Zărindu-l pe Cortazar

Am venit pentru că am cedat insistenţelor tale; petrecerilea de genul acesta nu-mi sunt pe plac şi, sincer să fiu, până nu demult, nici nu credeam că este posibilă o asemenea harababură, o aşa agitaţie de suflete strânse sub acelaşi acoperiş; dar, cum am mai spus-o, n-am putut să nu zic da invitaţiei tale; n-am putut să te privesc în ochi şi să-ţi spun că nu vreau să vin, că mie-mi place să stau închis în camera mea şi să citesc cărţi din care nu înţeleg mare lucru, să-mi trec buricele degetelor pe deasupra unei lumânări pe care-mi place s-o aprind seara şi să-i privesc pîlpâiala unduitoare, care în imaginaţia mea înfăţişează silueta costelivă a unei fetişcane de la margine de oraş, care se trezeşte mereu înainte ca primele raze ale unui soare alb să mângâie străzile prăfoase, mergînd prin cartiere desprinse parcă din poveşti fantastice, cu clădiri înalte fără ferestre, cu porumbei care flutură din aripi pentru a stârni praful, cu bătrîni care scuipă zgomotos de la balcoane pentru a stinge incendiile pe care pompierii nu se mai obosesc să le stingă din cauza visului pe care, într-o noapte tîrzie, l-au avut cu toţii şi care înfăţişa o casă cu pereţi de gheaţă, cu ferestre apoase, pe care ei, pompierii, chemaţi printr-un telefon, încercau, dînd drumul la robinete, să o aprindă, cu flăcările sângerii ce ieşeau dintre buzele furtunurilor.

Nu-mi amintesc unde, dar am citit undeva că pentru sănătatea sufletului omul trebuie să facă zilnic două lucruri care-i displac. În ziua în care mi-ai făcut invitaţia făcusem deja un lucru neplăcut, dar nu neplăcut în sensul că-mi repugna, ci mai degrabă neplăcut din cauză că eram conştient de faptul că dacă-l făceam, pe principiul cauză-efect, urma, fără tăgadă, să-l fac şi pe al doilea. Acest prim lucru a fost să te privesc în ochi – al doilea, să-ţi accept invitaţia.

În turnul de fildeş unde m-am mutat recent nu prea am haine; am o pereche de pantaloni peticiţi de nenumărate ori, cîteva tricouri şi două sau trei perechi de pantofi căpătaţi de pe la femeile miloase. Astfel că prima mea problemă asta a fost. Nu puteam veni la o petrecere îmbrăcat cum stăteam în casă. Aveam nevoie de ceva mai de calitate. Noroc că am găsit, printre cuferele de la parter, pânza unei corăbii în care, aşa mi se povestise, fusesem înfăşurat atunci când Matilda mă descoperise în faţa uşii. Am încropit repede un pantalon şi o bluză. Pe piept, în zona inimii, se afla o pată de tomate, probabil căpătată atunci când Matilda se aplecase peste cuşuleţul în care mă aflam, cu lingura cu care mesteca în oală, ca să vadă dacă nu cumva în interior se aflau pâinile de argilă, pe care trebuie că le comanda prin poştă pe vremea aceea.


Copyright © 2014, Cristina Schek

Copyright © 2014, Cristina Schek


Acum, referitor la genul acesta de petreceri, trebuie să spun că eu n-am crezut niciodată în eficienţa acelor elixire pe care voi le consumaţi mereu mai mult decît trebuie, servindu-le în pahare cu gît lung, din care se revarsă o ceaţă vişinie şi pe care voi o aspiraţi cu nările fremătătoare. Îmi plac în schimb bulele perlate, care se ridică la suprafaţă în pocnete fine, care mîngîie şi incită auzul, făcând să ţi se ridice părul pe braţe; am văzut oameni care consumă astfel de băuturi şi nu pot decît să-mi imaginez delicateţea şi suavitatea pe care simţurile trebuie că le simt atunci cînd miraculosul lichid mîngîie şi scaldă papilele gustative, făcînd limba să preseze cerul gurii şi ochii să se închidă brusc, reacţie fizică mereu încununată cu un surâs uşor, extatic.

De cum am intrat în încăpere, am simţit în aer mirosul acesta specific băuturilor. Tu mi-ai ieşit în cale şi, apucîndu-mă de braţ, m-ai tras după tine. În vreme ce mă lăsam purtat, priveam în jurul meu la toţi acei necunoscuţi, feţe şterse, ascunse sub nori de fum, toţi făcînd aceeaşi mişcare de ridicare a paharului la gură. Mi-ai spus, ce mă bucur c-ai venit, Arturo, doamne, ce mă bucur c-ai venit. Eu nu făceam decît să zâmbesc şi să continui să privesc la decorul care între timp se schimbase din aerul bahic într-unul mai prielnic amorurilor solitare, cu perdele cafenii trase, fotolii dintr-o imitaţie de piele, cearşafuri ude şi încreţite, braţe şi picioare amestecate unele într-altele, sunet de buze pe buze, muşcături de gît, vânătăi şi palme pe fese. Te-ai oprit în faţa unei oglinzi şi ţi-ai şters colţurile gurii. Mi-ai zîmbit din oglindă. Eu te-am apucat de talie şi te-am întors spre mine. Nu gîndeam. Mintea încetase să mai transmită impulsuri corpului. Acum corpul transmitea impulsuri minţii. Gîndeam cu palmele care-mi alunecau pe gîtul tău. Te-am sărutat. Mi-ai muşcat limba şi mi-ai supt-o. Aveam în gură gust de tutun. Te-ai retras şi mi-ai spus, privindu-mă languros, cu ochii tăi de smarald, Arturo, trebuie să bei, Arturo, promite-mi c-o să bei. Am răspuns: o să beau, o să beau şi-o să te sărut. Mă gîndeam ce băutură o să-mi dai fiindcă nu reauşeam să zăresc, în penumbra camerei, nicio sticlă, niciun pahar nimic. Atunci te-ai întors iarăşi la oglindă şi ai dat drumul robinetului de la chiuvetă. M-am speriat. O apă de culoarea rubinului curgea şi un miros dulceag se răspîndea în aer. M-ai apucat de ceafă şi m-ai apăsat să sorb. Nu ştiu cît am reuşit să beau. Poate zdravăn, poate doar mi-am umezit buzele. Cert este că atunci a apărut Ea şi m-a luat de braţ. M-a fript cînd m-a atins, iar cînd am privit-o am ţipat: era fata costelivă pe care mi-o imaginam atunci cînd priveam flacăra lumînării.

Mi-am dat seama pe loc că băutura din care mi-ai dat să beau nu făcea altceva decît să scoată la iveală, să materializeze mai bine zis, toate lucrurile pe care eu mi le imaginam în momentele mele de luciditate. M-am întors la chiuvetă şi am mai băut. Am băut pînă am început să simt cum băutura începea să-mi urce pe gît în sus. Atunci am strîns din ochi şi m-am ridicat.

Cînd i-am deschis, Julio Cortazar mă dădea cu apă pe faţă. Eram într-un parc de pe lînga Montparnasse. Mă întreba: Arturo, băiatule, eşti bine? Ai băut ca un porc. Ai băut ca un porc. Îmi tot repeta că am băut ca un porc şi deja mă vedeam cu rît, cuvinte-le metamorofzându-mi-se în inconfundabilele sunete scoase de animalul pentru care Orwell, într-un alt an, într-o altă lume, devenise faimos.

M-am ridicat şi, printre picăturile de apă care mi se scurgeau pe faţă, l-am zărit pe Cortazar depărtându-se de mine, cu mîinile vârâte în buzunarele unui palton cafeniu, cu o ţigară scurgându-i-se parcă dintre buzele îngreunate de barba deasă, gîndindu-se, asta am bănuit-o, la axaloţii săi.

N-am apucat să fac câţiva paşi prin Parisul pe care mereu mi-am dorit să-l vizitez. Băutura care-mi pulsa în sînge începuse probabil să-şi piardă din proprietăţile halucinogene, căci mă găseam privindu-mi chipul în oglinda din care, acum câteva secunde sau acum câteva sute de ani, tu îmi zâmbiseşi. Am încercat robinetele, însă miraculosul elixir secase, n-am primit decît un fel de chiorăit venind de pe ţeava ruginită. Cât de mult mi-aş fi dorit să vorbesc cu părintele meu de la distanţă, cu Dumnezeul meu. Să-l întreb, Cortazar bătrîne, care este secretul prozei tale? Să plîng şi să-i cad la picioare; să-ngenunchez în faţa lui şi, printre lacrimi şi muci, să-l implor să mă-nveţe să scriu la fel ca el, cuvintele mele să cânte la fel ca ale sale. Dar era prea târziu….

Când m-am întors în camera cu petrecerea, singurele care mai mişcau erau muştele, nişte sâmburi de pepene zburători, care ciuguleau resturile de băutură din gura deschisă a unui necunoscut. Tu nu erai nicăieri. Te-am căutat. Te-am strigat şi am continuat să te strig în minte, în vreme ce ieşeam din apartament, închizând uşa după mine.

Când am ajuns la turnul cu fildeş, înainte să pun piciorul în prag, mi-am jurat să nu mai pun gura niciodată pe băuturile astea miraculoase, care-ţi oferă imposibilul pentru o fracţiune de secundă, făcându-te apoi să te căieşti şi să-ţi juri, printre durerile de dinţi, în timp ce iei câte o înghiţitură de varză murată, că nu vei mai păşi niciodată pe tărâmul umbrelor.

Despre Laurenţiu Daniel GINGHINA

Laurenţiu Daniel GINGHINA a scris 4 articole în Revista de suspans.

Student la Universitatea "Dunărea de jos", din Galaţi, Facultatea de Jurnalism, anul I.

Print Friendly

Un comentariu

  1. Felicitari! Imi place stilul dvs si temele alese. Multa inspiratie in continuare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *