O porţie sănătoasă de realitate (Tatiana Ţîbuleac – „Vara în care mama a avut ochii verzi”)

Tatiana Ţîbuleac – „Vara în care mama a avut ochii verzi”
2017, Chișinău, Editura Cartier
Colecția Rotonda

 

 

Uneori mă împrietenesc cu întunericul din mine prin anumite cărţi pe care ştiu că după lectură nu le voi mai putea reciti decât cu mare greutate. Se formează o rană pe care am nevoia acută să o văd cât mai repede cicatrizată.

Încă de la început, primele 2 fraze din romanul Vara în care mama a avut ochii verzi, semnat de Tatiana Ţîbuleac, te lovesc cu toată puterea în plex: „În acea dimineaţă, în care o uram mai mult ca oricând, mama împlinise treizeci şi nouă de ani. Era mică şi grasă, proastă şi urâtă.” Şi în continuare, cuvintele cad ca o ploaie de gloanţe ucigaşe – sentimente grele şi pline.

Protagonistul – un munte de ură şi furie – are o lehamite care paralizează discursul într-o atmosferă sumbră care-ţi dă impresia că nu vei putea ieşi vreodată din acest cadru obsesional şi maladiv.

Moartea surorii lui, Mika, devine factorul declanşator al acestei uri intense pe care băiatul o simte faţă de mama sa şi ruinează parcă definitiv o punte de comunicare între cei doi: „În seara ceea m-am lovit cu capul de faianţa din baie de douăzeci şi patru de ori, lăsând o urmă rotundă şi roşie, de parcă cineva strivise o ploşniţă enormă. Mama l-a sunat pe tata, care a venit acasă beat, apoi m-au dus amândoi la spital certându-se. […] A fost ultima dată când aş fi putut să o mai iubesc pe mama, dacă m-ar fi lăsat.” Şi, ca un fir roşu, ochii verzi ai mamei îl urmăresc pe personajul principal pe parcursul romanului ca o dezvăluire a ceea ce se luptă să respingă: „Ochii mamei mele urâte erau resturile unei mame străine foarte frumoase” etc.

Cartea îşi concentrează acţiunea pe vacanţa de vară în care mama bolnavă, fără s-o arate la început, încearcă reapropierea faţă de fiu. Momentele de încrâncenare alternează cu cele mai luminoase, precum amintirea delicată cu Mika: „Mika-rika-pika, îi spuneam eu serios, iar ea râdea ca un curcubeu gâdilat la tălpi, oprindu-se doar când i se termina tot aerul din plămânişorii ei firavi. O lăsam să se tăvălească prin zăpadă în voie, apoi repetam din nou Rika-pika-mika, ameninţând-o fioros cu degetul arătător. Râsul devenea colorat şi vesel, ca un balon de săpun, iar eu aş fi putut să o ascult ore întregi. Şi o ascultam.”

Treptat intensitatea trăilor negative scade, creând o complicitate curioasă între cei doi: „A râs lung şi tandru, aşa cum am aflat peste ani că râd mamele la glumele prosteşti ale fiilor lor nemernici, dar iubiţi.”, o nouă realitate chiar: „Mama era alta.”.

Ritmul devine astfel mai blând, dar rămâne la fel de dureros; totuşi acest contrast dar şi balans între manifestările bolii mamei şi îmblânzirea protagonistului construiesc un cadru uman sfâşietor de frumos.

Stilul este concis, sincer şi dur, bine dozat, cu întuneric şi lumină. Deşi apar diverse personaje croite să potenţeze viaţa în toată plinătatea ei (Mika, bunica, tatăl, Moira, Jim şi Kalo etc.), pentru mine filmul acţiunii a rulat cu trei personaje pe ecran: fiul, mama şi boala.

Acesta a fost un roman care m-a făcut să simt ca şi cum, în orice moment, m-ar putea buşi sângele pe nas, prin ochi, pe gură, prin orice por… Îl recomand cu inima deschisă şi curajoasă tuturor celor care doresc o porţie sănătoasă de realitate.

Despre Ania VILAL

Ania VILAL a scris 1 articole în Revista de suspans.

Ania Vilal (n. 28 decembrie 1981, Constanța) este traducător freelancer pe limbile franceză și portugheză. Debutează cu volumul de poezie intitulat „Eu, mama tare și tu”, la Editura Brumar din Timișoara, în luna iulie 2011. Publică în volumul “Cartea copilăriilor“ coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță, ed. Polirom, 2016, în antologia “De la Révolte à la Paix”, coordonată de asociaţia culturală “Dossiers d`Aquitaine”, Bordeaux, Franţa (2015) și în antologia „Cele mai frumoase poeme din 2011”, coordonată de Radu Vancu și Claudiu Komartin. În septembrie 2013 publică volumul de poezie „Inima dată la maximum”, Editura Tracus Arte, București, iar în decembrie 2014 publică volumul de poezie „Moi, la mère forte et toi” (varianta în limba franceză a volumului de debut „Eu, mama tare și tu”), Editura Edilivre, Saint-Denis, Franța, (http://www.edilivre.com/moi-la-mere-forte-et-toi-20c9799c27.html). Publică constant texte de proză scurtă și recenzii pe site-ul clubulscriitoarelor.ro. A câștigat o serie de premii literare în țară și în străinătate.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *