La modul personal, despre Bookfest

În ultima vreme aud din ce în ce mai  mult că în zilele noastre nu prea se mai citește. Așa să fie oare? Nu este ediție de Bookfest sau de Gaudeamus fără puhoi de lume la Romexpo. Recunosc că simplul interes pentru cărți manifestat de atîția oameni face să-mi renască, fie și numai temporar, entuziasmul. Și pentru ca bucuria să fie și mai mare, am văzut și mulți tineri și mulți părinți veniți împreună cu pruncii mai mici sau mai mari la Bookfest.

Pentru că netul geme deja de tot felul de statistici și de topuri de vânzări, de relatări de evenimente și de concluzii ale celui mai important târg de profil al primăverii, am să vă ofer o imagine… personalizată a ediției abia încheiate.

Dacă, în general, umblu cu căștile în urechi și, atunci când este posibil, cu nasul într-o carte, la un astfel de eveniment îmi place să văd și să aud. Navigând printre standuri și cărți am surprins frânturi de conversații, impresii și atitudini. Două fete căutau cărți motivaționale „pentru că sunt la modă”. Un tată își convingea puștoaica să cumpere o carte pentru copii, „pe oricare, doar să o citești”.  O viitoare mămică se sfătuia cu puiul din burtică ce carte să aleagă. O doamnă în vârstă umbla de la un stand la altul cu o listă de cărți în mână. Greu de spus dacă erau pentru ea sau le cumpăra pentru nepoți. M-am salutat și cu unchiul meu care mi-a zis: „Plec, altfel va trebui să mai fac rost de niște rafturi de bibliotecă…”. O adolescentă încerca să-și convingă mama că seria „Instrumente mortale” este în lista de lecturi pentru școală.

Întrebarea este: au cumpărat oamenii cărți? Depinde pe cine întrebi. Eu am văzut oameni cu cărți în mână. Drept e că nu am mai văzut persoane cu trolerul după ele, ca în alți ani. Pe de altă parte, să fim realiști, nici ofertele de târg nu au mai fost așa de atractive. În foarte multe cazuri prețul cărților la târg era fix cel de pe site-ul editurilor. Dacă-i întrebi pe editori, cei mai mulți vor ofta. Sunt și unii care spun că a mers bine, dar puțini.

M-am bucurat să văd cât de mulți autori români au văzut lumina tiparului. Ăsta e un lucru bun. Am asistat și la câteva lansări. La capitolul ăsta am și eu un of. Avem obiceiul să venim la lansările care ne interesează sau la care suntem invitați, dar încă nu avem exercițiul să ne oprim la o lansare care, întâmplător se desfășoară acolo unde suntem. Și e păcat. Pot să vă spun, din experiență, că fiecare volum care se întâlnește cu un cititor e motiv de mare bucurie pentru autor. Poate că ar trebui să facem și noi lansările astea un pic altfel. Doina Roman a adăugat un moment coregrafic inedit la lansarea celui de-al treilea volum din „Pragul”. În trecut, Monica Ramirez a avut două experimente de acest gen –  în 2011, la lansarea volumului „Traficantul de umbre” și la lansarea seriei „Alina Marinescu” la targul de carte de la Galați, în 2014. Este greu de spus daca asta este soluția. Cred că punctul de atracție va rămâne contactul direct cu cititorul fără morga lansărilor oficiale. Oamenilor le place să cunoască scriitorul. Să îi pună câteva întrebări, să primească un zambet. Și, evident, să facă o poză cu acesta. Și atunci, pote vor cumpara cartea și îi vor cere autorului un autograf.

Profit de ocazie să menționez oportunitatea de a-l cunoaste personal pe Dror Mishani, un autor israelian de crime (unul dintre puținii, de altfel…). Ocazia a fost lansarea romanului său, „Disparitia”, apărut la editura Trei. Dialogul scriitorului cu cei prezenți a fost unul foarte plăcut. Omul are verbul la el și era evident că se bucura de acele momente. De fapt, cred ca toți cei prezenți ne-am fi dorit o dezbatere literară în toată regula. Mie, cel puțin, mi-ar fi plăcut. Mai ales că îmi povestise scriitorul Bogdan Hrib, despre dialogul savuros pe care îl avusese cu Mishani în cadrul unei dezbateri desfășurate la eveniment similar în Israel. Din păcate însă, suntem încă amorțiți și nu reușim să scoatem „oficialul” din lansări.

Dincolo de toate, Bookfestul a fost o bucurie. M-am întâlnit și am schimbat câteva vorbe cu autori pe care îi cunosc și îi apreciez: Lucian Dragoș Bogdan, Michael Haulică, Lucia Verona, Doina Roman, Cristina Nemerovschi, Dănuț Ungureanu, Bogdan Hrib, Gorge Arion. Am zărit de la distanță doi oameni pe care îi admir și care se străduiesc să mențină cărțile în atenția publicului: Dan C. Mihăiescu și Radu Paraschivescu. Și, cel mai important, am venit acasă cu multe cărți care îmi fac cu ochiul din bibliotecă…

Despre Anamaria IONESCU

Anamaria IONESCU a scris 49 articole în Revista de suspans.

Anamaria IONESCU (n. 3 septembrie 1976 Bucuresti) este licenţiata în drept şi redactor al postului Radio România Antena Satelor, al Societăţii Române de Radiodifuziune. Scriitor român, autor de proză scurtă si romane. A debutat cu nuvela "Călătorie în familie" în rubrica "Luxul lecturii", realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul "Atac"(2008). A mai publicat în revista literara "Fereastra". Are apariţii literare frecvente în revista "Vatra Veche" din Tg. Mureş. În 2009 s-a numărat printre laureații concursului de literatură Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil, cu nuvela "Confesiune". În acelaşi an debutează editorial cu volumul de proză scurtă "Camera obscură". Continuă să publice cu o oarecare regularitate în "Vatra Veche" (Tg. Mureş). În 2013 a apărut cel de-al doilea volum de proză scurtă, "Pe cine nu laşi să moară...", la editura Tritonic, şi o povestire în volumul colectiv "Poveşti pe două roţi". In 2014 a publicat "Nume de cod: ARKON", primul din seria mystery&thriller "Sergiu Manta". 2015 este anul apari'iei unei editii revazute si adaugite a volumului de proza scurta de debut, "Camera obscura" la editura Tritonic.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *