is spoken of in Ecclesiasticus xxv: There is no head above the head of a serpent: and there is no wrath above the wrath of a woman. I had rather dwell with a lion and a dragon than to keep house with a wicked woman. And among much which in that place precedes and follows about a wicked woman, he concludes: All wickedness is but little to the wickedness of a woman. Wherefore S. John Chrysostom says on the text, It is not good to marry (S. Matthew xix): What else is woman but a foe to friendship, an unescapable punishment, a necessary evil, a natural temptation, a desirable calamity, a domestic danger, a delectable detriment, an evil of nature, painted with fair colours!” Rvrd. Summers, Montague, The Malleus Maleficarum of Heinrich Kramer and James Sprenger

Este evidentă referirea la Eva, prima femeie, cea responsabilă pentru căderea lui Adam, și a întregii omenirii, în păcat.

Malleus Maleficarum nu afirmă că doar femeile pot fi practicante ale vrăjitoriei, ci și bărbații:

„and when the disciple asks what more must be done, the devil demands the following oath of homage to himself: that she give herself to him, body and soul, for ever, and do her utmost to bring others of both sexes into his power”. Rvrd. Summers, Montague, The Malleus Maleficarum of Heinrich Kramer and James Sprenger

Remarcăm modul prin care bărbații pot fi aduși la întâlnirile nocturne: de către alte femei. Ori acest paragraf, criticabil, demonstrează încă o dată că femeia, mai mult decât bărbatul este cea vinovată de vrăjitorie. Coroborat cu citatele de mai sus, acesta surprinde cele două aspecte ale vrăjitoriei: maleficium și copulația cu demonii.

Tratatul a fost deseori evocat și atacat pentru că, în opinia mai multor istorici, favorizează vânătoarea de vrăjitoare, nu de practicanți ai vrăjitoriei în general, fie ei bărbați sau femei. Însuși titlul vine în sprijinul acestor acuze, folosind forma feminină, „maleficarum”, nu cea masculină, „maleficorum”, care în acest caz s-ar fi referit la vrăjitori în general, fără accente de gen. În latină, pentru a denumi un grup care se compune atât dintr-un gen cât și din celălalt, se folosește genul masculin plural. Astfel, sugestia din titlu capăt două sensuri: fie practicanții de vrăjitorie se prezentau drept exponenți ai ambelor genuri, fie femeia era un exponent al vrăjitoriei. Totuși, pe parcursul tratatului întâlnim și termeni care se referă la vrăjitorie atât prin genul masculin plural „maleficos”, cât și prin feminin plural „maleficas”.

Aceasta este structura discursului inchizitorului, mai rămâne de înțeles părerea omului obișnuit cu privire la femeie. Avem acces la numeroase surse (scrieri ale lui Isidor din Sevilla, Constantin Africanul, Bartolomeu Africanul toate având un caracter enciclopedic și care atunci când se refereau la femeie tindeau să o plaseze pe o treaptă inferioară bărbatului, din cauza unui dezechilibru al „umorilor”) care, atunci când vorbesc despre femeie, o blamează.

În mare parte, acesta este rezultatul creștinismului. Femeia, prin exemplul biblic asemănată cu Eva este aceea care a adus umanitatea în păcat prin faptul că l-a tentat pe Adam să guste din roadele Pomului Cunoașterii Binelui și Răului. Nu e de mirare atunci de ce femeia trebuia ținută în frâu, de ce se considera că este mai puțin dotată intelectual decât un bărbat etc. Această „Eva”, vrăjitoarea de la sfârșit de Ev Mediu, apare de o sexualitate debordantă, imposibil de ținut în frâu. Începând cu secolul al IV-lea d. Hr. se petrece o întărire a opoziției trup-suflet (Aries, P., Amor și sexualitate în Evul Mediu), care în perioada noastră atinge un grad apropiat de paroxism, și din care vrăjitoarea își va trage „seva” diabolică (dar involuntar, prin „ajutoarele” ei, acuzatorii), conturând-o și definind-o totodată. De aici să rezulte această psihoză masculină? Ce reprezintă, însă, o psihoză? Etimologic, vine de pe filieră greacă, din „psyche” desemnând „minte” sau „suflet” (Jung. C.G., Tipuri psihologice) și „-osis” care însemna condiție anormală (abnormal). Definiția sună astfel:

„Affection psychique grave, dont le malade n’a pas conscience, caractérisée par une désintégration de la personnalité accompagnée de troubles de la perception, du jugement et du raisonnement” (Sursa).

Într-o oarecare măsură, definiția ar putea să corespundă acelora care au crezut și apoi au și aplicat cele dezbătute în Malleus Maleficarum. Cu toate acestea, termenul este unul modern, precum și acela care alătură „psihozei” termenul de „colectivă”, care, în cazul nostru, s-ar potrivi poate chiar și mai bine vremurilor de vânătoare îndreptată contra vrăjitoarelor, întregind astfel conceptul. Jung, în celebra sa carte „Tipuri psihologice”, scria:

„numesc colective toate acele conținuturi psihice care particularizează nu un individ, ci mai mulți indivizi, concomitent, prin urmare o societate, un popor sau chiar întreaga umanitate (…). Caracterul colectiv este propriu nu doar diferitelor elemente sau conținuturi psihice, ci unor întregi funcții”. Jung. C.G., Tipuri psihologice

Cu siguranță că, pentru omul contemporan, Krämer precum și restul autorităților care și-au bazat judecățile pe un text ca acesta, par niște indivizi suferind de o boală mintală. Cum se percepea omul de la sfârșit de Ev Mediu? Cu siguranță nu drept un bolnav mintal, căci aceste concepte aveau să apară câteva secole mai târziu. Înclin să cred că această „psihoză masculină” există și totodată, nu există. Așa cum nici conceptul de Ev Mediu nu exista pentru contemporanii lui, situația se prezintă analogă în privința psihozei. Pentru omul medieval existența vrăjitoarelor (chiar dacă niciodată dovedită din punctul nostru de vedere, căci pentru oamenii acestei perioade nu exista îndoială) năștea frici față de care acesta trebuia să se plaseze într-un fel sau altul. „Psihoza” este doar termenul prin care omul din prezent poate înțelege mai bine atitudinea celui din trecut față de timpul său.


Bibliografie:

 

Aries, P., Amor și sexualitate în Evul Mediu

Burr, George, L., The Witch Persecutions, Philadelphia, 1902

Jung. C.G., Tipuri psihologice, Humanitas, București, 1997

Levack, Brian, The Witchcraft Sourcebook, Routledge, London, 2004.

O’Brien, Jodi (ed.), Encyclopedia of gender and society, SAGE Publications, California, 2009

Pavlac, Brian, Witch Hunts in the Western World: Persecution and Punishment from the Inquisition through the Salem Trials, Greenwood Press, London, 2009.

Rvrd. Summers, Montague, The Malleus Maleficarum of Heinrich Kramer and James Sprenger, 1928, pg.16; sublinieri adăugate.

Stephens, Walter, Demon Lovers: Witchcraft, Sex, and the Crisis of Belief,  Chicago Press, London, 2002.

http://www.cnrtl.fr/definition/psychose accesat în data de 4 martie 2015, utile Centre National de Resources Textuelles et Lexicales.

 

Sursa foto

Despre Raluca BĂCEANU

Raluca BĂCEANU a scris 6 articole în Revista de suspans.

Raluca Băceanu s-a născut pe data de 29 decembrie 1993, la Bucureşti. Studentă la Facultatea de Istorie. Debut în 2009, editura Euro Standard, cu „Călătorie prin mintea unei adolescente”, reeditată în 2010 la editura Litera International. Obţine premiul I la Simpozionul Internaţional Adolescentul miop al lui Eliade în universul şcolii româneşti contemporane în 2010. Publică în antologia „Bal la palat”, editura Granada, 2010 şi în antologia „Balaurul şi mioriţa”, editura Eagle Publishing, 2011. Redactor la publicaţia pentru tineret Teen Press. Colaborator al Fundaţiei Academia Civică.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *