Obiective și retrospective

Este deja o tradiție bine încetățenită în societatea modernă ca finalurile și/sau începuturile de an să fie marcat printr-un bilanț al realizărilor din ultimele 12 luni și printr-o listă de repere în funcție de care vor decurge următoarele 12. Acele faimoase obiective pentru care ne suflecăm cu voioșie mânecile în ianuarie ca să le uităm până la începutul verii și să ni le imputăm în decembrie, cu promisiunea că de luna viitoare le vom aborda cu mai multă seriozitate. Mie începuturile de an și promisiunile făcute atunci pe repede înainte mi se par forțate și suspect de asemănătoare ca soartă cu  acel ingrat luni, când se încep dietele, se merge la sală, se renunță la fumat, la alcool și așa mai departe.
Sigur, este bine să nu ne aventurăm în viață haotic, fără să știm ce vrem, ci să avem obiective bine stabilite în timp, măsurabile, dar și o metodologie, un program după care să le aplicăm. Simplul fapt că începe un nou an, o nouă zi, o nouă secundă nu schimbă o mentalitate delăsătoare, sau de procrastinator, ca să fim eleganți. Este nevoie de o motivație puternică, sănătoasă care se obține din surse și prin mijloace diferite de la individ la individ și de la caz la caz. De aici și problema mea cu obiectivele stabilite de-a valma, fără un plan și fără un suport obiectiv, fără realism. Cui nu i-ar plăcea să aibă corp perfect, fără grăsime, cu mușchi definiți? Dar câți dintre noi suntem conștienți de eforturile pe care trebuie să le facem pentru a-l obține și, mai ales, pentru a-l întreține? Câți nu ne dorim să avem peste noapte vile, piscine, mașini de sute de mii de euro și câți știm ce trebuie făcut pentru a le obține? Câți avem oportunitatea, moralitatea sau alte calități de a aplica aceste „cunoștințe”?

Culmea este că, din 2017, începutul de an coincide cu aniversarea relansării Revistei de suspans. Așa că este firesc să marcăm cumva trecerea. Măcar cu o scurtă retrospectivă, nu? Și cu vești despre noutățile lunii ianuarie.

Pentru anul 2017, am alcătuit un top 3 al celor mai accesate articole în funcție de categorie.

 

Proză:

  1. Timpul fără granițe de Alexandra Cojocaru
  2. Sub vălul nopții de Cătălina Fometici
  3. Galeria Domnișoară de Antoneta Antonov

 

Rubrici de autor:

  1. Cum am devenit scriitor de romane polițiste de George Arion
  2. Zăpada mea nu e albastră de Cătălin Marin
  3. Teoria direcţiei şi practica dezorientării de Cătălin Marin

 

Recenzii de carte:

  1. Arhanghelul Raul – Ovidiu Eftimie (recenzie de Anamaria Ionescu)
  2. Înainte de neant – (recenzie de Lucian Dragoș Bogdan)
  3. Acesta este trupul meu –  Liviu Surugiu (recenzie de Teodora Matei)

 

Interviu:

  1. Alexandru Voicescu
  2. Petru Berteanu
  3. Mircea Pricăjan

 

Iar noutățile din această lună sunt contul de Instagram, unde vă vom ține la curent cu lecturile colaboratorilor RS (implicit și cu viitoarele recenzii) și chestionarul Revistei de suspans, prin care vrem să aflăm ce facem bine și ce putem face și mai bine.

Restul surprizelor le vom dezvălui la momentul potrivit. Lecturi plăcute și obiective realiste!

Despre Cezarina Nicolae

Cezarina Nicolae a scris 54 articole în Revista de suspans.

Cezarina este autoare de proză fantastică (sub pseudonimul Cezarina Anghilac), prezentă în mai multe reviste online. Una dintre povestirile ei se regăsește în antologia Best of Mystery & Horror #1. A urmat cursurile celei de-a doua ediții a Atelierului de scriere creativă SF&F, iar din noiembrie 2015 are în grijă sumarul Revistei de suspans. De două ori pe lună moderează ateliere creative la Clubul Scriitoarelor și participă la cenaclul literar al Secției 14.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *