„Marea Larvă se întoarce odată cu pagina” (Flavius Ardelean – „Miasma. Tratat de rezistență a materialelor”)

miasma_flavius_ardeleanFlavius Ardelean – „Miasma. Tratat de rezistență a materialelor”
Editura Herg Benet, 2016

Când dorm oamenii din Alrauna, oamenii-șoareci îl visează pe Alecu Deleanu, scriitorul din Infimi, visând la ei.

 

Aș putea să povestesc despre ce se întâmplă în Miasma, dar mi se pare că acest roman este mai mult decât desfășurarea unei acțiuni anume.

Mai întâi de toate, se distinge însuși orașul, cetatea Alrauna. Îmi amintește de un burg transilvănean, un loc întortocheat, închis, cu sistemul lui de inele, platforme, străduțe despre care nu știi unde duc, piețe, cotloane. Modul cum sunt descrise aceste locuri sugerează de la început că acolo s-ar putea întâmpla ceva. Mai mult decât atât, acest oraş a avut un sfânt pe care l-a pierdut şi așteaptă, poate, venirea altuia. Această absenţă îl lasă lipsit de protecție, slab în fața unui atac. Primejdia se insinuează subtil din interior, lovind în ceea ce are orașul mai vulnerabil, în copilele sale, în inocență. Este ceva perfid și putred modul în care aceste adolescente cad într-un somn a cărui cauză sau remediu nu se cunoaște, iar pântecele lor par a purta putreziciune și monștri.

Apoi, o stare de vis impregnează aceste pagini, stare la care se face trimitere încă din fragmentul introductiv, care-i aparține lui Roberto Bolano. Atmosfera generală pare desprinsă dintr-o peliculă suprarealistă, dintr-o halucinaţie întunecată, nelămurită, din care poți să nu te mai trezești, sau te trezești doar pentru a aluneca în alt vis. Stările de spirit ale personajelor, senzațiile lor, sunt urmărite în amănunt, până la ultima consecință, descrise până în cel mai mic detaliu, uneori ajungând să fie poate prea copleşitor emoţional pentru cititor.

De aici cred că derivă o altă particularitate a acestei cărți, este vie. Mirosurile, senzațiile tactile, frica, dezgustul sunt atât de minuțios redate încât par că ies din pagini. Însă nu e numai atât. Unul dintre capitole, cel intitulat Albedo, lasă impresia că scriitorul întră in carte, se așează în același loc cu personajele și scriitura lui creează, la rândul ei, lumi. La fel,  ucenicii lui Tata spun povești din care se țese lumea, tot așa cum tot din poveste se naște ne-Lumea.

Și astfel, citind Miasma, seara, mă întrebam cum interacționează povestea aceasta stranie și violentă cu mine și cum interacționez eu cu ea, pentru că o poveste are nevoie de un cititor sau de un ascultător, altfel e doar o colecție de hârtii uitată pe un raft. Mă gândeam cât de puternice sunt poveștile, cum ne modelează, dacă avem puterea să le rescriem sfârșiturile sau dacă suntem prinși în plasa lor de finaluri care se torc către același punct terminus.

Ce îmi place, poate, cel mai mult la acest ciclu de romane este că reușește să ia un subiect în aparență convențional, și de altfel des întâlnit – lupta dintre bine și rău, înfruntarea dintre două lumi – și care nu doar nu plictiseşte cititorul, dar scoate la lumină atâtea înțelesuri și sensuri. Miasma este un roman care provoacă, o carte curajoasă. Rândurile de mai sus sunt doar o mică parte din ce am extras eu din ea, dar sunt convinsă că poate interacționa în multe alte feluri cu fiecare dintre cei care o citesc.

Despre Ana Maria CODESCU

Ana Maria Codescu a scris 21 articole în Revista de suspans.

Ana Maria crede in magia din spatele poveștilor, și ocazional încearcă să o aducă în lumea aceasta. O povestire scrisă de ea a fost publicată în colecția „Bucureștiul în 22 de povești”, în 2009. De un an, participă de două ori pe lună la atelierele creative organizate de Clubul Scriitoarelor.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *