Ucigaşul care se crede Salvator

Patricia Cornwell – Cartea morţilor
Traducere de Ines Hristea
Editura Nemira, Bucureşti, 2008
574 pagini
 

Cu autoarea Patricia Cornwell am făcut cunoştinţă acum vreo opt ani, pe când eram în timpul facultăţii şi colindam anticariatele din Bucureşti, de la Universitate, unde am găsit aproape toate cărţile scoase la începutul anilor 2000 de promiţătoarea editură Image, cea care începuse şi o excelentă serie de romane SF. Printre aceste romane SF (i-au scos pe Bradbury, Neal Stephenson, Joan D. Vinge, David Brin şi Terry Bisson), au apărut şi două cărţi de Patricia Cornwell, primele din seria dedicată de cunoscuta autoare americană lui Kay Scarpetta. Este vorba despre Post Mortem (Postmortem, 1990) şi Corp Delict (Body of Evidence, 1991).

[Romanul] are de toate: descrieri de personaje, poveşti de viaţă care îţi fac părul măciucă, o doctoriţă complet dusă cu pluta şi care se crede cel mai important doctor în viaţă şi un ucigaş cu o poveste de viaţă unică.

Despre cine este vorba în aceste cărţi? Despre o doctoriţă americană cu rădăcini italiene pe nume Kay Scarpetta, care face autopsii pentru poliţie. Este un anatomist respectat, în care autorităţile şi poliţia îşi pun toată nădejdea, dar care suferă de un sindrom grav, caracteristic se pare tuturor personajelor feminine, protagoniste ale romanelor poliţiste cu ucigaşi în serie: deşi nu sunt poliţiste şi nici măcar n-au făcut vreo şcoală de detectivi particulari, ele se simt obligate să nu se rezume doar la a fi simple spectatoare, lăsând poliţia să-şi facă treaba, ci trebuie să se implice activ în prinderea criminalilor, ajungând până la urmă să fie ele însele urmărite şi hăituite, pentru a fi salvate, desigur, în ultima clipă.

Mult după editura Image a început şi editura Nemira să publice cărţi din seria Kay Scarpetta, deşi Nemira nu a continuat seria de unde o lăsase Image, ci a ales să înceapă cu volumul XIII, Indiciu fatal (Trace, 2004), care era probabil cel mai recent lansat de autoare la acel moment. Volumul de faţă este cel de-al cincisprezecelea din serie, dar face un salt care pe mine m-a cam lăsat fără grai. E drept că din primele două volume nu-mi mai aduceam aminte mare lucru, doar numele protagonistei, faptul că efectuează autopsii, că face pe poliţista în timpul liber şi că are de-a face cu ucigaşi bolnavi mintal, care încearcă să atragă atenţia oamenilor ucigând şi mutilând cu sadism la voia întâmplării. Între timp, de la primul la cel de-al cincisprezecelea volum, s-au întâmplat destule: nepoata ei din partea sorei, Lucy, un geniu informatic care a făcut un program pe când avea o vârstă foarte fragedă, pe care l-a vândut pe o sumă indecent de mare, a trecut prin mai multe relaţii homosexuale, Kay s-a îndrăgostit de Benson, un agent FBI, care apoi şi-a înscenat moartea pentru a scăpa dintr-o situaţie complicată, lăsând-o pe Scarpetta cu o mare durere în suflet, Scarpetta însăşi a fost nevoită să-şi dea demisia de la spitalul unde lucra, fiind nevoită să vină în Charleston, Carolina de Sud, unde şi-a înfiinţat o clinică particulară, încropită în minuscula căsuţă care-i serveşte drept domiciliu, dar care a fost dotată cu instrumente de ultimă generaţie, cu ajutorul binevoitoarei şi bogatei Lucy etc. Şi, nu în ultimul rând, Kay Scarpetta a servit drept martor într-un delicat proces de… malpraxis, să-i zicem, împotriva unei doctoriţe psiholog psihopate, Marilyn Self, care are o emisiune foarte urmărită de publicul din toată lumea, dar care aduce grave prejudicii pacienţilor pe care îi are invitaţi în platoul de emisie, invitaţi care nu pleacă vindecaţi acasă, ci traumatizaţi.

Tocmai acest eveniment va juca un rol foarte important în desfăşurarea acţiunii din volumul de faţă. O tânără tenismană de mare viitor, Drew Martin, de doar şaisprezece ani, este descoperită moartă şi mutilată pe un şantier din Roma. Acolo sunt chemaţi Kay Scarpetta şi Benton Wesley, acum un reputat medic psiholog la Harvard şi la un spital din Boston, pentru a fi consultaţi şi pentru a-şi expune părerile de experţi în domeniu asupra cazului. Acolo sunt agasaţi permanent de doctorul Poma, un gigolo plin de importanţă, care îi face permanent avansuri lui Scarpetta chiar sub nasul lui Benton. Acesta însă se revanşează ceva mai târziu, când îi oferă lui Kay nici mai mult, nici mai puţin decât un inel de logodnă. Tocmai acest inel de logodnă va declanşa însă o avalanşă în micuţul orăşel Charleston. Acolo Kay are un subaltern, care e şi detectiv, Marino, un colos de vreo 55 de ani, care este apropiatul ei de vreo 20 de ani, îndrăgostit de ea în secret, dar a cărui dragoste n-a fost niciodată împărtăşită. Drept urmare, Marino îşi ia lumea în cap şi începe să se comporte complet nelalocul lui: agaţă o femeie mai uşuratică, cu care îşi face de cap în văzul lumii şi căreia chiar îi oferă un tur de prezentare a morgii, lucru care o va înfuria cumplit pe Scarpetta.

Deşi se crede că Drew Martin a fost un caz izolat, care va rămâne îngropat în Italia, nu e chiar aşa. Chiar aici, în Charleston, apare trupul unui băieţel de doar vreo zece anişori, care fusese maltratat cumplit în timpul scurtei sale existenţe. La o vreme după aceea dispare o femeie, iar Scarpetta îşi dă seama că are de-a face cu un ucigaş în serie, şi că acesta este grav bolnav. Indiciile lăsate pe trupul lui Drew Martin sunt elocvente în acest sens: ea a fost ţinută într-o cadă cu apă rece, apoi strangulată, i s-a tăiat o fesă, apoi i-au fost scoşi ochii, orbitele umplute cu nisip şi apoi pleoapele lipite cu adeziv.

Ce mi-a plăcut la carte? Faptul că nu se concentrează doar pe descrieri de cadavre mutilate sau pe metode de anchetare sau descriere detaliată a autopsiilor. Are de toate: descrieri de personaje, poveşti de viaţă care îţi fac părul măciucă, o doctoriţă complet dusă cu pluta şi care se crede cel mai important doctor în viaţă şi un ucigaş cu o poveste de viaţă unică (nu este ucigaşul tipic, maltratat şi abuzat sexual în copilărie, care acum pedepseşte pe alţii, la rândul său; nu, el este un fost soldat-erou în războiul din Irak, care şi-a văzut colegul spulberat de o bombă şi a luat-o razna, hotărând că trebuie să salveze oameni neajutoraţi). Ce nu mi-au plăcut este abuzul de termeni tehnici şi ştiinţifici care îngreunează foarte mult lectura şi pasivitatea cu care Kay Scarpetta, o femeie foarte puternică, alege să răspundă răutăţilor doctoriţei Self, al cărei unic scop declarat este distrugerea lui Scarpetta.

Despre Liviu SZOKE

Liviu SZOKE a scris 12 articole în Revista de suspans.

M-am născut la 16.06.1983 la Brăila, am copilărit în Ianca, Județul Brăila, școala generală am făcut-o tot acolo, iar liceul l-am făcut la Brăila-Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci, secția Istorie-Științe Socio-Umane. Am absolvit Facultatea de Management la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Secția Agroturism și Alimentație Publică. Am descoperit lectura încă înainte de a intra la școală și de atunci a rămas pe primul loc între pasiunile mele. SF-ul și domeniile conexe le-am descoperit prin ’97, deși citisem și Jules Verne începând cu vreo 2 ani înainte. Volumele de acțiune ocupă o parte importantă din lecturi, indiferent că este vorba despre Agatha Christie, Arthur Conan Doyle, Robert Ludlum, Eric van Lustbader, John le Carre sau Lee Child; Horror-ul este de asemenea foarte prezent: Stephen King, Graham Masterton, Dean Koontz, James Herbert etc. Filmele sunt a doua mea pasiune, SF-ul fiind și aici pe primul plan. În 2010 m-am căsătorit cu aleasa inimii pe care am cunoscut-o în facultate, și tot din 2010 fac parte din Blogul FanSF.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *