Un iezuit în cosmos

Mary Doria Russell ― Pasărea Domnului
Traducere de Bogdan Perdivară
Colecţia Epsilon
Editura Trei, Bucureşti, 2013
612 pagini

 

Americanca Mary Doria Russell a primit pentru acest roman de debut premiile Arthur C. Clarke, James Tipree, Jr., Kurd-Laßwitz-Preis, precum şi premiul din partea British Science Fiction Association, toate în 1996. În 1998 a publicat şi Children of God, continuarea Păsării Domnului, care nu a mai primit nici un premiu important. În afară de aceste două romane SF, autoarea a mai publicat un western, un roman istoric şi unul despre Conferinţa de Pace de la Cairo din 1921.

Suspansul stă, evident, în faptul că ştim de la început că ceea ce începe ca o aventură imensă şi plină de speranţe va eşua dramatic. Nu aflăm însă decât chiar la sfârşit de ce, iar informaţiile sunt atent dozate şi adesea surprinzătoare.

Întâmplările din Pasărea Domnului încep în 2019, când un voluntar din cadrul programului SETI înregistrează prima transmisie radio extraterestră, aparent un fragment dintr-o melodie corală emisă dinspre Alpha Centauri. Patruzeci de ani mai târziu, ordinul iezuiţilor îl anchetează pe singurul supravieţuitor al misiunii trimise de ei spre sursa transmisiilor – un preot iezuit găsit de cea de-a doua misiune umană spre planeta Rakhat din sistemul Alpha Centauri şi trimis pachet acasă pentru a explica motivele pentru care ucisese un copil extraterestru şi, aparent, îşi câştigase viaţa câţiva ani prostituându-se.

Avem deci două planuri ale poveştii: interceptarea transmisiilor şi trimiterea primei expediţii umane spre o planetă extraterestră locuită de făpturi inteligente şi ancheta conducătorilor ordinului iezuit asupra eşecului misiunii şi decăderii absolute a singurului supravieţuitor. Suspansul stă, evident, în faptul că ştim de la început că ceea ce începe ca o aventură imensă şi plină de speranţe va eşua dramatic. Nu aflăm însă decât chiar la sfârşit de ce, iar informaţiile sunt atent dozate şi adesea surprinzătoare.

Povestea SF în sine nu e excepţională – autoarea scoate din mânecă tot felul de invenţii destul de dubioase, cum ar fi o navă spaţială-asteroid improbabilă, şi nu uimeşte nici când îşi imaginează anul 2019, nici când scrie despre 2059 şi nici când îi trece prin cap că Biserica Catolică va trimite prima expediţie umană spre o altă planetă. E limpede că interesul ei stă nu în motivul pentru care o misiune iezuită ajunge prima pe o planetă extraterestră şi nici în felul în care o face, ci în ce se întâmplă când ajunge la destinaţie – felul în care explorează o planetă locuită de făpturi inteligente, primul contact, descoperirea unei societăţii cu totul noi.

Pasărea Domnului are o componentă filosofică foarte importantă, mai importantă decât fundalul SF. Din acest punct de vedere, seamănă cu alte poveşti ale înţelegerii unei alte culturi, de la Vorbitor în numele morţilor la Mâna stângă a întunericului. Interesant în Pasărea Domnului e faptul că exploratorii umani sunt, în mare parte, profund religioşi, şi, mai mult, sunt iezuiţi, deci obişnuiţi să trăiască în mijlocul străinilor mai mult sau mai puţin ostili. Acolo unde o misiune obişnuită ar fi amânat primul contact şi ar fi studiat ani întregi cultura de pe Rakhat înainte să se gândească măcar să coboare pe planetă, iezuiţii noştri se lasă adoptaţi de prima comunitate extraterestră care le iese în cale şi nu ezită să se mute cu căţel, purcel şi grădină de legume în plină cultură străină. Ca orice misiune creştină, misiunea de pe Rakhat nu stă neapărat sub semnul preocupării de a nu influenţa cultura nativă înainte de a o înţelege pe deplin, şi dacă această abordare este bună sau rea se va vedea în a doua jumătate a cărţii.

Avem cugetări despre primul contact şi despre colonizare, dar, pe lângă ele, avem şi o dezbatere intensă despre rolul Creatorului în lume şi despre eterna problemă a existenţei răului într-un univers făurit de binele absolut. Preotul care supravieţuieşte misiunii pe Rakhat trece prin ani de coşmar şi se întoarce pe Pământ cu trupul şi cu sufletul mutilate, iar conducătorii ordinului său trebuie să îl împace cu Domnul înainte să scoată de la el detaliile despre soarta sa şi a misiunii. Nu voi spune foarte multe despre teologia din spatele acestei dezbateri, pentru că mi s-a părut că ea nu prea există şi că problema e pusă extrem de naiv – nu mă îndoiesc că mirenii fără o mare cultură teologică pot enunţa problemele într-u mod atât de simplu cum le enunţă Russell în Pasărea Domnului, dar am dubii importante că nişte preoţi şi cu atât mai mult nişte iezuiţi, cel mai intelectual dintre ordinele catolice, nu dispun de un aparat teologic ceva mai elaborat. Ştiu că un novice iezuit studiază câteva zeci de ani înainte să devină membru cu drepturi depline al ordinului şi am unele dubii că în toţi aceşti ani nu află nimic despre una dintre cele mai arzătoare discuţii din întreaga teologie creştină.

În sfârşit, nu m-a impresionat nici construcţia personajelor: autoarea intenţionează să creeze personaje complexe, cu poveşti bine puse la punct, pentru care să suferi ştiind că sunt condamnate. Din păcate, felul în care aceste personaje interacţionează între ele şi personalităţile lor mi s-au părut marcate de o naivitate pe care am mai întâlnit-o doar la alte scriitoare americane de SF (Connie Willis, pentru a da doar un exemplu). Dialoguri şi poveşti care se doresc jucăuşe şi care nu reuşesc decât să te irite prin superficialitate, personaje care se tachinează într-un mod inept şi care nu reuşesc nicicum să fie amuzante, dramolete casnice tratate de autoare şi de protagonişti cu o bunăvoinţă care îţi produce până la urmă scârbă, toate astea se întind pe prea multe pagini şi subminează cu succes ideea că avem de-a face cu oameni buni care nu meritau să moară. Cred că dacă autorii nordici de thrillere ar insista să adauge atâta sirop la povestea victimelor inocente tăiate în bucăţi, mai toţi cititorii ar ajunge să ţină cu asasinii.

Mult mai interesate sunt aspectele de lingvistică şi antropologie aplicate civilizaţiei extraterestre, înţelegerea treptată a gândirii celor de pe Rakhat, a modului în care vorbesc şi a felului în care au evoluat. Legăturile subtile şi interesante dintre evoluţia biologică şi cea culturală sunt tratate exemplar, probabil şi pentru că autoarea ştie aici despre ce vorbeşte, mulţumită doctoratului ei în antropologie biologică.

Pentru a concluziona, Pasărea Domnului are multe minusuri şi multe plusuri. Vestea bună pentru cititorii de suspans e că există aici un mister bine dozat, o anchetă condusă foarte bine care aduce la iveală multe elemente neaşteptate – eu, una, am fost extrem de surprinsă de câteva dintre detaliile la care s-a gândit Russell. Ca bonus, avem şi o poveste, dacă nu extrem de reuşită, cel puţin foarte interesantă despre contactul cu ceilalţi şi despre modul în care îi putem înţelege.

Despre Adina BARVINSCHI

Adina BARVINSCHI a scris 11 articole în Revista de suspans.

Print Friendly

9 Comentarii

  1. Cercetatori din domeniul paleoastronauticii (Daniken, Sitchin, Childress) nu au nici o retinere in a afirma ca zeii-extraterestrii au vizitat planeta Pamant, acum sute de mii de ani, folosindu-se de o planeta, Nibiru.

    Iar iezuitii au fost, timp de secole, in fruntea expeditiilor de explorare a planetei noastre, ajungand, de exemplu, primii in Japonia si stabilind relatii diplomatice si comerciale in timp ce isi recrutau prozeliti.

    Nu e nimic dubios in a crede ca ar putea sa faca acest lucru si peste 50 de ani, calatorind spre alte planete. Malraux spunea ca secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc, iar iezuitii, ca oricare alta grupare religioasa, inca mai au un rol de jucat in istorie.

  2. Iar Greg Bear in “Eon”, se foloseste si el de o astfel de chestie dubioasa, aducand pe orbita pamantului un asteroid urias, in interiorul caruia sunt lumi neasteptate, care se deschid din una în alta.

  3. 1. Parca auziem de undeva ca toata paleoastrologia ne vine de la Cthulhu.

    2. Nu am spus ca ieziuitii n-ar vrea sa mearga pe o alta planeta, am spus ca mi se pare improbabil sa fie primii care pleaca incolo (pentru a nu spune nimic despre faptul ca pleaca neobservati de nimeni).

    3. N-am citit “Eon”, dar ma pot gandi la un numar de povestiri si romane SF in care se fac tot felul de chestii dragute cu asteroizii. E cu atat mai pregnant contrastul cu ce scrie Mary Doria Russell. Nu cred ca merita sa discutam despre “Pasarea Domnului” pornind de la lucrurile astea pentru ca sunt pur si simplu recuzita – n-au interesat-o prea mult si s-a concentrat pe alte lucruri.

    • 1. “Parca auziem de undeva ca toata paleoastrologia ne vine de la Cthulhu” – dupa mine aceasta propozitie denota mult mai multa superficialitate decat toata cartea “disecata” asta daca nu cumva, mai rau, e vorba de misto-ul atat de specific romanesc; apropo de superficialitate, James Tipree Jr e, de fapt, James Tiptree Jr, macar cu numele proprii ai putea fi mai atenta…
      2. “Nu am spus ca ieziuitii n-ar vrea sa mearga pe o alta planeta, am spus ca mi se pare improbabil sa fie primii care pleaca incolo (pentru a nu spune nimic despre faptul ca pleaca neobservati de nimeni)” – nu as fi atat de categoric in ceea ce priveste un viitor destul de indepartat, totusi; mai ales, nu as face enunturi in necunostinta de cauza
      Voyager, mai sus, a facut observatii mai mult decat pertinente; per total, parerea mea e ca nu ai inteles nimic din cartea asta, bine macar ca prostii care i-au acordat premiile respective nu au apucat sa-ti citeasca asa-zisa recenzie, daca ar fi facut-o, probabil ca ar fi ars-o pe rug pe biata Maria…

  4. “1. “Parca auziem de undeva ca toata paleoastrologia ne vine de la Cthulhu” – dupa mine aceasta propozitie denota mult mai multa superficialitate decat toata cartea “disecata” asta daca nu cumva, mai rau, e vorba de misto-ul atat de specific romanesc […]” – nici una, nici alta. Incercati sa mai cititi si discutam mai apoi, eu faceam referire la analize cat se poate de serioase. A ataca pe cineva pentru ca se intampla sa fi citit mai mult despre mitologiile moderne nu va face cinste.

    “2. “Nu am spus ca ieziuitii n-ar vrea sa mearga pe o alta planeta, am spus ca mi se pare improbabil sa fie primii care pleaca incolo (pentru a nu spune nimic despre faptul ca pleaca neobservati de nimeni)” – nu as fi atat de categoric in ceea ce priveste un viitor destul de indepartat, totusi; mai ales, nu as face enunturi in necunostinta de cauza
    Voyager, mai sus, a facut observatii mai mult decat pertinente; per total, parerea mea e ca nu ai inteles nimic din cartea asta, bine macar ca prostii care i-au acordat premiile respective nu au apucat sa-ti citeasca asa-zisa recenzie, daca ar fi facut-o, probabil ca ar fi ars-o pe rug pe biata Maria…” – 2019 nu e atat de indepartat, iar in cunostinta de cauza puteam comenta daca as fi fost acolo.

    Va recomand sa cautati alte recenzii ale romanului si sa vedeti daca gasiti pe cineva care o lauda pe autoare pentru puterea ei de anticipatie.

    Ca ultima observatie, aici se discuta despre o carte, nu despre mine. Daca aveti o problema cu mine puteti sa imi scrieti un email, adresa mea este publica. Ca minima curtoazie, ati putea semna cu numele dvs. real, sunt destul de sigura ca ne cunoastem.

    • Imi pare rau pentru “parerea mea e ca nu ai inteles nimic din cartea asta”, chiar nu era cazul sa folosesc acesti termeni, nu am nicio scuza pentru asta, nici macar faptul ca atunci cand suntem subiectivi nu mai reactionam in mod normal. Sigur, oamenii sunt diferiti, nu avem aceleasi gusturi, la mancare, la bautura, la filme sau la carti si e bine ca e asa.
      Totusi, raman la parerea ca atunci cand spui “Parca auzisem ca…”, indiferent despre ce e vorba in continuare, nu ai cum sa inspiri incredere ca stii despre ce vorbesti.
      Iar 2019 nu e atat de indepartat (dar stim noi sigur ca in anul de gratie 2013 nu exista inregistrari cu transmisii din Univers care ar putea sa insemne dorimta de comunicare?) dar acest 2019 reprezinta doar momentul in care, in carte, e descifrat semnalul, in timp ce calatoria are loc mult mai tarziu.
      In fine, regret sincer acest inceput de polemica (sper ca totul sa se sfarseasca aici), nu am nimic cu autoarea, chiar nu ne cunoastem, nu am vrut sa atac pe nimeni, pur si simplu am spus ce mi se pare ca scartaie in aceasta recenzie, care mie mi s-a parut superficiala. Inca odata repet, cand suntem subiectivi, nu mai vedem clar, eu am vazut altceva in aceasta carte, asta n-ar trebui sa ma impiedice sa respect, chiar daca nu aprob, parerea altuia.
      O zi buna si spor la lectura.

  5. Băieţi, hai să nu fim meschini. Aici se discută o recenzie. Impresiile de lectură ale unui om îi aparţin în totalitate şi, se înţelege, ele nu pot coincide cu impresiile de lectură ale tuturor oamenilor. E LMC, cum spuneam în gimnaziu. La mintea cocoşului, that is.

  6. Nimic din ce am scris eu nu s-a dorit a fi un atac la persoana sau un atac la recenzie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *