O mașinărie care mai trebuie unsă (Florin Stanciu – „Omnium”)

 Florin Stanciu – „Omnium”
2017, editura Nemira, București
colecția Nautilus, 280 pag.

Așteptam de multă vreme debutul lui Florin Stanciu. Citisem câteva dintre povestirile lui – posibil pe toate, ținând cont că autorul nu a publicat multe – apărute sub pseudonimul Irving T. Creve. Nu l-am întrebat niciodată de ce a ales tocmai acel nume, nu foarte la îndemâna vorbitorilor de limbă română, dar m-am bucurat când am aflat că romanul său de debut va fi publicat sub numele real.

Știindu-l pasionat de știință – el însuși fiind implicat în genetică  – și orientat mai degrabă către hard SF, genul meu preferat, e de înțeles că așteptările mele în ceea ce privește acest volum erau justificate.

Începutul nu m-a dezamăgit deloc. Dimpotrivă, m-a pulverizat. Era exact acel hard SF pe care-l adoram la o serie de opere anglo-saxone și-l regăsisem prea puțin în literatura autohtonă. Chiar și modul de desfășurare îmi aducea aminte de Clarke, Benford sau Brin, cu o enigmă la început, frânturi de informații ici-colo, știința folosită perfect pentru a construi intriga. Personajele au un rol secundar, dar asta nu mă deranjează deloc la genul acesta de cărți.

Cadrul acțiunii se situează într-un viitor în care omenirea a fost nevoită să abandoneze Pământul afectat de coliziunea cu un corp ceresc, rămas în anale sub numele de Spinul lui Dumnezeu. Aparent un accident, descoperirile făcute de oameni pe măsură ce s-au avântat – de nevoie – prin spațiu par să indice că a fost vorba despre un gest deliberat al unei specii extraterestre.

În acest context, pe o stație spațială sosește o capsulă misterioasă. Lucrul în sine n-ar fi atât de straniu dacă scanerele nu ar detecta existența vieții în interiorul ei. Și, ținând cont că în universul imaginat de Florin Stanciu ființele nu pot trece vii prin aceste scurtături spațiale, se ridică un semn de întrebare. Iar inteligența artificială a stației caută să ajute personalul să afle răspunsul la ea.

Cartea efectiv m-a electrizat. Fiecare nouă etapă aducea alte elemente științifice în discuție, oferind indicii și pășind mai departe. A venit apoi o neașteptată răsturnare de situație, care a mărit și mai mult miza. Deja eram convins că aveam de-a face nu doar cu cea mai bună carte SF a anului 2017 (conform gusturilor mele), ci, foarte posibil, cea mai bună carte SF scrisă vreodată în România. Chiar mai bună decât hard SF-urile lui Alexandru Lamba și Mihai Alexandru Dincă, ori de SF-ul lui Dan Doboș, care-mi plac în mod deosebit.

Din păcate, undeva după jumătatea cărții, s-a rupt ceva. Volumul s-a transformat. Personajele – așa schițate cum erau – au dispărut aproape complet, iar acțiunea lentă, dar ținută în priză de enigme, s-a oprit complet. Cartea a devenit un infodump și atât. Recunosc că mi-au plăcut foarte mult informațiile științifice regăsite acolo, fiind pasionat de cele discutate, dar cartea nu mai era una de beletristică, ci un tratat științific. Dacă autorul ar fi reușit să păstreze rețeta din prima parte, aducând la lumină informațiile respective în ton cu desfășurarea unei intrigi oarecare – se puteau introduce unu-două fire narative secundare, fără relevanță pentru ideea cărții, dar care să țină cititorul în priză – aș fi considerat volumul o capodoperă. Așa însă, cu fiecare pagină care semăna a referat, nu a beletristică, consider că valoarea ei a scăzut.

Nici măcar finalul n-a mai avut, în acest context, impactul scontat. Mi s-a părut cumva grăbit, fușerit și m-a făcut să regret că ideea lui extraordinară n-a fost exploatată pe măsură. Pentru că, dacă volumul ar fi continuat munca din prima parte și ar fi crescut tensiunea la cote paroxistice, acel final ar fi avut efectul unui tsunami asupra cititorului. Așa însă, cu simțurile amorțite de câteva zeci de pagini lipsite de intrigă, devine o simplă notă de final de articol. Mai mult, anumite răsturnări de situație au părut plate, deoarece nu fusese creată tensiunea care să le permită să devină adevărate lovituri.

Pentru cine nu e fan hard SF, nu cred că volumul acesta este cea mai bună alegere. Dacă, însă, gustați acest gen, îl recomand, în ciuda minusului major semnalat mai sus. Chiar și numai acele aproape 200 de pagini de la început merită timpul investit.

Una peste alta, consider Omnium un roman de debut bun. Întotdeauna, când vine vorba despre debuturi, accept anumite scăpări – le consider chiar inerente, datorate lipsei de experiență. Florin Stanciu dovedește că are ce trebuie pentru a deveni unul dintre cei mai buni scriitori de hard SF de la noi, ba chiar se poate pune pe potriva autorilor anglo-saxoni. Aștept, astfel, al doilea roman, cu speranța că experiența dobândită îl va ajuta să-l construiască mai echilibrat, păstrând același ritm de la un capăt la altul al său. La cum îl cunosc, tind să cred că, după ce va mai șurubări un pic la mașinăria sa de scris, aceasta va merge ca unsă.

Despre Lucian Dragoș BOGDAN

Lucian Dragoș BOGDAN a scris 27 articole în Revista de suspans.

Lucian-Dragoş Bogdan (n. 16 iulie 1975, Alba Iulia), a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. În prezent este educator şi coordonator la un centru de recuperare pentru copii cu dizabilităţi şi administrator al unei firme care se ocupă cu produse handmade. Locuieşte în Alba Iulia. A debutat în 1991, în nr. 17 al ziarului Alba Forum cu povestirea „Triunghiul Bermudelor”. A mai publicat în Argos, CPSF Anticipaţia, Discobolul, EgoPHobia, Ficţiuni.ro, Galileo, Gazeta SF, Helion, Helion Online, Jurnalul de imagine, Luceafărul, Lumi Virtuale, Nautilus. Este prezent în Almanahul Anticipaţia 2016 şi în antologiile Argos Doi, Dincolo de orizont şi Exit. Povestiri de dincolo. În anul 2015 a primit premiul RomCon pentru cea mai bună povestire SF a anului 2014 (pentru „Dincolo de orizont”) şi premiul I la a XXX-a ediţie a Concursului Naţional de Proză Scurtă Helion (pentru „Doar atât: scriu”). Volume publicate:Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), Pânza de păianjen (2014), Uneori, când visez... (2015), Omul-fluture (în colaborare cu Teodora Matei, 2015), Întâmplări din oceanele timpului (2016), Povestiri fantastice (2016), Vânătorii de capete (2016).

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *