Nimic special de pe frontul de nord

Camilla Läckberg – Copilul german
Traducere de Simona Ţenţea
Editura Trei, Bucureşti, 2012

Din seria misterelor din Fjällbacka a Camillei Läckberg au mai apărut la editura Trei câteva cărţi, dar Copilul german e prima pe care o citesc. Am aflat despre ea din mai multe surse că ar fi cea mai bună din serie, ceea ce nu îmi sună prea bine, după ce am citit-o.

În contrast cu romane poliţiste mai clasice, Copilul german înghesuie în vreo şase sute de pagini mult mai multe consideraţii despre familia suedeză decât episoade de suspans. Avem discuţii despre rolul părinţilor în educaţia copiilor, despre gelozie, despre conflictele din familiile reconstruite după divorţuri, despre bucuriile şi spaimele naşterii şi câte şi mai câte. Atunci când familiile adunate în carte nu se ceartă şi nu se împacă avem totuşi şi anumite mistere, într-o mare măsură legate între ele.

Avem, deci, un mister poliţist destul de clasic de tipul „cine e criminalul” şi un mister de familie întreţesut cu primul. Camilla Läckberg reuşeşte să îmbine destul de izbutit cele două fire ale poveştii de suspans şi să dozeze informaţiile astfel încât cititorul să nu se plictisească prea mult.

E vorba, întâi, de un mister din trecut – o femeie găseşte printre lucrurile vechi ale mamei sale nişte jurnale din timpul războiului şi o medalie nazistă învelită într-o cămaşă de copil stropită cu sânge. Nu-şi poate explica în ce mod ar fi putut ajunge la mama ei relicvele care par să indice moartea violentă a unui copil, aşa că încearcă să investigheze „cazul” şi ajunge din greşeală amestecată într-un număr de crime din prezent.

Expertul în obiecte „de cult” naziste căruia îi pune întrebări despre medalie e ucis brutal şi aparent fără motiv, apoi o prietenă de-a lui e sufocată cu o pernă. Curios e faptul că amândoi fuseseră prieteni cu mama femeii care a găsit medalia şi că seria de crime a început tocmai când s-a apucat ea să pună întrebări. Treptat, ea şi soţul ei poliţist vor ajunge să descopere cum traumele şi crimele din trecut au dus la cele din prezent şi vor înţelege mai multe despre lucrurile prin care a trecut generaţia părinţilor lor.

Avem, deci, un mister poliţist destul de clasic de tipul „cine e criminalul” şi un mister de familie întreţesut cu primul. Camilla Läckberg reuşeşte să îmbine destul de izbutit cele două fire ale poveştii de suspans şi să dozeze informaţiile astfel încât cititorul să nu se plictisească prea mult. Deşi pentru cititorii cu o oarecare experienţă în spate răspunsurile nu vor fi greu de ghicit, povestea poliţistă e totuşi agreabilă şi bine închegată. Ajută faptul că poliţiştii lui Läckberg sunt umani, au poveşti personale bine scrise care le influenţează modul în care abordează anchetele şi care sunt, pe alocuri, foarte interesante.

Mi-au plăcut însă mult mai puţin dialogurile, în special cele dintre soţi, soţii şi copiii lor. Mi-a fost dat rareori să citesc conversaţii atât de artificiale, de forţate, iar faptul că ele sunt îngrozitor de multe a denaturat în bună măsură plăcerea cu care am citit fragmentele fără linie de dialog. Poate că e şi o problemă de diferenţe culturale, poate că suedezii chiar vorbesc aşa în familie, dar impresia mea a fost că personajele descrise foarte bine de autoare îşi pierd brusc orice însuşiri atunci când deschid gura şi vorbesc cu toatele în acelaşi fel pretenţios şi lipsit de farmec.

Impresia mea de final e aceea că autoarea nu îşi prea are încă locul în primul plan al literaturii de suspans contemporane. Lucruri bune există, dar stilul de a scrie e mult prea inegal şi devine, până la urmă, cam iritant. Recomand totuşi cartea celor care vor să citească un roman lipsit de mari pretenţii, e o lectură uşoară şi ceva mai puţin apăsătoare decât cele cu care m-au obişnuit autorii de suspans nordici.

Despre Adina BARVINSCHI

Adina BARVINSCHI a scris 11 articole în Revista de suspans.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Eu am citit alte douaă romane din serie: Prințesa de gheață și Piază Rea. Destul de bune, dar un lucru m-a cam sâcâit: prezența constantă a curelor de slăbire practicate de Erika și grija ei constantă pentru numărul de calorii al fiecărui aliment pe care-l consumă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *