Rostul sărbătorii în comunitate

Am mai scris cândva despre tradiţiile la români. Nu cred că e mult dacă revin acum cu câteva idei în plus, că tot se apropie „sezonul”.

Ieri, în ultima zi a lunii octombrie, am sărbătorit şi noi Halloween. Adică Ziua Morţilor. Am ales totuşi să o sărbătorim în dimensiunea ei ludică, cioplind bostani, mascându-ne, participând la baluri tematice. Unii ar spune că ne-am pervertit, că ne-am lăsat influenţaţi de ceva ce nu ne aparţine. (Şi lucrul acesta se poate spune despre felul în care abordăm în ultimii ani majoritatea sărbătorilor care au sau nu corespondent în spaţiul anglofon.) Eu însă n-o voi face. N-o voi face pentru că nu sunt adeptul sărbătorilor cu morgă, oficiale şi oficioase, pătrunse de spiritul datoriei şi al solemnităţii de conjunctură. Departe de asta.

Propun, aşadar, o întoarcere cumpătată la înţelegerea adevăratei dimensiuni şi la rostul real pe care sărbătorile – religioase sau laice, diferenţa nu e importantă – le au. Anume, aducerea membrilor unei comunităţi laolaltă, oferindu-le prilej de răgaz şi relaxare, fără morgă, fără emfază, apelând chiar la burlesc şi caricatură benignă, dacă acestea se păstrează în limitele unui civism respectabil.

Din păcate, la noi multe lucruri care ar putea avea o largă priză la public sunt omorâte în faşă prin arborarea pretenţiei de solemnitate. De parcă ne-am teme mereu că altfel sărbătoarea cu pricina ne-ar fi confiscată, sensul ei ar fi tras în derizoriu. Întotdeauna alegem morga falsă de paradă în detrimentul zâmbetului jovial şi al bunei-dispoziţii. Şi apoi ne mirăm că ne lipseşte spiritul civic, al apartenenţei la o comunitate strâns unică. Uităm prea uşor că liantul care ţine societatea laolaltă nu este discursul ritos de la tribună, rece şi lemnos, ci discuţia lejer, omenească, fără pretenţii de universalitate.

Helloween-ul, Crăciunul, Paştele sau Ziua Naţională, ba chiar şi Ziua Îndrăgostiţilor, ar vrea „oculta patriotică”, trebuie să fie prilej de adâncă meditaţie, profund respect (cu cât mai public afişat, cu atât mai bine) sau să nu fie deloc. Am impresia că anii comunismului proletar, cu toată prostia lor semeaţă şi neţărmurita făţărnicie, au reuşit să ne îndepărteze de însăşi ideea stării de bine în faţa lucrurilor măreţe.

Propun, aşadar, o întoarcere cumpătată la înţelegerea adevăratei dimensiuni şi la rostul real pe care sărbătorile – religioase sau laice, diferenţa nu e importantă – le au. Anume, aducerea membrilor unei comunităţi laolaltă, oferindu-le prilej de răgaz şi relaxare, fără morgă, fără emfază, apelând chiar la burlesc şi caricatură benignă, dacă acestea se păstrează în limitele unui civism respectabil. Solemnitatea îşi are rostul ei, dar cu siguranţă acesta nu e de găsit în „momentele care punctează existenţa”. Cu atât mai puţin atunci când vorbim de Halloween/ Ziua Morţilor – ca să închei frumos, rotund, aproape… coerent.


Ilustraţiile care însoţesc prozele din acest număr fac parte din grupajul Hytcho de Cristina SchekCristofor.


Despre Mircea PRICĂJAN

Mircea PRICĂJAN a scris 77 articole în Revista de suspans.

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 50 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All, Art, Trei. A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA. A condus în intervalul 2003-2004 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS. Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este editor al REVISTEI DE SUSPANS.

Print Friendly

3 Comentarii

  1. Importul de sărbători, exportul de tradiții,religia pe-o muchie, folclor diluat…iată teme care într-adevăr ar putea interesa pe mulți români. Halloween contra ielelor noastre străvechi… Care ar fi mai credibil, care din cele două ar putea alunga răul din om și negura din suflet? Bun editorialul, pe principiul: „punct ochit, punct lovit”!

  2. Personal nu sunt deloc de acord cu importul altor sarbatori, in conditiile in care chiar le avem pe ale noastre, si nu putine. Ce, strainii le importa pe ale noastre? noi de ce le-am adopta pe ale lor?

    Asa am ajuns, o natie de copisti, dar doar copisti de suprafata, ca nu pricepem esenta acelei sarbatori si nici nu prea avem cum, dat fiind ca totul e de dragul comertului de fapt.

    Parca suntem tot mai fara propria identitate si sens de sine, ca natie. Halloweenul asta e in primul rand o sarbatoare a catolicilor, iar noi nu suntem in majoritate asa ceva.

  3. Ma obosesc pana la iritare persoanele care dau pe dinafara de patriotism, care sufera eroic in numele traditiilor noastre (adesea barbare, cum e idiotienia aia cu pocnitu`n cap intre doua grupuri rivale, din nu stiu ce cotlon al tarii, care se da mereu pe tv. De parca am avea ce invata din ea). In plus, mi se pare deja aiurea batutul asta al monedei pe traditii. Traditiile-s ceva care apartin unor vremuri trecute, cel mai adesea, erau in concordanta cu nivelul intelectual de atunci, cu lipsa de alte ocupatii mai docte in timpul liber etc etc. Mi se pare caraghios sa ii tot dam in sus si-n jos cu chestiile astea! Da` ce-ar fi sa punem osul si sa ne educam un pic? Sa citim mai mult, sa invatam ca si muzica clasica are farmecul ei si ca si noi romanii (daca tot e sa fim patrioti) avem reprezentanti din vremuri vechi, la acest capitol. Nuuu, noi o tinem una si buna, cu muzica populara, cu micii si topaiala (care tot de dragul comertului se face, ca doar nu moare nimeni de entuziasm patriotic). Cam asta e reteta oricarei sarbatori nationale. Nimic altceva, pentru ca, foarte posibil, asta e nivelul, mai mult nu se poate si de unde nu se poate, vorba aia inteleapta din batrani, spune “nici Dumnezeu nu cere”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *