Regăsirea & regândirea identității

HaiganuMarian Coman – Haiganu. Fluviul șoaptelor
Editura HAC!BD, București, 2015

 

45 de ani de comunism au fost de ajuns pentru a arunca România în cea mai cruntă criză de identitate pe care a trăit-o vreodată. Propaganda naționalistă a mințit o generație întreagă, plantându-i în cap idei năstrușnice despre infailibilitatea sufletului neaoș, despre folclorul nostru mitic și inegalabil, emanație a tot ce este mai bun pe lume. Nu-i de mirare că-n post-decembrism, când marea minciună a fost dezumflată, toată lumea s-a aruncat imediat, cu deșănțare, spre orice venea din Afară, lepădându-se aprioric de “neam și țară”. Dintr-o extremă în alta. Au trebuit să treacă 25 de ani și să se formeze o generație nouă pentru ca teme sensibile precum cultura populară să redevină frecventabile. Mă miră încă îndrăzneala celor de la HAC!BD, care s-au luat la trântă nu doar cu un taur fioros – banda desenată, un pariu îndeajuns de riscant – ci și cu o a doua arătare, cu balaurul care între timp devenise-n mintea tuturor… dragon. Mitologia populară din basme precum ale lui Ispirescu, tratată fie și în cheia noii nebunii fantasy, n-am crezut la început că va avea vreo șansă înaintea fantasmelor de import. Și, totuși, iată că m-am înșelat. Revista Harap Alb continuă nu doar că a început să aibă propriii groupies, ci a făcut chiar necesară apariția unui produs similar, Tinerețe fără bătrânețe. Ce legătură au toate astea cu volumul de față? În primul rând, îl au pe autor, evident. Marian Coman este “dumnezeul” celor două lumi, în mare măsură lui i se datorează revenirea mentalului românesc la un parcurs mai firesc, el, prin redesenarea în actualitate a unor basme pe nedrept trecute la index din vina propagandei comuniste și a efectelor ei perverse, a reușit să aducă mai aproape sfârșitul crizei de identitate despre care vorbeam la început.

Haiganu. Fluviul șoaptelor este primul roman dintr-o serie dark fantasy inspirată din mitologia românească. Dincolo de talentul incontestabil al lui Marian Coman ca povestitor (ne-a convins deja de la Nopți albe, zile negre, în 2005, și a confirmat apoi în volumul Testamentul de ciocolată, 2007, ambele aflate la intersecția dintre povestire, ca formă individuală, și roman, ca structură generală), ce se remarcă imediat din acest, iată, prim roman per se al autorului este ingeniozitatea cu care construiește pe o temelie dată. E, într-un fel, ca și când pe fundația cetății de la Sarmizegetusa s-ar clădi un edificiu impresionant, chiar dacă deocamdată abia întrevăzut. Fluviul șoaptelor se grăbește să țeasă din tușe cât mai expresive (capitolele sunt scurte, scenele – aproape fulgerătoare) o lume în care personajele (încă insuficient dezvoltate) să își îndeplinească menirea. Judecând doar după acest prim volum, sigur că imaginea e trunchiată și cititorul riscă într-o eventuală analiză, însă câteva lucruri par suficient de clare: Fluviul șoaptelor funcționează ca un prolog cu propria tramă “de etapă”; universul seriei, deși înrudit cu cel din banda desenată, e mult mai complex; personajele, îndeosebi cele secundare, dar cu potențial previzibil, încă se luptă pentru a se individualiza; deși Marian Coman nu e tocmai un descriptiv, reușește multe scene extrem de vizuale, de mare impact… Romanul pregătește o desfășurare epică pe care nu îmi doresc nimic mai mult decât să o văd prinzând contur cât mai robust, iar autorului îmi îngădui să-i sugerez o apropiere mai mare de personaje și episoade în care acestea să stăruie mai mult, căci, deși logica unei benzi desenate impune fragmentarismul, sincopele, aceea a literaturii parcă tot spre narativul cursiv trage.

Intenționat am evitat să iau în discuție subiectul cărții. Ajunge să vă spun că-n ea veți întâlni o viziune profund originală a poveștii lui Ochilă (Haiganu), iar că povestea în sine, grație talentului lui Marian Coman, unul dintre scriitorii mei preferați, vi se va părea înduioșătoare și cumplită în același timp. Adică așa cum îi stă bine unei proze adevărate, care nu minte și nu trișează.

Despre Mircea PRICĂJAN

Mircea PRICĂJAN a scris 77 articole în Revista de suspans.

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 50 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All, Art, Trei. A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA. A condus în intervalul 2003-2004 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS. Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este editor al REVISTEI DE SUSPANS.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *