Un debut pe măsura reputaţiei

China Mieville – Regele Şobolan
Traducere de Mircea Pricăjan
Editura Paladin, Bucureşti, 2013

 

China Mieville nu este chiar un necunoscut pentru cititorii din România. Înainte de apariţia Regelui Şobolan, cei interesaţi au putut citi trilogia Noul Crobuzon, apărută la editura Tritonic, o serie care mi-a trezit interesul pentru acest autor cu nume atât de exotic. Nu e la îndemâna oricui să creeze o lume atât de bogată în detalii şi personaje, conflicte şi răsturnări de situaţie. Memorabilă e, din acest punct de vedere, diversitatea golemilor din Consiliul de Fier, ultima carte din trilogie. Şi ar mai fi multe de spus. Doar că aici nu este vorba despre Noul Crobuzon.

După impresia mai mult decât favorabilă creată de primele cărţi accesibile cititorilor de limbă română aveam aşteptări serioase de la Regele Şobolan, dar mă pregătisem sufleteşte şi pentru oarecare dezamăgiri. Nu de alta, dar era primul roman semnat de Mieville şi era de presupus că l-a ajutat să-şi facă încălzirea.

Din fericire, temerile au fost neîntemeiate. E drept că nu mai avem de-a face cu lumea fantastică cu care ne-am obişnuit după lecturarea măcar a unuia dintre romanele Noului Crobuzon, dar trebuie să-i dăm circumstanţe atenuante lui Mieville pentru asta. În primul rând, acţiunea se petrece într-o Londră cât se poate de reală şi actuală şi nu într-o lume plăsmuită de imaginaţia fabuloasă a autorului. Iar în al doilea rând – şi asta e foarte important – nu trebuie să uităm că Staţia Pierzaniei, Cicatricea şi Consiliul de Fier încă nu fuseseră scrise când Regele Şobolan l-a prezentat lumii pe Mieville ca un scriitor de viitor. Iar viitorul a sunat bine.

Acţiunea romanului are loc, cum spuneam mai sus, în Londra, cam pe la sfârşitul secolului trecut. Saul Garamond nu a ascuns niciodată că relaţia cu tatăl lui este departe de a fi ideală, detaliu cu atât mai însemnat în momentul când Saul este trezit cu noaptea în cap de către poliţiştii care-l acuză că şi-a aruncat tatăl pe fereastra blocului în care locuia. În ciuda faptului că Saul îşi susţine nevinovăţia (şi e într-adevăr nevinovat, aflăm noi, cititorii, din timp), e arestat şi există şanse destul de serioase să înfunde puşcăria. Până în acest punct al lecturii trăim cu impresia că o să ni se ofere un roman poliţist. Dar în arestul poliţiei londoneze Saul primeşte o vizită din partea unui personaj care se prezintă drept Regele Şobolan. Individul, de o straneitate uluitoare, îi face o propunere pe care Saul nu-şi permite să o refuze. În situaţia lui orice alternativă la puşcărie este acceptabilă. Şi aventura lui Saul începe, tânărul descoperindu-şi abilităţi pe care nici măcar nu le bănuia. E de înţeles, având cirscumstanţele misterioase ale apariţiei sale în lume.

Pe de altă parte, prietena lui Saul primeşte vizita unui ciudat flautist, pe cât de talentat, pe atât de insistent. Omul vrea doar să se implice într-un proiect muzical şi se pare că are mai mult decât îi trebuie pentru a înregistra remixuri jungle.

Evadarea lui Saul nu înseamnă sfârşitul necazurilor, ci mai degrabă începutul lor. Adaptarea la viaţa subterană a Londrei este îngreunată de conflictul cu Regele Şobolan. Relaţia celor doi şchiopătă cu amândouă picioarele. Primejdiile pândesc la tot pasul, iar aliaţii, de cele mai multe ori, nu sunt de nădejde. Şi, ca şi cum asta nu ar fi de ajuns, Saul află lucruri tulburătoare despre un trecut de care nu mai este mândru. Însă nu e timp de reflecţii. Duşmanul comun se află din ce în ce mai aproape. Muzica vrăjită subjugă fără drept de apel. Va putea Saul să reziste tonalităţilor malefice?

Conflictul evoluează firesc şi captivant. De la pagină la pagină apar elemente noi, iar răsturnările de situaţie sunt neaşteptate şi credibile în acelaşi timp – nici pe departe „răsturnările” de situaţie cu care se străduiesc filmele americane să ne obişnuiască.

Cercul se strânge, combatanţii îşi ascut armele sau se ghidează după principiul că fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă, iar confruntarea finală nu mai poate fi evitată. E de-a dreptul antologică secvenţa din cadrul megapetrecerii „Junglist Terror” când are loc masacrul şobolanilor, o scenă de o forţă descriptivă terifiantă.

În concluzie? O carte care reuşeşte să se ridice la nivelul aşteptărilor cititorilor pentru care Mieville nu mai este un necunoscut. Incitantă de la prima până la (pen)ultima pagină. Nu de alta, dar reformele Regelui Şobolan parcă nu prea se leagă. Pentru cine ştie care e orientarea politică a lui Mieville n-o să fie o surpriză prea mare. Dacă însă sunteţi fani necondiţionaţi steampunk s-ar putea să încercaţi oarecare dezamăgire. Dar în acest caz nu e neapărat vina cărţii. Mai degrabă e vina lui Mieville. Că poate schimba registrele mai ceva ca flautistul din Hamelin.

Despre Ciprian MITOCEANU

Ciprian MITOCEANU a scris 17 articole în Revista de suspans.

Ciprian Mitoceanu s-a născut în data de 19 martie 1976, la Suceava. În 1999 a absolvit Facultatea de Litere şi Ştiinţe, secţia Istorie-Geografie, a Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava. Studii aprofundate în domeniul istoriei statelor din SE Europei, în cadrul aceleiaşi universităţi (2003). Studii postuniversitare, profesor documentarist, la Universitatea Bucureşti (2007). În prezent este profesor la Şcoala cu clasele I-VIII din Mileanca (jud. Botoşani). Bibliografie: "Colţii" (roman, Ed. Tritonic, 2008), "Amendamentul Dawson" (roman, Ed. Millennium, 2011), "În sângele tatălui" (roman, ed. Millennium, 2012), proză scurtă în revistele Nautilus şi Suspans, dar şi în antologiile "Dincolo de noapte - 12 feţe ale goticului" (Ed. Millennium, 2012), "Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF" (Ed. Millennium, 2012) şi "Zombii: Cartea morţilor vii" (Ed. Millennium, 2013). Este membru al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *