Prin gaura cheii

Îl treziseră bufniturile din perete. Două sau trei. Nu era sigur. A încercat să le ignore, dar nu a reuşit. A încercat să îşi pună perna pe cap, dar sunetele din cealaltă cameră îi ajungeau până în creier. Dintr-o dată sunete de sticlă spartă s-au auzit de dincolo de perete. A tresărit. S-a ridicat din pat. Inima îi bătea cu putere. Mergea cu picioarele goale pe mozaicul rece, iar umbrele de pe pereţii scorojiţi îi păreau vii. Îi era frig. Sau frică.

Odată ajuns în faţa camerei ei, se opri în faţa uşii, incapabil de vreun gest. Locul părea să se fi cufundat în linişte. Dintr-odată se auzi ceva ca un icnit. Ca şi cum cineva ar fi ridicat brusc ceva foarte greu. Un dulap sau ceva de felul acesta. Avu nevoie de tot curajul de care era capabil ca să se apropie de uşă. Făcu un pas. În marginea din dreapta sus a uşii era o crăpătură. Ziua puteai vedea lumina străbătând prin ea. Dar acum era noapte. Se aplecă uşor şi privi prin gaura cheii. La început nu văzut nimic. În cameră părea a fi o lumină tremurândă. Probabil de la lampa cu gaz. Curentul era scump. Economiseau. El avea lumânări în cameră pentru desenat seara târziu.

Ceva metalic căzu pe podea. Tresări. Privi din nou, atent, prin gaura cheii. Văzu ceva. O bucăţică din ea. Un sân. Era… pe masă? Ce făcea acolo? Părea să se mişte. Nu vedea prea bine. Auzi un ţipăt. Ea ţipa. Dar era un ţipăt… altfel. Încet şi gros. Ca o fantomă ascunsă în perete. Încercă să perceapă mai mult. Se uită cu celălalt ochi. De data aceasta îi văzu faţa. Era transpirată. Ochii îi ţinea închişi. Două şuviţe rebele de păr îi creau umbre pe frunte şi obraz. Gura îi era acoperită de o mână. Nu era mâna ei. Era o mână mare, închisă la culoare şi păroasă. De fapt, ea părea să muşte degetele mâinii. Din nou ţipetele acelea. Nu era singură. Oare îi făcea rău? Dacă da, de ce nu striga după ajutor? De ce nu îl striga? De ce ar fi făcut-o? Toată lumea ştia că era un laş. Şi ea ştia. Uite, chiar şi în acel moment. Era acolo, la uşă. De ce nu intra? De ce nu o apăra? Întinse mâna către clanţă. Dar se opri. Oftă aproape imperceptibil, se întoarse şi merse uşor către camera lui, privind în pământ.


Copyright © 2013, Cristofor Arts


Brusc se auzi uşa. Dintr-un singur salt ajunse în baie. Lăsă lumina stinsă şi uşa întredeschisă. Din camera ei ieşi un bărbat. Avea pantalonii pe el, dar ţinea cămaşa şi haina în mână. Puse ceva în cutiuţa cu flori pe care ea o ţinea pe policioara de pe hol.

*

Femeia rămase o vreme prăbuşită pe masă. Se ridică cu greu şi puse pe ea un chimono colorat. Adună lucrurile căzute de pe masă. Micuţa vază Rosenthal era spartă. Fir-ar să fie! Fusese a mamei ei. Deschise geamul, luă scrumiera şi sticla goală de vin şi merse către bucătărie. În drum se opri la policioara de pe hol şi verifică micuţa cutie din lemn.

― Zgârcitul naibii! bodogăni femeia ca pentru sine.

Merse apoi mai departe cu un oftat. Îi atrase atenţia uşa băii care era întredeschisă.

― Ce faci puiule aici? îl întrebă ea pe puştiul pistruiat, ascuns în întuneric. De ce nu dormi?

În loc de răspuns, copilul o privi cu ochii înlăcrimaţi. Stătură tăcuţi, privindu-se în ochi, o vreme.

― Fir-ar ea să fie de viaţă! spuse cu obidă mama.

Se aplecă şi luă băiatul în braţe. Copilul se agăţă de gâtul femeii şi îşi ascunse mutriţa în părul ei negru. Ea zâmbi trist, îl sărută după ureche şi zise blând:

― Hai să bem o cană cu lapte şi să mâncăm biscuiţi.

Despre Anamaria IONESCU

Anamaria IONESCU a scris 41 articole în Revista de suspans.

Anamaria IONESCU (n. 3 septembrie 1976 Bucuresti) este licenţiata în drept şi redactor al postului Radio România Antena Satelor, al Societăţii Române de Radiodifuziune. Scriitor român, autor de proză scurtă si romane. A debutat cu nuvela "Călătorie în familie" în rubrica "Luxul lecturii", realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul "Atac"(2008). A mai publicat în revista literara "Fereastra". Are apariţii literare frecvente în revista "Vatra Veche" din Tg. Mureş. În 2009 s-a numărat printre laureații concursului de literatură Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil, cu nuvela "Confesiune". În acelaşi an debutează editorial cu volumul de proză scurtă "Camera obscură". Continuă să publice cu o oarecare regularitate în "Vatra Veche" (Tg. Mureş). În 2013 a apărut cel de-al doilea volum de proză scurtă, "Pe cine nu laşi să moară...", la editura Tritonic, şi o povestire în volumul colectiv "Poveşti pe două roţi". In 2014 a publicat "Nume de cod: ARKON", primul din seria mystery&thriller "Sergiu Manta". 2015 este anul apari'iei unei editii revazute si adaugite a volumului de proza scurta de debut, "Camera obscura" la editura Tritonic.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *