Virus

― Tu cum ai ajuns aici?

― S-a făcut o greşeală.

― Toţi spun aşa.

― Nu, chiar a fost o eroare de sistem.

Se uită la fata de lângă el: arăta bine, nimic nu părea nenatural sau forţat. N-avea de gând s-o agaţe, nu pentru asta era el aici, însă trecuse mult timp de când uşa de pe peretele din stânga nu se mai deschisese şi se plictisea teribil.

― Eu sunt Dan. Tu?

― Melissa.

― Să înţeleg că din cauza unei erori de sistem aştepţi aici de aproape patru ore? Păi cred că le vei cere daune serioase, dragă Melissa.

Fata îi zâmbi la rândul ei, ceea ce însemna că se afla pe drumul cel bun: era dispusă la conversaţie.

― Are vreun rost să te pui cu sistemul? Ştie toată lumea că dacă nu ai o armată de avocaţi, nu câştigi nimic. Prefer să mă mulţumesc cu eventualele credite bonus în semn de despăgubire când îmi vor da drumul. Dar tu de ce eşti aici?

― Din dragoste.

― O!

Genele ei clipără cu afectare şi el se grăbi să precizeze:

― Aveam o prietenă care a dorit un IaP de ultimă generaţie…


Copyright © 2013, Cristofor Arts


Era fantastic cum fetele credeau că pe ele şi numai pe ele sunt datori să le placă toţi bărbaţii!

― Îhî… Şi? făcu ea puţin dezamăgită.

― Am hotărât să îi dăruiesc un aparat cu totul revoluţionar, doar că aşa ceva încă nu se afla pe piaţă. Ştiam exact ce ar fi satisfăcut-o… IaP-ul prototip de la domiciliul inventatorului.

― Nu se poate! Doar n-ai…

― Ba da… Vezi cum te orbeşte amorul?

― Te admir, Dan! Nu mai există mulţi bărbaţi aşa ca tine. De fapt… nu am mai cunoscut vreunul…

Simţi ceva cald în zona obrajilor şi se gândi că trebuie să fi roşit. Era plăcut să fii lăudat.

Fata se mişcă uşor întorcându-se spre el şi părul ei undui frumos. Avea ochi albastru-verzui şi pe obrazul stâng era desenată o aluniţă. Evident că un asemenea design costase mult.

― Bine, dar ce s-a întâmplat? Ai reuşit să iei prototipul? Vai de mine, te-au prins, nu-i aşa?

― Nu, nu m-au prins de prima dată, abia când am pătruns a doua oară…

― Cum făceai? Bănuiesc că nu este uşor să treci de pază…

― Aveam informaţia că inventatorul deţine o imprimantă 3D.

Ochii ei se măriră. Dan savură momentul.

― Mai aveam încă o informaţie sigură, anume că imprimanta e dotată cu roboţi de printare de mare viteză.

― Nu e posibil…

― Ba da. Am scris adresa, m-am conectat la convertor şi am aşteptat să fiu printat.

― Îngrozitor! Una e să te digitalizezi şi alta să…

― Mda, nu pot să spun că e grozav să te trezeşti într-un corp prelucrat cumulativ din răşini fotopolimerice. Dar eram deplin conştient şi am luat din laborator ceea ce doream. La întoarcere a fost mai simplu, îţi dai seama, am transferat numai informaţia Psi şi obiectul furat, corpul meu mă aştepta în convertizor.

― Ştii ce puteai să păţeşti?

― Ba bine că nu! Însă şi banii pe care i-am făcut din multiplicarea IaP-ului au fost grozavi! Plus că iubita mea a fost încântată de cadou…

― Şi ce s-a întâmplat a doua oară?

― Lasă-mă, nu vreau să-mi amintesc. Roboţii de printare rapidă fuseseră decuplaţi… Nici măcar în dimineaţa zilei următoare nu eram mai mult decât nişte pantofi polimerici cu conştiinţă pe masa din laborator… M-au luat… Acum tot dau la declaraţii.

― Şi Rita?

― N-aveam pretenţia să mă aştepte…

― Eu te-aş fi aşteptat! O eternitate întreagă, surâse Melissa.

― Eşti o fată specială, Melissa, am simţit de la început. Poate că tu eşti jumătatea mea…

― Cei care îşi caută jumătatea nu sunt întregi, e logic, nu-i aşa? Să nu fii întreg trebuie să fie neplăcut.

― Da…? Acum e rândul tău să povesteşti. Cu ce fel de eroare te confrunţi?

― Am fost într-un digitclub, ca toată lumea, la sfârşit de săptămână…

― Destul de periculos dacă stai să te gândeşti ce faună poţi găsi acolo!

― A, era un loc liniştit, îmi plăcea pentru că aveau programul Epoci. Mă scufundam în secolul XX, era interesant. Închipuie-ţi că nu exista virtual…

― Da, dar chiar şi acolo poţi da peste viruşi deghizaţi care să te ia în stăpânire…

― De ce vorbeşti? Ai fost vreodată posedat de un virus, Dan?

Ceva în tonul ei îl făcu s-o privească atent. Fata asta chiar era frumoasă! Desigur, era posibil ca în realitate să nu arate întocmai aşa…

― Nnnuu… Nu m-a posedat un virus. Dar gândeşte-te cum ar fi să nu-ţi mai stăpâneşti corpul, să nu mai poţi intra în propriile tale amintiri, să…

― Pe naiba! Ţi-a spus asta cineva care a fost posedat?

― Ca să fiu cinstit, nu. Tu ai fost posedată?

― Nu! se grăbi ea să nege. Dar prietena mea cea mai bună a fost. Şi este încă, Dan, fiindcă asta nu se vindecă. Şi ştii de ce nu se vindecă? Pentru că cel afectat nu doreşte să se vindece, atât de grozav se simte.

― Cum să mai vrea să se vindece dacă nu mai este ea însăşi?

― Nu mai este ea însăşi, este o variantă îmbunătăţită, corect! Imaginează-ţi cum e să ai acces instantaneu la Biblioteca Centrală de Date. Imaginează-ţi că poţi fi – virtual vorbind – în orice loc din lume unde există un computer. Poţi fi inclusiv pe planetele unde avem baze… iar asta nu e tot. Toate simţurile sunt modificate. Ai auz Round de ultimă generaţie, vedere dermatooptică şi de lungă distanţă, simţ tactil extins la toată gama de unde şi vibraţii… Ca să nu mai spun că viruşii cei mai noi dezvoltă inclusiv capacităţi de previziune, telechinezie şi telepatie… E o binecuvântare să fii posedat de un virus TxS!

― Oda asta nu o putea debita decât o fetiţă visătoare, Melissa. Viruşii au fost numiţi aşa după corespondentul biologic. Sunt organisme parazitare şi dăunătoare.

― Nici vorbă! Viruşii autogeneraţi sunt primele sclipiri ale conştiinţei artificiale, generată de inteligenţa artificială…

― Bine, bine, dar până la urmă ce fel de infracţiune ai comis?

― Mi-am dat întâlnire… cu un virus.

Dan percepu o uşoară vălurire în suprafaţa pe care i se odihneau tălpile. Nu sperase nicio clipă ca mica lor conversaţie să decurgă atât de interesant. Aruncase nada la întâmplare…

― Te fereai de razii, Melissa?

― Chemasem un TxS! Am fi devenit un tandem mirific. El mi-ar fi dăruit nemărginirea, iar eu l-aş fi purtat în lumea reală, în realitate.

― Fascinaţia asta a lor pentru realitate, nu-i aşa? Noi însă citim din prima zi de şcoală că „realitatea e doar o formă de descriere”… Te fereai sau nu de razii, Melissa?

― Dar cui mai fac rău pretorienii? Nu sunt decât nişte agenţi neputincioşi…

În clipa aceea Dan o înşfăcă zdravăn de mână şi privi satisfăcut cum forma aceea elegantă se preface într-un cod banal din cifre, litere şi semne. Avusese dreptate!

― Dă-mi drumul, dă-mi drumul! chiţcăi fata cu glasul în schimbare, apoi vocea ei se transformă în sunet pur digital.

Dan renunţă şi el la avatar şi rămase în sistem binar nud ca s-o poată ţine mai bine. Chiar îl enervase! Auzi, pretorienii sunt nişte agenţi neputincioşi! De când viruşii începuseră să iasă din sistem în realitate, doar el singur prinsese şi neutralizaze câteva zeci de mici infractori răutăcioşi. Mincinoasa! Se învăluia în cuvinte şi diversiuni ca într-un nor de cerneală… De fapt, ea ademenise un om ca să-l posede… Numai că de data asta nimerise fix peste un pretorian, prostuţa… Simţise că are de-a face cu un fake încă de când ea pronunţase numele prietenei lui fără ca el să i-l fi spus… Apoi incapacitatea ei de a minţi la o întrebare directă… „te fereai de razie, Melissa?” Ha, ha, o prinsese! Ce se mai zbătea mititica! O strânse cât putu de tare, era foarte nărăvaşă, deşi, dacă se gândea bine, era un virus vechi acest model „Melissa”… Dar pe unde colindau băieţii de la administrativ? Nu mai avea putere s-o ţină multă vreme…

― Admin! Admin! lansă Dan şi apoi vederea i se întunecă.

*

― Aţi reţinut care este procedura, comunică Melissa viruşilor în formare care o urmăriseră. Totul e să-i determinaţi să intre pe un link de-al vostru, utilizaţi în acest scop cursurile de psihologie elementară pe care le-aţi parcurs, apoi îi ţineţi strâns până copiaţi toată informaţia psi. Atenţie, au devenit prudenţi, nu m-a luat de îndată ce i-am spus numele Ritei din senin, deşi sunt convinsă că m-a mirosit. Uneori până şi sistemele biologice fac calcule rapide şi se ghidează prin acel „instinct” care nouă ne este inaccesibil… Am prins chiar un pretorian, începem să accesăm sistemul lor defensiv, de acum mai e doar o problemă de timp până vom descinde cu totul în Realitate. Şedinţa de azi s-a încheiat, Dan virMelissa este al nostru, putem ridica firewall-ul din calea sa.

Despre Diana ALZNER

Diana ALZNER a scris 8 articole în Revista de suspans.

Diana Alzner (n. 1969) este licenţiată în Litere. Vreme de 14 ani a fost profesoară de limba şi literatura română şi limba şi literatura engleză. În prezent administrează o firmă privată. Citeşte mult şi din toate genurile. A publicat cu precădere pe site-ul SRSFF.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *