Zero coerenţă

Jess Walter – Zero
Traducere de Gabriel Stoian
Editura Nemira, Bucureşti, 2010

 

Aceasta este una din puţinele cărţi pe care le-am citit (de fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că este cam singura) care se ocupă de atentatele de la 11 septembrie 2001 cărora le-au căzut victime americanii. Iar atunci când i-am citit prezentarea de pe coperta a patra şi am aflat de nominalizarea la National Book Award, unul din cele mai prestigioase premii literare date de americani, mi-am zis că merită să încerc. Dar expresia La pomul lăudat să nu te duci cu sacul pare că a fost făcută pentru acest volum. Jess Walter este un autor american care a publicat până acum şase romane, două culgeri de povestiri şi două cărţi de non-ficţiune, nominalizat la National Book Award şi câştigător al Premiului Edgar pentru Citizen Vince (2005).

Un roman trist şi întunecat, destul de bine scris, cu un personaj cam de carton însă, deseori enervant prin lipsa de implicare şi din cauza docilităţii sale iritante.

Brian Remy este un poliţist care se trezeşte într-o zi fără să aibă habar cum a ajuns în locul unde se află. Are o rană de glonţ la cap şi se pare că el însuşi a apăsat trăgaciul. Nu-şi aminteşte nimic despre ultimele câteva zile, până când îşi reîntâlneşte colegul de muncă, partenerul său din poliţie, Paul Guterak. Treptat, îşi aduce aminte că ei doi s-au numărat printre primii poliţişti care au intervenit atunci când turnurile gemene din complexul World Trade Center au fost atacate de terorişti şi s-au prăbuşit, omorând mii de oameni nevinovaţi care lucrau sau se aflau întâmplător în cele două clădiri. Şocul acelor clipe de coşmar şi orele şi zilele care au urmat, când nici măcar unul dintre miile de cadavre n-a mai fost recuperat întreg, i-a afectat pe toţi martorii, dar cel mai mult pe Remy, care suferă acum de pierderi îndelungate de memorie.

Brian Remy este un poliţist singuratic, introvertit, divorţat, are un fiu de şaisprezece ani care pare că nu-l mai recunoaşte şi care afirmă la şcoală, în sala de curs, că tatăl său a murit în atentate. (Tocmai de aceea, deşi explicaţia lui cum că e solidar cu victimele atentatelor şi că suferă pentru tatăl său ca şi cum acesta ar fi mort mi s-a părut halucinantă.) Remy se pierde pur şi simplu în vâltoarea evenimentelor de după gravele evenimente. Pare că nimeni nu-l bagă în seamă. Merge la un consult oftalmologic, deoarece are grave probleme cu ochii, suferind de o boală degenerativă care în final îi va aduce orbirea, iar doctorul afirmă că trebuie să se pensioneze, căci are probleme cu spatele. Asta în vreme ce el susţine că nu e adevărat. Partenerul său, Guterak, îl târăşte de colo-colo, îi face cunoştinţă cu Şeful-cel-Mare, un personaj misterios şi criptic, care acum face şi desface în locul fostului primar, până când lui Remy i se încredinţează o misiune ultrasecretă, de care nimeni nu trebuie să afle. El trebuie să ancheteze, plecând de la o simplă bucată de hârtie găsită printre milioanele de foi răsfirate în vânt, zburate din cele două turnuri prăbuşite, ce legătură avea o femeie aflată în WTC cu un personaj misterios de origine arabă. Se presupune că acest personaj misterios ar fi fost unul dintre susţinătorii din umbră al atentatului Al-Qaeda.

Remy descoperă că este implicat într-o relaţie tocmai cu sora cam alienată a femeii despre care Remy trebuie să afle amănunte. Cele două surori se numesc April (actuala sa iubită) şi March Selios (cea care a pierit în atentate), iar Remy se străduieşte să desfacă iţele afacerii. Misiunea i-e îngreunată de faptul că memoria îl lasă din senin: se află într-un anumit loc şi dintr-odată se trezeşte în altă parte, neştiind ce caută sau cum a ajuns acolo, cine l-a adus, cine sunt oamenii cu care stă de vorbă, ce vor de la el sau el de la ei. Misiunea i se pare o harababură inutilă (cum, de altfel, mi s-a părut şi mie), personaje cu origini arabe sunt răpite şi torturate de parcă drepturile omului ar fi inexistente în acest univers, Remy este plimbat de colo-colo fără să înţeleagă prea multe, ia legătura cu diverse personaje cărora le înmânează plicuri cu bani date de Şeful-cel-Mare, ascultă telefoane, interceptează mesaje, găseşte o agendă în care e trecut numele său, dar habar n-are cu cine trebuia să se întâlnească şi de ce, iubita lui April trece cu greu peste trauma pierderii surorii ei şi a fostului soţ, amândoi aflaţi la World Trade Center la momentul atentatului. Treptat, iese la iveală o intrigă complicată şi amestecată, căreia un detectiv particular serios şi lucid cu greu i-ar da de cap, darămite Brian Remy, amnezic, cu probleme de vedere şi de personalitate, traumatizat şi angoasat profund de traume cumplite.

Un roman trist şi întunecat, destul de bine scris, cu un personaj cam de carton însă, deseori enervant prin lipsa de implicare şi din cauza docilităţii sale iritante (îmi aduc aminte o scenă a interogării unei bătrâne care îl acuză că este un personaj pervers, curios să afle cine se culcă cu cine şi de ce şi de câte ori şi unde şi cum, când el doar venise să pună câteva întrebări nevinovate legate de ancheta sa despre March Selios), târât într-o anchetă pe care nu o doreşte (de fapt, singurul scop al anchetei este ca Serviciile Secrete Americane să găsească nişte ţapi ispăşitori cât mai rapid pentru groaznicele atentate împotriva cărora s-au dovedit a fi neputincioase, chiar dacă aceştia sunt oameni nevinovaţi, iar adevăraţii responsabili se ascund la mii de kilometri depărtare), la evenimente mondene ridicole (show-uri de televiziune artificiale, care fac din poliţişti eroi şi staruri de televiziune, care plimbă staruri de fotbal sau de baschet pe la locul atentatelor, pentru a dezvălui adevărata amploare a groaznicelor evenimente cărora le fusese martoră o lume întreagă).

Zero reprezintă locul unde s-au prăbuşit cele două turnuri gemene ale World Trade Center, locul unde, la mult timp după ce miile de tone de resturi au fost îndepărtate, s-a construit un monument impunător. Locul Zero, zero acţiune, zero coerenţă. Cartea cam suferă şi la capitolul traducere şi redactare.

Despre Liviu SZOKE

Liviu SZOKE a scris 12 articole în Revista de suspans.

M-am născut la 16.06.1983 la Brăila, am copilărit în Ianca, Județul Brăila, școala generală am făcut-o tot acolo, iar liceul l-am făcut la Brăila-Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci, secția Istorie-Științe Socio-Umane. Am absolvit Facultatea de Management la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Secția Agroturism și Alimentație Publică. Am descoperit lectura încă înainte de a intra la școală și de atunci a rămas pe primul loc între pasiunile mele. SF-ul și domeniile conexe le-am descoperit prin '97, deși citisem și Jules Verne începând cu vreo 2 ani înainte. Volumele de acțiune ocupă o parte importantă din lecturi, indiferent că este vorba despre Agatha Christie, Arthur Conan Doyle, Robert Ludlum, Eric van Lustbader, John le Carre sau Lee Child; Horror-ul este de asemenea foarte prezent: Stephen King, Graham Masterton, Dean Koontz, James Herbert etc. Filmele sunt a doua mea pasiune, SF-ul fiind și aici pe primul plan. În 2010 m-am căsătorit cu aleasa inimii pe care am cunoscut-o în facultate, și tot din 2010 fac parte din Blogul FanSF.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *