Ass – ume / hole

Iubesc cărţile. Asta m-a adus într-o ţară întunecată, rece şi umedă, pentru a afla care e treaba cu editurile. A meritat? Da. Dar printre primele lucruri învăţate aici nu au fost cifrele reale de vânzare, strategiile optime de marketing sau cum să abordezi scriitori pe metamfetamină. Nu, a fost o frază simplă pe care o să o reproduc aici în original, pentru a nu-şi pierde hazul:

Don’t assume and don’t be an asshole!

Nu au explicat-o, au rostit-o şi atât, în speranţa, probabil, că vom înţelege noi despre ce este vorba. Şi, dacă e să aleg un dicton care să îmi ghideze cariera, cred că acesta ar fi. Nu presupune nimic şi nu fi un nemernic! Ce înţeleg eu prin asta? Să vedem. Dar, înainte de a începe, vreau să fie clar un lucru: nu îmi ascund frustrările într-o jalbă deghizată-n editorial. Sunt observaţii generale şi atât. Exemple de bună practică născute de pe urma meditaţiei asupra maximei de mai sus.

Revistele literare nu sunt simple terminale pentru texte prea bune pentru a sta pe bloguri, dar prea slabe pentru a sta între coperte. Sunt platforme de afirmare, dar, în acelaşi timp, sunt filtre. Garanţi ai calităţii.

Editorul ar trebui să înceteze să presupună că-şi cunoaşte cititorii şi să publice fără informaţii din propria ogradă. E drept că nici nu prea există informaţii şi statistici folositoare (AER-ul nu ştiu cu ce se ocupă), dar se pot găsi soluţii gratuite şi simple pentru a afla ce crede şi ce-şi doreşte publicul unei edituri. Se pedalează prea mult în gol; se bagă prea mulţi bani în rateuri. Industria cărţii e una a riscului, dar a riscului minim calculat, nu a bâjbâielii orbeşti. Din asta rezultă altă presupunere: că tot ce ajunge pe masă şi e interesant poate fi publicat ca atare. Ca neofit mă întreb câţi editori există în România, că editori-redactori sunt legiune. Presupunerea că merge şi aşa nu este destul de bună într-o industrie în care trebuie să munceşti mai mult decât colegul de graniţă, care şi-aşa are o masă de cititori mai mare. Cât despre nemernicie? Editorul ar trebui să înveţe să răspundă la emailuri, să actualizeze pagina cărţii când au mai apărut alte 10 cronici, să mai întrebe de două ori pe an ce mai face scriitorul, ce mai scrie, cum îi merge, să scrie un mesaj de La mulţi ani etc. În ziua de astăzi, când este atât de uşor să postăm orice oriunde, editorii trebuie să aibă mare grijă să nu-şi jignească cititorii. Sincer, nu prea interesează pe nimeni de pe Facebook opiniile unui editor; e legat de prea mulţi ca să fie neglijent şi netaxat pentru asta. Ştiu că nu sunt bani, dar colaboratorii trebuie plătiţi. Dacă nu se poate, te scapi de nemernicie printr-un email sincer, câteva volume în plus din propriul tiraj (le vinde scriitorul la o bere, stai liniştit) şi câteva cărţi din lista editurii (ce scriitor are bani să cumpere cărţile colegilor?).

Scriitorul ar trebui să nu presupună că editura va face prea multe pentru el şi cartea sa, pe lângă a o tipări şi a o pune pe piaţă. Jumătăţile de măsură în manuscris vor fi jumătăţile de măsură din volumul publicat. Reclamă? Marketing? Lansări? Nu trebuie să presupună că le va organiza cineva; de cele mai multe ori e singur în asta şi, tot de atâtea ori, e şi firesc: nu e timp şi nu sunt bani. Scriitorul nu ar trebui să presupună că ştie cum îl văd cititorii, nici să presupună că se poate prezenta oricum în faţa lor. Şi, poate cel mai important, să nu presupună că dacă a publicat o carte sunt prea buni pentru a primi un sfat – dacă controloarea din tramvai îţi spune că nu poate citi primul paragraf, rescrie-l. Dacă nu-l poate citi pentru că nu ştie literele, atunci mergi la colegul ei. Din categoria nemerniciei: scriitorul ar trebui să nu-şi vorbească de rău colegii de breaslă. Se întâmplă des să nu înţelegi de ce cineva este publicat şi plimbat peste tot la parada modei literare, dar nu e rolul tău, ca scriitor, să atragi atenţia tuturor asupra acestui lucru. Singura datorie a ta este faţă de scrisul tău. Dar scriitorul nici nu ar trebui să-i pupe în posterior pe ceilalţi colegi. Nu-ţi aduce mai mulţi cititori, nici nu te face mai talentat, doar mai antipatic. Să nu facă giumbuşlucuri fără să-şi anunţe editura, să nu răspundă la critici prin presă şi să nu înjure juriile premiilor literare. E de prost gust.

Cititorul nu ar trebui să presupună că acele edituri care îi plac vor exista pentru totdeauna (chiar anul acesta Casa de Pariuri Literare, Herg Benet şi Millennium Books nu au reuşit să aibă un stand propriu la Bookfest), fără sprijinul său. Să nu presupună că scriitorul ştie că îi place cartea lui. Dacă poate, să i-o spună. Puţine meserii sunt mai solitare decât cea de scriitor; orice cuvânt de bine de la cititori face minuni, dă curaj şi energie pentru încă o pagină, un capitol, o carte. Să nu fie nemernic: dacă piratează, măcar să nu o spună (cu toţii ştim că pentru un cititor pofta de lectură e infinit mai mare decât bugetul alocat ei); dacă împrumută, să-i spună scriitorului că a cumpărat-o. Să nu vorbească la lecturi peste scriitor, să-şi verifice ortografia când critică un scriitor pe net etc. Dacă nu i-a plăcut o carte, să nu dea cu scriitorul de pământ, ci să-i arate limpede, cu exemple, de ce consideră că îi este dator cu câteva zile pierdute. Evident, acolo unde are acces la scriitor, şi literatura noastră de suspans este atât de acum şi aici, încât mai toţi scriitorii sunt uşor de abordat.

Sunt doar câteva – puţine – exemple. Dar nu vreau să fiu sfătos aici. Nu e cazul, nici locul şi nici nu am autoritatea necesară. O spun pentru că industria cărţii este un câmp (în sensul bourdieuan) relaţional: totul se leagă şi fiecare gest al unui actor are repercusiuni asupra celorlalţi actori ai câmpului. Revistele literare nu sunt simple terminale pentru texte prea bune pentru a sta pe bloguri, dar prea slabe pentru a sta între coperte. Sunt platforme de afirmare, dar, în acelaşi timp, sunt filtre. Garanţi ai calităţii. Astfel ştiu eu să răspund invitaţiei editorului Mircea Pricăjan de a vorbi despre programul meu la Revista de suspans, în calitatea mea de redactor şef. Nu vin cu programe, manifeste, teorii. Vin cu o simplă frază: să nu presupunem şi să nu fim nemernici.


Ilustraţiile care însoţesc prozele din acest număr fac parte din grupajul Dismantling an Angel de Cristofor.


 

Despre A.R. DELEANU

A.R. DELEANU a scris 15 articole în Revista de suspans.

A. R. Deleanu (pseudonimul literar al lui Flavius Ardelean) s-a născut la Braşov în 1985. Este prozator, autor de ficţiune speculativă. A studiat management cultural, studii culturale, relaţii internaţionale şi studii europene în România şi Germania. Locuieşte în Oxford, unde se specializează în managementul editurilor. Este colaborator al revistelor Tiuk! şi Revista de Suspans. A publicat proză, articole şi poezie în Tiuk!, Suspans, Egophobia, Familia, Dilema Veche, Revista de Povestiri etc. Între decembrie 2011 şi septembrie 2012 a moderat alături de Mihail Vakulovski CenaKLUbul Tiuk! în Rockstadt, Braşov, iar între aprilie şi septembrie 2012 a reprezentat pe plan local editura Casa de Pariuri Literare. Este autorul romanului “Îmblânzitorul apelor” (Casa de Pariuri Literare, 2012) şi scrie şi publică în mod regulat proză scurtă.

Print Friendly, PDF & Email

5 Comentarii

  1. Uite, aici putem vorbi despre un articol pertinent, unul în care autorul este capabil să susţină, coerent, un punct de vedere. Un articol care taxează, printre altele şi astfel de atitudini, editorial-manageriale.
    Nu presupuneţi, domnule Pricăjan, că ştiţi ce îşi doresc cititorii. Riscaţi ca la una dintre propuneri să fiţi taxat. Şi atitudinea aia de superioritate atotcunoscătoare, atât de specifică scriitoraşului de duzină sau editorului suficient, să nu vă ajute cu nimic.

    Ideea-i că se poate. Domnul A.R Deleanu încearcă să o demonstreze. Cititorul, câtă vreme nu apelează la insulte, are dreptul să se exprime cât de ironic, critic, doreşte.

    • Remarc o anumită fixație, domnule Lapidar (!). De ce-mi dă ghes ideea că la un moment sau altul, în „superioritatea” mea „atotcunoscătoare” de „editor suficient”, bașca „scriitoraș de duzină” (asta ca să știm cum stăm cu insultele), v-am respins un text? ;)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *