Dunga roșie dintre noi

CatalinMarin3

Am întâlnit un om care mi-a vorbit despre nebunie. Un om care a ales să predea logică acelor oameni pe care îi numim nebuni, dar dintr-ăia adevărați, cu acte în regulă, cum le zice. Să predai logica unuia care este Mâna stângă a lui Dumnezeu, e ceva deosebit. Noi am spune că nebunul “se crede”, iar asta nu face altceva decât să ne releve că nu înțelegem despre ce e vorba. El nu se crede “Mâna stângă a lui Dumnezeu” el este “Mâna stângă a lui Dumnezeu”. Noi credem că el se crede, în timp ce el știe asta.

Ceea ce vă relatez, nu-i o poveste, sunt fapte care se petrec în timp ce noi ne văităm sau ne bem cafeaua. Undeva în lume există un om pasăre și un om care îl învață despre propoziții și silogisme.

“Care e rostul?” am întrebat, “Nu-i nici un rost mi s-a răspuns”. Ce întrebare disperată și stupidă pusesem.

Omul mi-a mai povestit lucruri. Mi-a povestit despre un om care s-a îmbătat mort într-un birt jalnic și s-a urcat în picioare pe masă, apoi a început să recite dintr-una din “Scrisorile” lui Eminescu, iar alții, muți din pricina aceluiași alcool, s-au ridicat de la mese: drepți cu mâna la inimă, ascultând.

Cel care îmi povestea avea o elocvență excelentă și reușea să mă privească foarte clar cu toate că vedea numai cu un ochi, un ochi cu care se străduia să mă găsească sincer peste masă. Celălalt ochi era închis pe jumătate, i se zărea numai un fir de alb sub pleoapa întredeschisă.

Am discutat o vreme despre logică și nebunie, despre cruzimea vieții și curajul de a-i face față cu riscul de a-ți pierde mințile. Am discutat despre un lucru la care nu m-am gândit niciodată: “originea divină a nebuniei” pe cât de concret posibil, n-am vorbit ca doi bezmetici pseudo-intelectuali cărora le place să se audă vorbind, am ascultat despre fapte și date.

Între tutun, bere și rom, era destul loc de uimire și m-am ales cu o idee care să mă roadă mulți ani de atunci înainte.

Ceva mai târziu, rămas singur, m-am gândit că e un soi de sacrilegiu, o jignire asupra vieții să scrii doar despre ce-i în mintea ta, înșirând introspecții interminabile și dialoguri între creaturi fătate sau cârpite din revolta asupra lumii.

Astfel mi-am zis, dacă un om și-a propus să ia calea lui Don Quijote cu riscul propriei sănătăți de minte, predând logica noastră celor absurzi, e cazul să fac fix invers și să predau absurdul vieții celor numiți în mod convențional „lucizi”.

Despre Cătălin Marin

Cătălin Marin a scris 10 articole în Revista de suspans.

Cătălin Marin nu te place, dar îți amintește că a-i fi lui pe plac, nu-i sensul vieții tale. S-a născut la munte și are pante abrupte în sânge. Din meserie și pasiune e programator, din pasiune și compulsie e scriitor. A studiat informatică, a citit de toate, a făcut afaceri și un copil, a fost barman, picol, tester și încă este programator. A vorbit prostii mai mici decât cele pe care le-a făcut. Regretă dar nu se pocăiește. A publicat prima carte la 29 de ani și a numit-o „Spre seară nu se întâmplă nimic”, de-atunci s-a hotărât să scrie mai simplu și mai bine, speră să-i iasă. Are planuri pe următorii 30 de ani, dar nu e capabil să lucreze în corporație. Bea tutun, mănâncă bine, doarme prost, dar se trezește cu precădere deștept. Orice alt detaliu nu există.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *