O reţetă simplă, dar eficientă (O. G. Arion – „Ultimul viking”)

O. G. Arion – „Ultimul viking”

2015, editura Lider, 240 pag.

reeditat 2016 ed. Librex

 

M-am lovit şi încă mă lovesc de atitudini de superioritate în ceea ce priveşte anumite aspecte ale artei. În principiu, asta se poate rezuma astfel: „dacă are succes comercial sau aparţine genurilor X, Y şi Z, nu e ceva de calitate”. Prin urmare, anumite genuri sunt considerate a priori inferioare, iar succesul comercial reprezintă un indiciu evident al kitschului, fiindcă – nu-i aşa? – mulţimea e proastă. Pentru ca arta să aibă calitate, trebuie să fie accesibilă doar unui număr de iniţiaţi, ori să fi fost catalogată ca atare de o persoană anume.

Până la un punct, rezerva faţă de succesul comercial o înţeleg. Nu de alta, dar există o adevărată industrie care studiază „ce vinde” şi construieşte reţete de creaţie. Astfel, unele filme sau cărţi par reeditate la infinit, doar cu personajele şi decorurile schimbate. Ce nu pot accepta, însă, este elitismul înfumurat, bazat doar pe idei preconcepute. E ca şi cum ai spune că nu mănânci omletă, pentru că toată lumea o face şi că are acelaşi gust. Ei bine, chiar şi un mâncător-de-ouă-sub-orice-formă ca mine tot mai descoperă la vreun bucătar o reţetă care-i gâdilă papile gustative într-un mod aparte. Cu alte cuvinte, o fi acelaşi lucru, dar bucătarul a fost meşter bun.

Am apelat la acest preambul pentru că mi-a fost clar de la primele pagini ale cărţii Ultimul viking ce fel de mâncare am în faţă. Victoria este o tânără ce tocmai s-a lansat în afaceri (culinare, ca să leg tot ce am spus până acum într-un mod frumos). Evident, asta îi ocupă tot timpul, iubiţii nu prea au unde să se strecoare – scenariul clasic al femeii ce doreşte să pornească în viaţă pe propriile-i picioare. Într-o noapte (fireşte!), asistă la decesul unei persoane care-i înmânează un lucru de preţ şi, drept urmare, Victoria devine ţinta unor urmăritori misterioşi. Apare însă şi protectorul, la fel de enigmatic şi bifând caracteristicile de bază: bărbat atrăgător şi enervant totodată, curtenitor dar autoritar atunci când e nevoie şi lista continuă în binecunoscutul scenariu hollywoodian al lui „dă-te-ncolo, vino-ncoace, şezi binişor, nu-mi da pace”.

Se adaugă la toate acestea un mister de pe vremea vikingilor, oameni care se transformă în vampiri, vârcolaci şi alte creaturi, toate clişeele aferente unei aventuri în care el şi ea nu se plac da’ se plac, glume acolo unde trebuie, (auto)ironie în doza corespunzătoare, faze-cu-sufletul-la gură în momentele cheie cu rezolvările aferente şi reţeta este gata.

Dacă m-aş opri aici cu recenzia, i-aş face cărţii o mare nedreptate, din două motive.

Primul este acela că genul acesta de literatură are publicul său. Când merg la un film cu James Bond, consider firesc ca el să sară dintr-un avion care se prăbuşeşte şi să ajungă fix pe o placă de surf interceptată în zbor. Nu m-a deranjat în ultimul film cu Indiana Jones că protagonistul supravieţuieşte unei explozii nucleare într-un frigider care ţopăie prin tot deşertul. În cărţile Sandrei Brown mă aşteptam să găsesc exact acele scene detaliate de sex, nu altceva. Bine, la alea am renunţat repede, că între timp apăruseră revistele XXX.

Rezumând, O. G. Arion oferă cititorilor exact ce doresc ei să găsească în acest gen de carte. N-are pretenţia că ar fi altceva, ba chiar a continuat cartea cu o serie şi a trecut la o editură capabilă să-i ofere o expunere mai bună. Piaţa de carte cuprinde o sumedenie de felii şi mi se pare normal să apară autori pentru fiecare dintre ele. Aşadar, chiar dacă acest gen literar nu mă atrage, din punctul meu de vedere, demersul autoarei reprezintă un plus.

Al doilea motiv despre care vorbeam se leagă de abilitatea de a prepara „omleta”. Pentru că, deşi livrează un produs construit pe o reţetă „de consum”, autoarea scrie bine. Are figurile de stil la ea, lectura e plăcută, acţiunea cursivă, personajele sunt construite cu sentimente şi o istorie în spate, povestea are consistenţă. Adică ştie să scrie şi nu merită pusă la colţ doar pentru că a ales să se exprime într-un gen „comercial”. Până la urmă, un scriitor e bun dacă ştie să scrie bine, indiferent de gen.

Aş vrea să fac o paranteză amuzantă. În general, anumite aspecte din viaţa personajelor sunt trecute sub tăcere. Cum ar fi mersul la toaletă. Poţi parcurge sute de pagini şi protagonistul nu simte niciodată presiunea imperioasă a vezicii. Decât dacă acela e momentul ales pentru o descoperire esenţială cursului acţiunii, ori pentru a o lua pe coajă. Până la urmă, e ceva firesc. Cititorul presupune că personajul merge la baie când are nevoie, nu trebuie să i se amintească asta la fiecare două pagini. Totuşi, în romanul de faţă, se menţionează de multe ori momentul în care protagonista se spală pe dinţi. Lucru bun, de altfel, atât din punct de vedere al igienei orale, cât şi al unor eventuale momente intime neprevăzute. Totuşi, repetând obsesiv afirmaţia cu pricina a început să mă deranjeze, dar şi să mă amuze – mi-o imaginam spălându-se, apoi zâmbind către cameră, arătându-şi dantura albă, imaculată, în timp ce în colţul ecranului apărea o marcă de pastă de dinţi.

Ultimul viking reprezintă punctul de pornire al unei serii, un amestec de fantasy şi romance – o dezvoltare firească a literaturii româneşti, în ton cu ceea ce se întâmplă pe plan mondial. Mai mult decât atât, O. G. Arion dovedeşte că are talent scriitoricesc şi că pasionaţii genului abordat de ea nu vor fi dezamăgiţi. Aşadar, dacă vă număraţi printre ei, nu ezitaţi.

Despre Lucian Dragoș BOGDAN

Lucian Dragoș BOGDAN a scris 19 articole în Revista de suspans.

Lucian-Dragoş Bogdan (n. 16 iulie 1975, Alba Iulia), a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. În prezent este educator şi coordonator la un centru de recuperare pentru copii cu dizabilităţi şi administrator al unei firme care se ocupă cu produse handmade. Locuieşte în Alba Iulia. A debutat în 1991, în nr. 17 al ziarului Alba Forum cu povestirea „Triunghiul Bermudelor”. A mai publicat în Argos, CPSF Anticipaţia, Discobolul, EgoPHobia, Ficţiuni.ro, Galileo, Gazeta SF, Helion, Helion Online, Jurnalul de imagine, Luceafărul, Lumi Virtuale, Nautilus. Este prezent în Almanahul Anticipaţia 2016 şi în antologiile Argos Doi, Dincolo de orizont şi Exit. Povestiri de dincolo. În anul 2015 a primit premiul RomCon pentru cea mai bună povestire SF a anului 2014 (pentru „Dincolo de orizont”) şi premiul I la a XXX-a ediţie a Concursului Naţional de Proză Scurtă Helion (pentru „Doar atât: scriu”). Volume publicate:Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), Pânza de păianjen (2014), Uneori, când visez... (2015), Omul-fluture (în colaborare cu Teodora Matei, 2015), Întâmplări din oceanele timpului (2016), Povestiri fantastice (2016), Vânătorii de capete (2016).

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *