O noapte la Grădina Zoologică

S-a trezit plimbându-se singur şi aiurea prin Grădina Zoologică. Era duminică şi era plictisit de viaţa sa. Împlinise de ceva timp treizeci şi cinci de ani. Totul i se părea de acum încolo definitoriu şi definitiv. Singurătatea îi era fidelă. Majoritatea zilelor sale se umpleau cu o tristeţe inexplicabilă. Zile ca animalele din Grădina Zoologică. Animale monotone, cu reflexele tocite. Animale ce-şi pierduseră ferocitatea, faptul în sine de a fi animal. Acum erau doar nişte exponate între gratii. O sălbăticie anostă. Şi-a cumpărat nişte vată pe băţ, încercând să-şi aline dezgustul şi poate să-şi rememoreze copilăria. În van. Această Grădină Zoologică era de-a dreptul deprimantă. Iar oamenii de aici, nişte cretini. Se maimuţăreau în faţa telefoanelor mobile. O fotografie debilă cu o lamă sau una cu o cămilă. Asta reuşeai să obţii la sfârşitul vizitei de aici. Nu văzuse jaguarul, se pare că era retras înăuntru, leopardul şi lupii, de asemenea. Urşii hibernau de pe acum. Curcani, fazani, papagali, capre, oi şi găini. Grădina Zoologică părea mai degrabă o ogradă. Nu erau elefanţi, hipopotami, girafe, măcar una singură, rinoceri, hiene, aceşti căpcăuni minunaţi ai regnului animal. O grădină de pomină! O Grădină Zoologică fără monştri. S-a aşezat pe o bancă uşor umedă oftând. Căldura îl irita. Mâine din nou la lucru. Îi era lehamite de proiectele la care trebuia să lucreze. Era în urmă cu termenele de predare. Aaa, da, tigrii, desigur. Erau câţiva tigrii. I-a găsit. Toţi cinci fotografiau plini de un oarecare mister şi încăpăţânare. Erau ceva mai demni decât celelalte animale. Mai siguri de ei. Privindu-i a simţit ceva autoritar şi latent în ei. Credea că ei mai pot fi încă periculoşi. Dacă ar da buzna în dormitorul lor din iarbă, pietre şi nisip, s-ar sesiza cu siguranţă şi şi-ar ascuţi colţii de mâna sa. Speranţa îşi făcea loc în mintea lui. Ar fi putut să înnopteze aici şi să se furişeze în toiul nopţii în cuşca tigrilor, să sfârşească cu singurătatea, o dată pentru totdeauna. Un pic teatral, ce-i drept, dar oricum original. Să-şi dea singurătatea la tigrii.  În timp ce se plimba printre acvariile cu şerpi adormiţi şi reptile catatonice se gândea febril la un plan. Aveau să închidă pe la nouă, cel mai probabil zece seara. Cel mai sigur era să se ascundă pe undeva sau să rămână la o terasă de prin preajmă şi să revină mai apoi. S-a decis să meargă la o terasă, să se îmbete şi să revină după ora de închidere. A băut ca un animal bere combinată cu shoturi de tequila. Într-o oră  s-a îmbătat bine de tot. Însă mintea îi era zdruncinată de altceva. Era zdruncinată de tigrii. De carne sfâşiată, de oase sfărâmate şi de dureri infernale. De posibilitatea de a nu mai fi întreg. Dacă rămânea mutilat pe viaţă?! Nu, aşa nu. Tigrii trebuiau să-l termine din prima. Fără prea mare suferinţă. Oricum, trebuia să intre înăuntru, să-şi testeze singurătatea, să-şi pună la încercare curajul din urmă. A patrulat împiedicat vreo jumătate de oră prin faţa Grădinii Zoologice. Închiseră. Nu mai era portarul, nu erau camere de filmat, cel puţin el nu le văzuse. Putea să acţioneze. Gardurile nu puteau fi sărite, nici tăiate. Dar Grădina Zoologică era înconjurată de o pădure. În asta stătea şansa lui.


Copyright © 2013, Cristina Schek

Copyright © 2013, Cristina Schek


Şi-a pierdut urma prin pădure până când a descoperit punctul slab, o potecă din pietriş care dădea într-o poartă şubredă, închisă cu un lanţ gros, ruginit. Aici fusese în trecut o intrare separată pentru îngrijitori. A luat un bolovan şi a lovit de nenumărate ori lacătul. S-a spart într-un final bolovanul. Mâinile îi vibrau de durere. Două unghii îi sângerau. Era obosit. Capul îi vâjâia surd. Şi-a blestemat viaţa aruncând cu ce mai rămăsese din bolovan în geamul mic, cu grilaj, de deasupra porţii. Geamul s-a spart. A tresărit, s-a uitat în jur. Lumina se pierdea confuz printre copaci. Îi era ruşine şi frică totodată. Simţea gustul amar al vinovăţiei pe cerul gurii. Iniţiativa sa devenise absurdă, lipsită de culoare. Totuşi, nu a putut să nu observe că şuruburile grilajului erau slăbite de timp. Şi-a folosit cheia de la poştă pentru a le deschide. A intrat la limită, contorsionat, prin geam. Era din nou în Grădina Zoologică. Inima îi devenise o moară de vânt pe timp de furtună. Vedea pete în faţa ochilor. Grădina Zoologică era cufundată într-o lumină anemică, bolnăvicioasă. Peste tot vedea umbre licărind. A simţit mirosul animalelor punând stăpânire pe el. I-a intrat în nări, în pori, în glande. Prezenţa obscură a animalelor se lipea de hainele lui. Intrând în Grădina Zoologică parcă ieşise dintr-un accident. Alcoolul sărise din el ca un arc. Şi-a auzit sângele cum curge în noapte compunând o insulă de regrete şi false promisiuni. Ochii i s-au umplut cu cenuşă şi vânt. A stat aşa o infinitate, cercetându-şi pulsul gândurilor. Amintirile îi roiau în minte. Trebuia să se întoarcă indiscutabil acasă. Aici nu era de el. Însă tigrii reprezentau scăparea. Voia să ajungă neapărat la tigrii. S-a strecurat îngrozit până la cuşca lor. Dar tigrii erau înăuntru. Pfiu, a scăpat. S-a plimbat prin semi-întunericul straniu din Grădina Zoologică, speriat şi absorbit de această aventură. A încercat mai multe uşi. Erau închise. Animalele izolate. A mai încercat o uşă, s-a deschis. O alarmă i-a spart urechile. A închis uşa ca şi cum ar fi bătut-o în cuie, s-a uitat alert în toate părţile. Nimic. Era încă în siguranţă. Apusul se lăsa ca un flamingo peste Grădina Zoologică. Crocodilii dormeau în mlaştinile improvizate un somn verde. Leii dormeau în praful savanei inventate un somn galben. Lui nu îi era nicidecum somn. Şi nu-i mai era nici teamă. Grădina Zoologică, dintr-odată, se golise. O înmormântare de animale. Iar moartea îi devenise o rudă îndepărtată pe care nu mai dorea să o vadă în acest teatru jalnic. Încet, simţurile i s-au ascuţit. A devenit conştient de el însuşi. A devenit o torţă în noapte. Vedea totul cât se poate de clar şi de intens. S-a dus la cuşca unde erau lupii. A aşteptat, presimţind. Un lup a ieşit trăgând după el propria singurătate. În spaţiul dintre ei s-a concentrat întreg timpul. Lupul şi-a întins vigilent botul printre gratii, adulmecându-l. I-a mângâiat botul lung, ferm şi cald până-n zori de zi. Când a ieşit afară, dimineaţa se întindea leneş pe stradă. A aşteptat liniştit autobuzul. În palmă încă mai simţea urma lăsată de lup ca o baltă de sânge. În drum spre casă nu s-a gândit decât la lup. Odată ajuns, a făcut un duş rece şi a băut o cafea neagră. A sunat la serviciu şi s-a învoit. A deschis televizorul, a ascultat foarte atent ştirile. Şi-a gătit. Singurătatea nu-l mai ameninţa. Înţelegea posibilităţile anilor ce vor veni. Uşile ce se vor deschide în calea sa. Se simţea, în sfârşit, eliberat.

Despre Celestin CHERAN

Celestin CHERAN a scris 5 articole în Revista de suspans.

Celestin Cheran scrie poezie şi proză scurtă. A publicat povestiri în Suspans.ro, Nautilus, Revista de Povestiri, Oglinda Literară. În 2005 a fost desemnat câştigător al Concursului naţional de proză scurtă şi eseu „Pavel Dan”. Prezent în antologia „Ficţiuni reale”, Humanitas, 2013, un proiect colectiv iniţiat de Florin Piersic Jr.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *