Pentru un pumn de oase

Flavius Ardelean – Scârba sfântului cu sfoară roşie
272 pag., cu o copertă și ilustrații de Ecaterina Boricean
Herg Benet Publishers, Bucureşti, 2015
Colecţia Cărţile Arven
Scarba-sfantului-cu-sfoara-rosie_Flavius-Ardelean

Într-o dimineaţă tulbure de iarnă, am început să citesc ultimul roman al unui scriitor pe care-l urmăresc cu interes de ceva vreme, Flavius Ardelean.

Scârba sfântului cu sfoară roşie este al doilea roman al scriitorului braşovean (care mai are la activ două volume de povestiri, Aclufobia şi Bizaroproze), şi se înscrie în acelaşi registru întunecat, fantastic, propriu lumilor pe care le creează autorul.

Într-o altă lume, tot într-o dimineaţă, un călător rătăcește pe o câmpie în căutarea unui car sau călăreţ care să-l ducă către cetatea Alrauna. O căruţă condusă de un schelet ahtiat după povestiri îl va lua în direcţia dorită, în schimbul unui preţ nenumit. Scheletul porneşte la drum, şi începe să depene povestea lui Taush, un copil care poate vorbi cu gâzele, dar şi cu duhurile, și a cărui naştere opreşte timpul. Un copil care toarce un fir roşu din buric menit să petreacă morţii cu bine în lumea de dincolo.

Dar e mai mult de atât, decât această lume care abundă în stranietate. O ne’Lume stă ameninţătoare în oglinda acestei Lumi, iar Taush se înscrie într-o ucenicie de povestitori care ţes cu povestile lor însăşi substanţa Lumii, protejând-o. Totul până când ne’Lumea apare sub forma unui circ grotesc, iar Taush va trebui să pornească într-o călătorie pentru a lupta împotriva ei, şi să treacă prin trei încercări (‘scârbe’). Apoi va ajunge în cetatea Mandragora, şi o va întări şi o va transforma într-un bastion de lupta împotriva ne’Lumii.

În timp ce își ţese povestea, aidoma unei Şeherezade întunecate, scheletul Bartholomeus Pumn-de-Oase îşi ia plata în fiecare seară, descărnandu-i călătorului oasele şi asezând carnea acestuia pe oasele sale. Pare că aşa cum poveştile nasc substanţa lumii, ele îi dau substanţă şi acestui povestitor misterios, care i-a fost tovarăş lui Taush.

„Cine ar fi fost pe la acele ceasuri târzii prin acele împrejurimi ar fi putut vedea un tablou straniu: din căruţa mică cu coviltir coborî un schelet înalt şi subţire, îmbrăcat în robă cenuşie, purtând pe braţe trupul pe jumatate descărnat al unui tovarăş de drum. Dar nu era ceea ce cu uşurinţă ar fi putut crede oricine, căci acel om respira, dormea şi încă o făcea diafan, ca şi cum braţele osoase ale scheletului erau leagăn, iar vocea acestuia un dulce cânt de adormit copiii.”

Pe măsură ce înaintez cu lectura, dau printre pagini peste nişte desene frumos executate, dar şi peste reflexii ale lui Bartholomeus despre moarte, întuneric şi iubire, care par a aduce lumea lui fantastă mai aproape de a mea. Pentru că, în fond, şi aici poveştile sunt cele care ne hrănesc, ne aprind imaginaţia, ne învaţă, ne aduc mai aproape de lumina sau de întunericul din noi.

Mi s-a părut hipnotic modul în care istorisirea este în acelaşi timp liniară şi circulară, o poveste într-o poveste care în epilog iese din paginile cărţii şi coboară printre noi. Mi-a mai plăcut faptul că personajele, chiar şi cele episodice, sunt bine evidenţiate, ne rămân în minte măcar pentru o trăsătură fizică. Teama şi dezgustul sunt cele două coordonate ale acestei Lumi, întregite de fascinaţie, curiozitate, anticipare, şi o presimţire intuitivă a supranaturalului care află mai aproape de noi ne imaginam.

Scârba sfântului cu sfoară roşie este una din acele cărţi care captivează total imaginaţia cititorului, şi regretul de a fi terminat-o a fost îndulcit de vestea că face parte dintr-o trilogie în pregătire, Miasma. Cu atât mai mult cu cât, până la finalul romanului, nu am aflat ce căutau călătorul sau scheletul la Alrauna, cum se sfârșește confruntarea cu ne’Lumea și ce s-a ales de Taush şi tovarăşii lui. Aşteptând continuarea, vă invit să îi deschideţi paginile şi sa porniti în propria voastră călătorie spre Alrauna, pentru a descoperi frumuseţea drumului într-acolo.

Despre Ana Maria CODESCU

Ana Maria Codescu a scris 17 articole în Revista de suspans.

Ana Maria crede in magia din spatele poveștilor, și ocazional încearcă să o aducă în lumea aceasta. O povestire scrisă de ea a fost publicată în colecția „Bucureștiul în 22 de povești”, în 2009. De un an, participă de două ori pe lună la atelierele creative organizate de Clubul Scriitoarelor.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *