Parisul

Costel îşi dorise toată viaţa lui să vadă lumea sau, măcar, Parisul. Până să-şi vadă visul cu ochii, îşi găsise colţul lui de linişte şi fericire. Era mulţumit. Îi mai trebuia o soaţă şi avea tot ce-şi putea dori. C-aşa îi spusese taică-său, să se ducă la casa lui, să toarne o ciurdă de copii şi apoi putea să-şi vadă liniştit de bătrâneţi. „Da’ să nu te-nsoţeşti cu una de pe la noi, că-s proaste şi puturoase, să iei una de-afară, că alea-s bune şi de casă, şi de copii”, îi spusese taică-său în prag, când venise să-l vadă la casa lui.

Costel reţinuse ideea, se apucase să-şi aranjeze colţul lui de linişte şi fericire, ba chemase chiar şi un popă să facă o slujire. Popa era unul gras, o cunoştinţă de-a lui taică-său de demult. Avea o cruce mare pe patrafir şi o voce groasă. I-a sfinţit casa până era să nu mai rămână nimic din ea. Apoi, într-una din multele sale clipe de linişte, începu iar să viseze: Parisul.

La început avusese în intenţie să-şi vândă colţul lui de linişte şi de fericire, ca să aibă bani pentru călătorie, dar taică-său se opusese vehement. Cu ceva bani de la ăl bătrân, cu ce mai strânsese el, încropiră o sumă ce trebuia să-i asigure lui Costel un trai decent departe de casă. Cel puţin pentru o vreme.

Ah, Parisul! Cât de arzător îşi dorise să poată să ajungă la Paris şi, iată, păşea, în sfârşit, în oraşul care-l făcea să freamete numai când îi auzea numele rostit.

Trase la un aşa-zis hotel, mic şi aproape insalubru, dar, cel puţin, era ieftin. Apoi se puse pe căutat soaţe.

Ştia că nu era uşor să găsească din prima, aşa că se înarmă cu răbdare. „Ai grijă ce alegi, că rămâi cu ea pe viaţă”, îi spusese taică-său. „Ori poate ai noroc şi rămâi văduv. Măcar să aibă ceva avere, să nu plângi după ea, ha-ha!”, râsese ăl bătrân.


Copyright © 2013, Cristina Schek

Copyright © 2013, Cristina Schek


Începu să iasă seara, căci atunci ieşeau cele care lucrau în mediul privat. Ziua nu era chip să găseşti ceva mai acătării, numai bugetare. Treptat, Costel deveni cunoscut în cercurile nocturne şi începu să cunoască tot felul de „madmoazele”, care mai de care mai făţoase. Zina avea nişte craci, o nebunie, Mona, la fel, Lola, Cola, toate erau făcute să-l înnebunească la simţuri, dar, ce păcat, nici una nu era făcută să-i fie soaţă.

Într-una dintre ieşiri, o remarcă pe Ea: fină, dar educată, sobră, dar distinsă.

― Singurică-singurică? încercă el metoda clasică de agăţare.

Ea se întoarse spre el şi un val de parfum fin îl izbi, făcându-i simţurile să se clatine.

― Disponibilă, răspunse ea frecându-şi un picior de al lui.

După ce ieşiră câteva nopţi împreună, Costel simţi că poate să treacă la un alt nivel. Deja luase decizia. Îi plăcea groaznic. Era tot ceea ce-şi putea dori şi putea să i-o arate şi lui taică-său fără teamă.

― La tine sau la mine? îl întrebase ea lasciv.

― La…, apucă el să spună.

― Bun! La mine, pentru că scap de inhibiţii. Ştii, n-am mai fost până acum cu un străin, îi şopti ea răspunsul.

Când intrară în hogeacul ei, Costel simţi mici vâlvătăi că încep să-i răsară prin trup. Nici nu se apropiase bine de el, că simţea că ia foc de dorinţă. Deodată, Costel avu o revelaţie. Fusese atâta timp împreună şi uitase să o întrebe cum o cheamă. „Asta e dragoste adevărată”, îşi zise el în sine.

― Cum te cheamă, draga mea? întrebase cu voce tare, clipind din ochi.

― Desirée este numele meu nocturn, dar între prieteni mi se spune VN, îi şoptise ea languros.

Costel fu impresionat pe loc. „VN? O fi de la vreo marcă de poşete de-astea franţuzeşti?”, apucă el să gândească. „Ori te pomeneşti că o fi de la noi, de prin Moldova!”

Desirée îi întrerupse şirul gândurilor, mângâindu-l uşor pe un picior. Gestul îl înnebuni pe loc şi închise ochii, pregătit să se lase pradă plăcerilor pe care i le promitea frumoasa curtezană.

Când simţi că îl potopeşte valul de extaz, ca niciodată până atunci, îşi crăpă puţin vederea. Ceea ce văzu aproape îl paraliză de frică, iar dorinţa îi fugi din trup mai ceva ca TGV-ul pe sub Canalul Mânecii. Abia scăpase de furia şi pumnalele nebunei.

Costel se scutură şi simţi cum un val de frig îi scutură trupul. Lăsase de mult Parisul şi plăcerile lui în urmă. Ce bine era în colţul lui de linişte şi de fericire…

Oftând, îi veni iar în minte acea noapte în care era să-şi piardă viaţa. De unde să ştie că VN nu venea de la Vrancea, aşa cum gândise prima oară, ci de la Văduva Neagră, cea care-şi mânca păianjenul?

Despre Adrian VOICU

Adrian VOICU a scris 2 articole în Revista de suspans.

Adrian Voicu s-a născut la 14 martie 1970 la Nehoiu, în judeţul Buzău. Şcolile le-a urmat la Breaza, Braşov şi Bucureşti, una mai tehnică şi mai militară decât alta. În „Viaţa Studenţească” îi apar primele încercări literare, prin anii ‘88 – ‘89. Adrian Voicu a debutat cu volumul de proză Joi seara, în parcare (2007). Tot în 2007 îi apare şi cartea din aceeaşi categorie a prozei memorialistice Între două decolări. Autorul îşi rezervă, însă, dreptul de a pune pe hârtie întâmplări mai mult sau mai puţin închipuite, genul memoristicii fiindu-i astfel strâmt pe alocuri. A mai publicat şi în revistele culturale Apollon (2007), Luceafărul (2009) şi Argeş (2010) fragmente din cărţile apărute sau viitoare. În 2010, în volumul colectiv Premiile Lili - Antologia Festivalului de Literatură LILI, Ediţia I, Adrian Voicu reeditează câteva capitole din Decolări, ca laureat al premiului special pentru proză. Primul volum al romanului Nepovestitele trăiri ale templierilor români a apărut în 2011, la Editurii ALLFA, în colecţia Strada Ficţiunii. Adrian Voicu este primul scriitorul român publicat în această colecţie a Grupului Editorial ALL. Adrian Voicu a câştigat, în anul 2009, premiul special pentru proză la Festivalul de Literatură „Lili” al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti. Premiul pentru cel mai bun tânăr scriitor al anului 2011 i-a fost acordat de Clubul de Proză La formarea ideilor, al Uniunii Scriitorilor din România. Anul 2012 îi aduce lui Adrian Voicu statutul de membru stagiar al Uniunii Scriitorilor şi apariţia Cărţii a II-a din Seria Templierilor.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *