O poveste cu adolescenți scrisă de o adolescentă (Maria Ileană – „Moştenirea străbunilor”)

Maria Ileană – „Moştenirea străbunilor”
2017, editura Tritonic, 302 pag.

Recunosc, au trecut câteva luni bune de la ultimul meu contact cu literatura pentru tineret, iar asta se datorează în mare parte exploziei de romane young adult produse în stațiul anglo-saxon. Peste tot, aceiași adolescenți smulși cu brutalitate din sala de clasă și puși în fața unei primejdii mai mari decât ei însuși, obligați să penduleze între problemele specifice vârstei și salvarea lumii, forțați de împrejurări să se maturizeze – și parcă nu prea. Este o rețetă, știu, și se pregătește în multe bucătării. Iar pe lângă asta, am mai observat un lucru asupra căruia, în lipsa unor statistici, este posibil să mă înșel: majoritatea romanelor pentru tineret sunt scrise de… adulți. Unii chiar trecuți binișor de o vârstă, precum Philip Pullman.

Așa că nu pot să nu mă întreb: oare cum arată un volum pentru adolescenți scris de un adolescent sau o adolescentă? Am aflat citind „Moștenirea străbunilor”, romanul scris de Maria Ileană la vârsta de 17-18 ani.

Ema este o liceană cu preocupări firești vârstei (școală, ieșiri cu prietenii, neînțelegeri cu părinții sau cu fratele mai mic etc.), dar copleșită de o uriașă responsabilitate  – tronul unei lumi fantastice pe care, în calitate de fiică a reginei Elizabeth, trebuie să îl protejeze. Ea duce în permanență o viață dublă, încercând să găsească echilibrul între cele două planuri. Totuși, regatul fantastic îi solicită cea mai mare parte din timp și din atenție. Ema nu este numai moștenitoarea trenului, ci și posesoarea unor puteri deosebite, pe care trebuie să le descopere și să le folosească în beneficiul viețuitoarelor din acea lume. Spun viețuitoare pentru că acolo, alături de oameni, trăiesc și creaturi fantastice – vârcolaci, necromanți, vampiri și multe altele – între care nu există întotdeauna pace și înțelegere. Dimpotrivă, discriminarea pe criterii de apartenență merge într-atât de departe încât regatul este scindat între diferite grupuri de interese, iar viețile locuitorilor săi sunt puse în pericol.

Povestea în sine nu se abate prea mult de la tematica deja clasică a romanelor YA contemporane, deși am convingerea că Maria Ileană nu a urmat o rețetă, ci a folosit ingredientele inspirându-se din experiențele personale. Însă detaliile de construcție sunt cele care îi conferă specificitatea și, totodată, profunzimea: descrieri precise, focalizate pe punctele de interes, personaje suficient de bine conturate pentru a susține dinamica relațiilor necesară parcursului narativ, replici amuzante, conflicte credibile. Este drept că unele scene sunt tratate prea succint, iar altele prea detaliat, însă romanul are propriul său ritm, și încă unul echilibrat. Iar tonul în care este scris – ușor jucăuș, ușor ironic, cu izbucniri orgolioase, dar și atitudini spășite – se potrivește personalității în formare a protagonistei și mesajulului pe care autoarea dorește să îl transmită. Ce m-a surprins, însă, este delicatețea, poate chiar pudoarea, cu care autoarea a recreat planul realist al narațiunii, eliminând comportamentele și atitudinile indezirabile – fumatul, limbajul licențios, agresivitatea, teribilismul (ca să dau doar câteva exemple). Astfel, printre personajele din „Moștenirea străbunilor” nu o să găsiți copiii-problemă ai clasei, chiulangii, șmecherașii din curtea școlii sau pițipoancele în devenire. Dimpotrivă, tinerii Mariei Ileana sunt conștiincioși, loiali, educați, cu principii și valori ferme. Adevărate modele de urmat, menite să redea încrederea în viitorul umanității până și celor mai sceptici din fire, fără să lase însă impresia unei intenții moralizatoare.

Desigur, romanul are și aspecte care pot fi îmbunătățite, cum ar fi folosirea greșită a virgulelor, trecerea nejustificată de la narațiunea în perfect simplu la cea în perfectul compus sau dialogurile dublate de indicații scenice redundante. Aceste scăpări sunt totuși firești, ținând cont de vârsta tânără autoarei, și le menționez strict pentru că mi-am propus să-i urmăresc parcursul literar și să notez progresele pe care, sunt convinsă, le va înregistra cu fiecare roman publicat.

Până atunci, recomand „Moștenirea străbunilor” tuturor pasionaților de literatură YA, fie ei tineri sau adulți, dar și celor curioși să descopere lumea adolescenților prin ochii unei adolescente.

Despre Cezarina Nicolae

Cezarina Nicolae a scris 38 articole în Revista de suspans.

Cezarina este autoare de proză fantastică (sub pseudonimul Cezarina Anghilac), prezentă în mai multe reviste online. Una dintre povestirile ei se regăsește în antologia Best of Mystery & Horror #1. A urmat cursurile celei de-a doua ediții a Atelierului de scriere creativă SF&F, iar din noiembrie 2015 are în grijă sumarul Revistei de suspans. De două ori pe lună moderează ateliere creative la Clubul Scriitoarelor și participă la cenaclul literar al Secției 14.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *