O toboșăreasă cu un ritm prea lent

John le Carré ― Micuța toboșăreasă
Traducere de Romulus Bucur
Editura RAO, București, 2012
601 pagini

 

John le Carré este pseudonimul literar al autorului britanic David John Moore Cornwell, născut în 1931. Le Carré e renumit în lumea literaturii de spionaj, bibliografia sa bogată fiind alcătuită preponderent din romane a căror acțiune se desfășoară în perioada Războiului Rece și în statele implicate în acest conflict. O excepție o constituie titlul de față, unde personajele evoluează în mijlocul zonei de conflict israelo-palestiniene.

Celor care doresc să citească acest volum și sunt la prima lor întâlnire cu autorul, le recomand multă răbdare. Multă.

Prin definiție, fiind un roman de spionaj, acțiunea este complexă și complicată, atât din cauza numărului relativ mare de personaje, cât și a intrigii în sine. Din cauza aceasta mi se pare greu să rezum cronologia romanului și în același timp să surprind ideile principale, fără a intra în prea multe detalii care să risipească plăcerea lecturii.

Charlie (Charmian, pe numele ei complet) este o actriță britanică de mâna a doua care intră în atenția serviciilor israeliene de spionaj din două motive: opiniile ei politice și memoria de excepție. Spionul israelian Martin Kurtz o recrutează pe Charlie prin intermediul ofițerului de caz Joseph, având intenția de a o folosi în cadrul unei acțiuni extrem de complicate care viza capturarea unui terorist palestinian, Khalil. Acesta e urmărit deoarece organizează atentate asupra unor ținte având legătură cu sioniștii, plasate în diverse țări europene, dar mai ales în Germania.

În esență, planul este ca Charlie să se dea drept iubita lui Salim, fratele lui Khalil. Salim e răpit, interogat și apoi ucis de evrei, iar Charlie, din dorința de răzbunare, trebuie să îl caute pe Khalil pentru a-i cere ajutorul. Contactul dintre cei doi le va permite astfel israelienilor să îl localizeze pe Khalil.

Charlie va trece printr-un proces extrem de meticulos de „construire” a personajului pe care va trebui să îl joace, fiind instruită de Joseph în rolul lui Salim. Într-un final, va fi contactată de Khalil și, conform poveștii ei de acoperire, va fi dusă într-o tabără palestiniană de antrenament, pentru a fi inițiată în desfășurarea atentatelor cu bombe. Perioada petrecută acolo îi zguduie lui Charlie convingerile politice, ea începând să simpatizeze cauza și motivațiile palestiniene.

În final, Charlie primește o misiune, un atentat supravegheat atent de israelieni. Rezultatul misiunii e cel dorit de la bun început, anume uciderea lui Khalil. Însă Charlie, în urma încordării lăuntrice cauzate de stresul psihic și de contradicțiile dintre rolurile pe care a trebuit să le joace pe parcursul misiunii, suferă o cădere nervoasă.

Pare complicat, nu? Din păcate, ajung și la „bulina neagră” a cărții: pe lângă acțiunea care se desfășoară pe mai multe planuri, și pe lângă multitudinea de personaje care, în funcție de rolul jucat, folosesc pseudonime „de serviciu”, contribuind astfel la starea de confuzie, cartea este scrisă într-un stil care cel puțin mie mi s-a părut extrem de obositor. Detaliile abundă, de multe ori fără prea mare relevanță pentru acțiunea în sine, iar asta face ca ritmul lecturii să fie considerabil încetinit. Explozia unei bombe, de exemplu, poate fi descrisă cu suficient dramatism pe o pagină, fie două, dar nu pe cinci. Șuieratul suflului exploziei printre frunzele care își schimbă culoarea deoarece este toamnă și reflexia unei flăcări portocalii pe geamul deschis de la etajul doi al clădirii bej situată vizavi de locul exploziei, geam de la care se auzea un radio cu volumul dat prea tare deoarece proprietarul nu era în cameră, ci în bucătărie, unde pregătea dejunul pentru soția care trebuia să meargă la serviciu etc, etc. Toate astea mi-au dat impresia că încetinesc artificial cursul acțiunii principale, o tărăgănează la nesfârșit. Am crezut la un moment dat că este un artificiu literar menit să sporească suspansul până la punctul culminant, dar m-am înșelat. Așa încât mărturisesc sincer că, deși ideea cărții m-a atras, nu aș mai avea răbdarea unei alte lecturi. Spre apărarea mea am citit pe un forum al fanilor le Carré numeroase alte păreri similare – „am crezut că nu o să termin cartea asta niciodată”, „am citit cartea în trei săptămâni, nu în câteva zile, cum am obiceiul” ar fi două exemple.

O concluzie… bănuiesc că celor care le place le Carré le va plăcea și această carte. Celor care doresc să citească acest volum și sunt la prima lor întâlnire cu autorul, le recomand multă răbdare. Multă. În ceea ce mă privește, nu pot spune că este o carte care nu merită citită și nici nu am de gând să îi contest valoarea, însă în timpul dedicat lecturii ei aș fi putut citi alte două-trei cărți ― și poate aș fi fost mai câștigat. De gustibus…

Spor la citit așadar!

Despre ROIS Roger

Roger ROIS a scris 32 articole în Revista de suspans.

Născut la 13 iulie 1973 în Oradea, Rois Roger s-a licenţiat în biologie şi chimie. A avut nenumărate joburi, printre care şi acela mai exotic de biolog la Grădina Zoologică Oradea. A colaborat o vreme şi cu editura Aquila şi cu studioul de traduceri Total Record. Actualmente este curator la Zoo Brașov şi traducător freelancer.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *