Pierdut în jungla cuvintelor (Alex Cuc – “Colţi-Lungi. Uniunea triburilor”)

Alex Cuc – „Colţi-Lungi. Uniunea triburilor”
2016, editura All, 384 pag.
ISBN 978-606-783-036-1

 

Despre cartea aceasta am aflat întâmplător, datorită celor de la Blogosfera SF&F. Nu ştiam nimic despre autor, nici despre volum şi nici nu cunoşteam editura All ca fiind una înclinată spre literatura de gen. Curios să văd despre ce e vorba, am cumpărat-o.

În copilărie, imediat ce am lăsat deoparte basmele şi poveştile, literatura de aventuri a devenit rapid preferata mea, înainte să fie surclasată de SF. Dar asta s-a întâmplat abia în adolescenţă. Am devorat colecţia Clubul Temerarilor găsită în podul casei şi o serie de alte cărţi de aventuri – de la Jules Verne şi Karl May până la… tot ce am prins. Iar filmele cu Indiana Jones m-au cucerit de la prima vizionare. Da, chiar şi episodul cel nou, văzut la aproape 40 de ani.

Ce m-a atras de la început la acest gen a fost exotismul, referinţele geografice şi istorice, contactul între civilizaţii complet diferite ca nivel de dezvoltare şi obiceiuri (de aici pasiunea pentru crearea raselor din universul Frontierei) şi, desigur, aventurile. Am învăţat însă destul de repede că, pentru a savura complet cărţile şi filmele acestea, trebuie să nu le iau foarte în serios. Cu alte cuvinte, să le iau ca divertisment.

Începutul romanului Colţi-Lungi. Uniunea triburilor m-a transpus într-o aventură tipică. Jurnalista Sarah Reed călătoreşte în jungla amazoniană în căutarea unor subiecte care să-i aducă mult-râvnita celebritate. Aici îl întâlneşte pe Colţi-Lungi, un ins legat de junglă şi de păstrarea nealterată a vieţii de acolo, dar, în acelaşi timp, extrem de „civilizat”, putând păşi fără grijă în orice loc din lumea occidentală. Şi ascultă AC/DC. Cool!

Fireşte, aici se ascunde un mister, iar Sarah e decisă să-l afle. La fel ca şi detaliile despre viaţa triburilor din junglă şi despre legendele lor referitoare la un atotputernic spirit malefic. Pas cu pas, Colţi-Lungi dovedeşte că are puteri magice şi a văzut mult mai multe decât ar fi normal pentru un om de vârsta lui, spiritul malefic devine tot mai puternic, iar în scenă îşi face apariţia personajul negativ uman. Situaţii pe muchie de cuţit, rezolvări de tipul deux ex machina, femeia care când e emancipată, când se comportă ca o gâsculiţă proastă, antagonistul şarmant şi periculos – întreg arsenalul acestui gen este scos la bătaie. Ce mi-a plăcut însă este faptul că autorul are talent, iar cartea mi-a oferit destinderea căutată.

Dar asta doar până pe la jumătatea ei.

Mai departe, am avut momente în care n-am înţeles desfăşurarea acţiunii – în sensul că unele episoade păreau să aibă loc înaintea altora care deja fuseseră relatate, sau chiar să fie ignorate consecinţele unui eveniment şi cartea să continue ca şi cum acesta nu avusese loc. Protagonistul şi antagonistul au oscilat între invincibili şi victime sigure fără o logică explicată coerent, iar Sarah Jones s-a dovedit a fi un simplu element de decor, menit doar să justifice curgerea complet ilogică a unor situaţii care ar fi terminat cartea cu câteva zeci de pagini mai devreme.

Precum spuneam anterior, una dintre condiţiile necesare pentru a savura reţeta unui roman de aventuri este să nu iei lucrurile prea în serios. Dar ce te faci când ţi-o cere însuşi autorul? Da, broşurile din Clubul Temerarilor aveau inerenta idee moralizatoare de final, dar se limitau la atât. Nu încercau să transforme textul în ceva ce nu era. Pentru că, dacă tu, autorul, îmi ceri să te iau în serios, atunci toate clişeele ignorate vor deveni puncte slabe ale cărţii. Şi dacă totul s-ar limita numai la asta, încă ar mai fi ceva.

Din păcate, se va cădea extrem de uşor în ridicol. Alex Cuc încearcă să ridice o problemă serioasă: omul (în general alb) distruge iresponsabil natura. Iar locuitorii junglei simt că e de datoria lor să-şi apere locurile sacre, dacă vor să mai rămână ceva în urma lor. O idee frumoasă, care putea ţine loc de discurs moralizator. Doar că autorul nu se opreşte aici, ci (atenţie, urmează spoiler!) trimite acţiunea spre o luptă decisivă între triburile unite de Colţi-Lungi şi albii de la oraş. Totul culminând cu finalul apoteotic al săgeţilor şi suliţelor ce ţin piept tancurilor şi armelor moderne, cu ţ-şpe gloanţe pe minut. Şi al unei naturi care brusc se hotărăşte să se răzvrătească şi se ridică din pământ ca vrejul de fasole al lui Jack, rezolvând problema.

Colţi-Lungi. Uniunea triburilor putea reprezenta un debut reuşit. Alex Cuc are talent scriitoricesc şi a reuşit să creeze un personaj interesant cu acel spirit malefic. Iar dacă s-ar fi limitat la un simplu roman de aventuri, de divertisment, chiar l-aş fi lăudat. Din păcate, însă, încearcă să se ia în serios folosind o recuzită neserioasă. Ca un film cu Godzilla în care, în locul monstrului creat digital, vedem o mână intrând în cadru şi mânuind o reptilă imobilă de plastic.

Păcat. Cred că autorul poate realiza mai mult, pentru că potenţial există, aşa cum am văzut în prima parte a acestui roman. Să sperăm că la a doua carte va fi mai atent la detalii şi va oferi un produs mai omogen.

Despre Lucian Dragoș BOGDAN

Lucian Dragoș BOGDAN a scris 31 articole în Revista de suspans.

Lucian-Dragoş Bogdan (n. 16 iulie 1975, Alba Iulia), a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. În prezent este educator şi coordonator la un centru de recuperare pentru copii cu dizabilităţi şi administrator al unei firme care se ocupă cu produse handmade. Locuieşte în Alba Iulia. A debutat în 1991, în nr. 17 al ziarului Alba Forum cu povestirea „Triunghiul Bermudelor”. A mai publicat în Argos, CPSF Anticipaţia, Discobolul, EgoPHobia, Ficţiuni.ro, Galileo, Gazeta SF, Helion, Helion Online, Jurnalul de imagine, Luceafărul, Lumi Virtuale, Nautilus. Este prezent în Almanahul Anticipaţia 2016 şi în antologiile Argos Doi, Dincolo de orizont şi Exit. Povestiri de dincolo. În anul 2015 a primit premiul RomCon pentru cea mai bună povestire SF a anului 2014 (pentru „Dincolo de orizont”) şi premiul I la a XXX-a ediţie a Concursului Naţional de Proză Scurtă Helion (pentru „Doar atât: scriu”). Volume publicate:Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), Pânza de păianjen (2014), Uneori, când visez... (2015), Omul-fluture (în colaborare cu Teodora Matei, 2015), Întâmplări din oceanele timpului (2016), Povestiri fantastice (2016), Vânătorii de capete (2016).

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *