Am scris, am scris

CatalinMarinDespre ce scriem? Habar n-am să răspund. Știu ce scriu eu și oricât aș fi de arogant n-am pretenția că știu ce vaseline ung pinioanele altor spirite, fie ele chiar și dintre cele mai sărace. Pot presupune, beneficiez de respectivul mare privilegiu acordat oricui. “Sol omnibus lucet”: așa și cu presupunerea. Poanta e să îți dai seama că presupui, atunci când o faci. Îmi place s-o ard pe ipoteze continue, nu pe concluzii.

După cum spuneam, putem scrie despre ce trăim, despre ce am vrea să trăim, despre ce trăiesc alții sau despre ce am vrea să trăiască alții. Putem scrie despre propria viață sau desigur despre multe alte rahaturi, dar nu putem să nu scriem despre noi, nu putem să nu scriem despre ceea ce suntem, fie că ne numim scriitori sau nu.

Tony Montana spunea : “I always tell the truth, even when I lie”. Cam așa face orice om scriind, pictând, desenând, delirând, existând etc.

Când o arzi la solo în camera ta și scrii despre unul care bate tot și dă cu roatele în sus orice specimen feminin atrăgător, tot despre tine scrii, chit că nu mai știi exact pe ce picior se află păsărica. Atunci când ne scrii despre o divă de palat sau cartier, deși n-ai curaj să te faci văzută de ăla pe care ți s-a pus pata, tot despre tine scrii, dar invers. Scrisul nu te va face nici playboy, nici divă, nici admirat, nici invidiat și nici cititul nu te ajută prea mult la capitolul ăsta.

Oricum ar fi, dacă te roade patima dă-i curs, nu te lăsa ros. Inspirația nu-i o pereche de pantofi ieftini. Te strânge când vrea ea, nu când ți se umflă ție bășicile.

Nu mă adresez aici scriitorilor “aprobați” sau “visători”, mă adresez cititorului, din dorința de a-l face să înțeleagă că dincolo de orice poveste mai mult sau mai puțin interesantă se află o creatură antropomorfă, o vietate fragilă care se revarsă așa cum îi vine.

M-am gândit multă vreme dacă literatura ar trebui să fie sau nu o chestiune elitistă cu standarde “corecte” sau “ample”. M-am răzgândit, poate mă voi mai răzgândi. Îmi permit luxul de a nu fi constant de acord cu mine însumi. Orice formă de existență sau expresie a unei existențe e condamnată la autenticitate. În legile spiritului e altfel decât în cele ale naturii. Florile de plastic o duc mai mult decât cele din semințe, și practic le putem parfuma și pe alea. Putem depune eforturi de tot soiul pentru a fi altceva decât suntem, pentru a face lucrurile altceva decât sunt, pentru a schimba lumea. Atitudinea asta de domnișoară părăsită care se tunde și se vopsește de draci, nu va schimba nimic. N-am soluții alternative.

Ce veți găsi aici în următoarele articole vor fi niște notări ale unui fals jurnalist autentic, niște scurte documentări brute ale unor întâmplări lipsite de importanță, niște treburi asemenea floricelelor de prin parcuri pe care le strivește un bețiv prăvălit între straturi. Vă pup al dente!

Despre Cătălin Marin

Cătălin Marin a scris 10 articole în Revista de suspans.

Cătălin Marin nu te place, dar îți amintește că a-i fi lui pe plac, nu-i sensul vieții tale. S-a născut la munte și are pante abrupte în sânge. Din meserie și pasiune e programator, din pasiune și compulsie e scriitor. A studiat informatică, a citit de toate, a făcut afaceri și un copil, a fost barman, picol, tester și încă este programator. A vorbit prostii mai mici decât cele pe care le-a făcut. Regretă dar nu se pocăiește. A publicat prima carte la 29 de ani și a numit-o „Spre seară nu se întâmplă nimic”, de-atunci s-a hotărât să scrie mai simplu și mai bine, speră să-i iasă. Are planuri pe următorii 30 de ani, dar nu e capabil să lucreze în corporație. Bea tutun, mănâncă bine, doarme prost, dar se trezește cu precădere deștept. Orice alt detaliu nu există.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *