Lecturi indigeste

De ceva ani buni, fel de fel de Casandre, mai mult sau mai puţin prăpăstioase (vorba dramaturgului, „după buget, coane Fănică”), trag semnale de alarmă cu privire la faptul că în România se citeşte din ce în ce mai puţin. Într-o vreme se dădea vina pe preţul cărţilor, considerat de mulţi ca fiind prea mare, prohibitiv pentru cea mai plăcută activitate intelectuală, dar a venit criza, preţul cărţilor a devenit în numeroase cazuri mai mult decât rezonabil şi, totuşi, numărul de cărţi citite într-un an, în medie, ne situează undeva în partea de jos clasamentului european şi mondial.

Lipsa de preocupare pentru lectură se poate observa nu doar în rândul adulţilor care, prinşi cu problemele vieţii de zi cu zi, au cam uitat să mai deschidă o carte, cât mai ales în rândul copiilor şi adolescenţilor, categorii care, cu doar vreo două decenii în urmă, se băteau pe ultimele titluri apărute în librării. Da, domnule, ce vremuri, ce vremuri, când cărţile bune se vindeau pe sub tejghea, asemenea cafelei, ţigărilor fine şi portocalelor sau bananelor. Acum, deşi cărţi se găsesc la tot pasul, deşi preţul comorilor de pe rafturile librăriilor sfidează orice concurenţă, cititul a devenit o activitate care ţine mai degrabă de domeniul ciudatului decât al normalului.

Explicaţii se găsesc, nu-i bai. Vinovaţi ar fi în mare măsură calculatorul şi internetul, doi amici buni care şi-au dat mâna să distrugă gustul de lectură. Ar mai fi de vină şi telefonul mobil, de care cei mici şi cei mari nu se despart nici măcar în somn. Cu atâtea minute incluse, nici nu e de mirare că, atunci când trebuie să scrie un SMS, mulţi se cam încurcă. Televizorul ţine şi el aproape, că e greu să existe atâtea emisiuni de calitate îndoilenică şi să nu fie şi urmărite. Şi e şi mai simplu să butonezi telecomanda decât să întorci paginile.

Ar mai fi și alte explicaţii. Cât să ocupe şase-şapte editoriale de mari dimensiuni. Setea de lectură pare să se fi stins, în ciuda căldurii de afară, şi nu sunt şanse să revină. Duşmanii au fost identificaţi şi, după cum se prezintă lucrurile, s-a cam capitulat în faţa lor.

Dragostea de lectură se deprinde încă din copilărie, dar aici se ignoră un aspect care, tratat cum se cuvine, ar putea să facă diferenţa. Copiii sunt mult mai deschişi spre lectură decât se poate trage concluzia; dar există ceva care ucide setea de lectură din faţă. Nu se ţine cont, chiar nu se ţine, de ce anume vor să citească cei mici. Li se fac tot felul de liste de lectură suplimentară în care sunt îngrămădiţi aceiaşi scriitori ca acum jumătate de veac, fără să se ţină cont de faptul că lumea evoluează şi, odată cu ea, evoluează şi gustul pentru lectură. Aceiaşi clasici, aceleaşi poveşti pline de arhaisme, tarate de o exprimare complicată care nu mai e de actualitate. Uneori e nevoie de un dicţionar pentru a pricepe ce şi cum, şi asta la o vârstă mai înaintată, nu la cea când ne străduim să deschidem uşa către minunata lume a lecturii. Şi dacă uşa se deschide cam greu…

Trist, dar adevărat, se insistă pe acelaşi registru şi se caută alţi vinovaţi. „Chersin”, „aghioase”, „preget”, „mangosit”, „jitia”, „prichici”, „caţaveică” şi alte asemenea cuvinte apar în multe dintre cărţile de lectură pentru vacanţă la clasele mici fără a fi însoţite de vreo notă la subsol. Chiar şi în manuale, concepute de cine a vrut şi cine nu a vrut. Exprimare greoaie, conflicte ce nu mai sunt de actualitate, imagini mai degrabă deplorabile. Câţi dintre cei mici citesc cu plăcere „Puiul”? Sau „Fefeleaga”? Cât despre Mara lui Slavici, ce să mai vorbim? O fi cel mai bun roman înainte de Ion, cum spune Cioculescu, „aproape o capodoperă”, vorba lui Călinescu, dar necesită ceva antrenament înainte de a fi citit.

Poate că de aici ar trebui începută cruciada menită să reînvie gustul pentru lectură. De la ce încercăm să-i punem pe copii să citească. Să înţelegem ce le place să citească şi nu să le băgăm pe gât cu forţa operele scriitorilor morţi de mult doar pentru că sunt clasici şi trebuie să fie citiţi. Or fi ei clasici şi trebuie citiţi, dar toate la timpul lor. Să căutăm să primenim lista de lecturi, să-i întrebăm şi pe ei ce ar vrea să citească şi… Cine ştie? Poate că se vor obţine rezultate. Poate că nu, e doar o sugestie, o încercare de a face altceva când metodele utilizate şi uzate care îşi dovedesc neputinţa.

Pofta vine mâncând, se spune, dar dacă se continuă cu acest „meniu”, tare îmi este teamă că unii vor prefera inaniţia culturală în locul acestor lecturi greu de digerat.


Ilustraţiile care însoţesc prozele din acest număr fac parte din grupajul Cloroforms de Cristofor.


 

Despre Ciprian MITOCEANU

Ciprian MITOCEANU a scris 17 articole în Revista de suspans.

Ciprian Mitoceanu s-a născut în data de 19 martie 1976, la Suceava. În 1999 a absolvit Facultatea de Litere şi Ştiinţe, secţia Istorie-Geografie, a Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava. Studii aprofundate în domeniul istoriei statelor din SE Europei, în cadrul aceleiaşi universităţi (2003). Studii postuniversitare, profesor documentarist, la Universitatea Bucureşti (2007). În prezent este profesor la Şcoala cu clasele I-VIII din Mileanca (jud. Botoşani).
Bibliografie: “Colţii” (roman, Ed. Tritonic, 2008), “Amendamentul Dawson” (roman, Ed. Millennium, 2011), “În sângele tatălui” (roman, ed. Millennium, 2012), proză scurtă în revistele Nautilus şi Suspans, dar şi în antologiile “Dincolo de noapte – 12 feţe ale goticului” (Ed. Millennium, 2012), “Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF” (Ed. Millennium, 2012) şi “Zombii: Cartea morţilor vii” (Ed. Millennium, 2013).
Este membru al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy.

Print Friendly, PDF & Email

2 Comentarii

  1. “lista de lectura” ucide placerea de a citi. simplu fapt ca e obligatorie… te omoara. pe mine… aproape ca m-a omorat. a trebuit sa am norocul sa gasesc diferenta fenomenala intre ce imi oferea realitatea si ce-mi ofereau cartile… ca sa inclin balanta (uneori periculos de mult… autismic – ca sa-i zic cumva). orice, in viata mea, era obligatoriu… imi starnea o repulsie viscerala. tin minte ca, tarziu, in facultate, imi trezeam cateva clege la o cafea inainte de un curs la care nu lipsea NIMENI… imi pasa de ele, vroiam sa nu aiba probleme, i cand se facea 8 fara 10 le trimiteam la coala… eu nu ma duceam. pentru ca era obligatoriu!!! si la materia aia chiar am luat cea mai mare nota (aveam si un anumit talent, usor mulat pe ea) chiar daca am impins-o in restante (din cauza absentelor).
    copiii sunt sensibili, trebuie sa stii sa vorbesti cu ei ca sa iti urmeze sfaturile, d-aia si exista profesori intre “profesori”, si parinti intre “parinti”.
    sistemul greseste, NU COPIII! si popoarele nordice au realizat asta deja… uita-te inistent la sistemul lor de invatamant.

    • sorry pentru literele lipsa… tot mi se promite o alta tastatura de ceva vreme :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *