Mai mult decât o busolă de aur

Philip Pulman — Luminile Nordului
Primul volum al trilogiei „Materiile Întunecate”
Traducere din limba engleză şi note de Iulia Arsintescu
Editura Arthur, Bucureşti, 2013

 

Chiar de la primele rânduri am avut o senzaţie de deja-vu. Deloc neplăcută. Frate, eu ştiu sigur de treaba asta. N-am mai citit. Am mai văzut. Şi nu mi-a luat decât o pagină să-mi dau seama. De, de la o vreme şi memoria s-a gândit să-mi joace feste, astfel că am uita complet de faptul că doream foarte mult să citesc această carte. Şi nerăbdarea a venit după ce am văzut filmul. Poate că s-a cam lăsat aşteptată pe meleagurile mioritice, aşa că a lăsat ocazia colbului uitării să se aştearnă peste nerăbdarea încercată după ce am vizionat “Busola de aur”. Nu ştiu de ce la noi s-a ales titlul “Luminile nordului” în condiţiile în care, ne place sau nu, nord americanii cam dau tonul, chiar şi în literatură; este o alegere care pe mine mă depăşeşte şi, iniţial nu-mi spunea mare lucru dar, credeţi-mă, dacă pe copertă scria “Busola de aur” aş fi căutat cartea din clipa în care a apărut în librării. Dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Odată ce m-am pus la citit, nu m-am oprit până n-am terminat şi ultima pagină. E ceva să citeşti “dintr-o bucată” patru sute de pagini. Ce-i drept, şi cartea se citeşte uşor. Scrisul e suficient de mare încât să nu obosească privirea şi paginile au exact dimensiunea potrivită. Cel puţin în ceea ce mă priveşte, dar sper că nu greşesc prea mult dacă spun că aşa ar trebui să arate toate cărţile.

Dar să revin la conţinutul cărţii deoarece acesta interesează mai presus de toate.

Lyra Belacqua şi daimonul ei, (un fel de suflet geamăn metamorfozat în animal demon, spirit, spuneţi-i cum vreţi), trăitori într-un univers paralel (acest lucru nu ni se dezvăluie chiar de la început) sunt pe cale să intre într-o mare belea. Sau să facă primul pas care-i va duce în Marea Aventură.  Mare Aventură la care visăm cu toții.

S-au ascuns într-un dulap aflat într-o încăpere în care nu au voie să calce în mod obişnuit. Taman cât să-l vadă pe decan otrăvind vinul din sticla pregătită pentru cel pe care-l crede unchiul Asriel. Şi pentru că nu poate sta deoparte, salvează viaţa unchiului şi e nevoită să stea mai departe ascunsă în dulap, ocazie cu care află despre existenţa „Prafului”, format din particule care sunt în mod inexplicabil atrase mai mult de adulţi decât de copii şi are proprietăţi uluitoare.

Lyra este o orfană zvăpăiată pentru care învăţătura e doar o pierdere de timp. Nu pentru că i-ar displăcea să înveţe, dar se pare că nu a găsit încă profesorul ideal. În schimb îi place la nebunie să se joace, să exploreze cele mai ascunse cotloane, să provoace şi să fie lider. Doar că zilele fără griji se pare că au cam apus. Prin oraş copiii au început să dispară. Goblerii nu sunt străini de asta. Pericolul pândeşte la tot pasul. Copii gipţienilor dispar. Şi cel mai bun prieten al Lyrei. Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, doamna Coulter îşi face apariţia. Iniţial m-a cam derutat un pic. Aşa-mi trebuie dacă am văzut filmul. Nu de alta, dar doamna Coulter din film, interpretată de Nicole Kidman, era incredibil de blondă. Lyra se pricopseşte cu un alethiometru, un aparat ce seamănă cu un ceas dar are proprietăţi fantastice şi cu care eroina noastră pare să se împace de minune.

Uluitor din toate punctele de vedere, aparatul are proprietatea de a spune adevărul. Ba mai priveşte şi în viitor. Aşa că nu e de mirare că-l doreşte toată lumea. Pentru a proteja acest bun de nepreţuit, Lyra fuge din custodia diabolicei doamne Coulter. Şi Marea Aventură începe.

Chiar dacă majoritatea episoadelor îmi erau dinainte cunoscute datorită ecranizării care respectă destul de scrupulor scrisa cărţii, asta n-a făcut lectura mai puţin interesantă. Ştiam că o să dea de ursul în armură, ştiam de şiretlicul pe care-l va folosi pentru a-l ademeni în luptă pe uzurpatorul tronului. Ştiam de ce anume sunt răpiţi copiii şi unde sunt duşi. Am ştiut de la bun început că ghilotina menită să separe copiii de daimonul propriu n-o să-şi facă treaba în cazul eroine şi, cu toate acestea, n-am lăsat cartea din mână. Pentru că o poveste bine scrisă merită citită chiar dacă ştii cum se termină. Pentru cei care încă n-au văzut filmul, un sfat demn de urmat: evitaţi să priviţi la televizor până nu citiţi cartea. După aceea, dacă o să vă mai ispitească să vizionaţi şi exranizarea, nu-i bai. Merită efortul. Şi într-un caz, şi în celălalt.

Lectură plăcută să aveţi!

Despre Ciprian MITOCEANU

Ciprian MITOCEANU a scris 17 articole în Revista de suspans.

Ciprian Mitoceanu s-a născut în data de 19 martie 1976, la Suceava. În 1999 a absolvit Facultatea de Litere şi Ştiinţe, secţia Istorie-Geografie, a Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava. Studii aprofundate în domeniul istoriei statelor din SE Europei, în cadrul aceleiaşi universităţi (2003). Studii postuniversitare, profesor documentarist, la Universitatea Bucureşti (2007). În prezent este profesor la Şcoala cu clasele I-VIII din Mileanca (jud. Botoşani). Bibliografie: "Colţii" (roman, Ed. Tritonic, 2008), "Amendamentul Dawson" (roman, Ed. Millennium, 2011), "În sângele tatălui" (roman, ed. Millennium, 2012), proză scurtă în revistele Nautilus şi Suspans, dar şi în antologiile "Dincolo de noapte - 12 feţe ale goticului" (Ed. Millennium, 2012), "Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF" (Ed. Millennium, 2012) şi "Zombii: Cartea morţilor vii" (Ed. Millennium, 2013). Este membru al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *