Operă şi cianură

Donna Leon ― Moarte în La Fenice
Traducere de Ruxandra Drăgan
Editura Polirom
Colecţia Thriller
Iaşi, 2009
286 pagini

 

Donna Leon este o scriitoare interesantă, şi când spun asta mă refer inclusiv la viaţa ei personală, nu doar la ceea ce scrie. Născută în Statele Unite, s-a stabilit într-un final în Italia, mai exact la Roma, nu înainte de a locui în China, Anglia, Elveţia, Arabia Saudită şi Iran, ţări în care a predat limba şi/sau literatura engleză.

Volumul se citeşte fluent şi uşor, iar Brunetti mi-a plăcut mult datorită unui simţ al umorului cu care rezonez, umor care îl ajută să facă faţă şi pretenţiilor deplasate ale şefului, şi delăsării ajutoarelor sale, şi greutăţilor inerente apărute în timpul investigaţiei.

Personajul principal al cărţilor sale este comisarul Guido Brunetti, iar acţiunea se desfăşoară doar în Veneţia şi în jurul acestui oraş. Seria Brunetti a ajuns deja la 23 de volume, cel cu numărul 24 fiind programat să apară anul viitor, şi se bucură de un enorm succes internaţional, mai ales în Germania, unde scriitoarea este foarte populară. De altfel, televiziunea germană a şi ecranizat câteva dintre cazurile comisarului Brunetti, ecranizare concretizată într-un serial de 18 episoade.

Ca o picanterie, romanele Donnei Leon sunt traduse în numeroase limbi de circulaţie internaţională, exceptând… limba italiană. Autoarea a impus această condiţie pentru a evita, cel puţin teoretic, eventualele reacţii adverse din partea locuitorilor Veneţiei.

Romanul de faţă este primul din seria Brunetti (cu toate că Polirom a publicat în 2007 un alt titlu, Moarte într-o ţară străină, al doilea roman cu Brunetti după cronologia „originală”).

Brunetti este un comisar bun, dar care se confruntă cu un şef tipic, Giuseppi Patta, interesat mai mult de imaginea poliţiei decât de rezolvarea cazurilor. În plus, are parte şi de ajutoare pe măsură: Alvise şi Riverre sunt poliţişti pentru care aproape toată munca a devenit o rutină căreia trebuie să i se supună din datorie. Aşadar execută ordinele, dar foarte strict şi fără niciun chef.

În aceste condiţii, moartea unui dirijor de talie internaţională, Helmut Wellauer, în pauza dintre două acte ale Traviatei (spectacolul avea loc la La Fenice, opera din Veneţia – uite că v-am explicat titlul) zguduie atât lumea mondenă veneţiană, cât şi forţele de poliţie care nu se prea confruntă cu morţi violente în Veneţia cea plină de istorie şi cultură.

Maestrul pare să se fi sinucis bând o cafea în care turnase cianură. Deşi iniţial motivele unei sinucideri (ori crime) par să lipsească cu desăvârşire, Brunetti va ajunge foarte repede la extrema opusă, cu prea multe motive şi prea mulţi suspecţi. Comisarul va descoperi că Wellauer a avut în tinereţe legături cam prea apropiate cu regimul nazist. De asemenea, prima căsătorie a dirijorului este învăluită în mister şi pare a ascunde un secret întunecat.

Pentru ca lucrurile să se complice şi mai mult, dirijorul era admirat ca profesionist, dar în acelaşi timp detestat de foarte multă lume din cauza personalităţii sale dificile. Wellauer era un homofob care nu se ferea să se manifeste ca atare în mod direct, de câte ori avea ocazia. Deoarece în lumea operei homosexualitatea era un lucru destul de comun, dirijorul reuşise să supere destul de mulţi cântăreţi, mărind astfel cercul suspecţilor.

Brunetti va trebui aşadar să desfăşoare investigaţia în mai multe direcţii, făcând cercetări şi în familia dirijorului, şi în cercul profesional al acestuia. Pe parcursul anchetei va primi un ajutor preţios din partea soţiei sale, Paola, care provine dintr-o familie de vechi aristocraţi şi, datorită relaţiilor personale, îi facilitează lui Brunetti accesul în lumea închisă a elitei societăţii veneţiene.

Pe parcursul anchetei, numeroasele ipoteze iniţiale sunt eliminate pe rând, până ce rămâne o singură soluţie, cea corectă, greu de prevăzut din cauza complexităţii faptelor care au dus la moartea dirijorului.

Volumul se citeşte fluent şi uşor, iar Brunetti mi-a plăcut mult datorită unui simţ al umorului cu care rezonez, umor care îl ajută să facă faţă şi pretenţiilor deplasate ale şefului, şi delăsării ajutoarelor sale, şi greutăţilor inerente apărute în timpul investigaţiei. Îmi permit să citez o frază care mi-a atras atenţia în mod deosebit, mai ales dacă o veţi citi în context: „… Vorbind, nu reuşi să-şi ascundă o expresie de dezaprobare faţă de dirijor pentru că se lăsase ucis, mai ales în timpul sezonului monden.”

Vă doresc lectură plăcută!

Despre ROIS Roger

Roger ROIS a scris 32 articole în Revista de suspans.

Născut la 13 iulie 1973 în Oradea, Rois Roger s-a licenţiat în biologie şi chimie. A avut nenumărate joburi, printre care şi acela mai exotic de biolog la Grădina Zoologică Oradea. A colaborat o vreme şi cu editura Aquila şi cu studioul de traduceri Total Record. Actualmente este curator la Zoo Brașov şi traducător freelancer.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *