James Bond, aşa cum ar trebui să fie el cunoscut

Ian Fleming — For Your Eyes Only
Seria James Bond
Coronet Books, 1989
191 pagini

Există, oare, cineva care să nu fi auzit de Bond, James Bond? Spionul care într-un fel sau altul stă la baza construcţiei tuturor celorlalţi agenţi mai mult sau mai puţin secreţi ori imaginari ― tiparul absolut. Nu m-ar suprinde defel să aflu că este personajul la care aspiră chiar şi spionii adevăraţi.

Sofisticarea personajului și implicit a autorului se vede imediat din limbaj, fraze ușor patinate pe alocuri care se leagă cu eleganța epocii când au fost scrise, împestrițat pe ici, pe colo cu termeni împrumutați din franceză sau italiană în principal, descrieri limpezi și precise ― tribut al anilor petrecuți în presă. O scriitură stilată, dificilă pe alocuri pentru un cititor ocazional de literatură engleză, m-aș încumeta chiar a spune. Nicidecum lipsită de umor.

Înclin să cred că sunt reprezentativă pentru majoritate, în sensul că pe James Bond, această personalitate fictivă care s-a infiltrat într-atât de insidios în viaţa reală, încât nu te-ar mira să auzi despre el la ştiri, l-am cunoscut la cinema. Fie că vorbim de interpretarea inegalabilă, după părerea mea, a lui Sean Connery, ori de transpuneri mai recente (vezi seria cu Daniel Craig în rol principal), James Bond din filme a devenit parte inextricabilă a civilizaţiei noastre; mai mult, reuşeşte să traverseze cu enorm de mult succes orice barieră culturală.

Cel de la care a început totul, Ian Fleming este un britanic prin excelenţă, un „om de lume”: şi-a făcut studiile la Eton şi apoi la Academia Militară Sandhurst, le-a desăvârşit pe „continent”, cum zic englezii, pentru ca mai târziu, nereuşind să intre în rândurile celor din Foreign Office (echivalentul Ministerului Afacerilor Externe de la noi), să accepte un post la agenţia de presă Reuters. Cel de-al Doilea Război Mondial îl găseşte în Armata Regală; imediat după război se retrage în Jamaica și din acest moment Ian Fleming porneşte să-și croiască o carieră de scriitor. În mod firesc, romanele şi nuvelele care-l au drept protagonist pe faimosul Agent 007 îşi trag seva din experienţa sa din armată ― în special interacţiunile avute de Fleming cu serviciile secrete pe durata serviciului militar, dar şi din multele sale călătorii. Alter ego-ul îl va propulsa de la bun început printre cei mai bine vânduţi autori ai lumii.

Pornind de la câteva scenarii pe care Fleming le-a scris pentru televiziune, dar care nu s-au fructificat, volumul For Your Eyes Only apare în 1960: prima culegere de povestiri cu James Bond. Până la acel moment Fleming scrisese doar romane, însă aici el „reciclează” materialele produse pentru rețeaua CBS și adună laolaltă cinci episoade din viața lui James Bond. Avem astfel ocazia să străbatem globul alături de James pe urma inamicilor Imperiului. Îl descoperim într-unele dintre cele mai exotice locuri de pe planetă, adevărate destinații de vis chiar și în prezent. Luxul ori exclusivismul locurilor nu face decât să încadreze frumos un personaj neașteptat de uman în ambivalența sa, un tip sofisticat, rasat, chipeș, dar cu un zâmbet crud și priviri albastre, reci. Un tip ce ar putea fi luat drept american (și aici mă gândesc, evident, la Cary Grant), dacă n-ar fi îmbrăcat în hainele excelent croite ce trădează natura-i insulară. Un om cu scrupule și onoare, atât cât îi permite meseria de spion, cu reguli impuse referitor la ce poate și ce nu poate să facă în timpul serviciului, un bun profesionist care nu pregetă să aprecieze alți profesioniști pe măsură, dar și personaje ce se dovedesc a fi nici albe, nici negre, ci… gri. Un bărbat serios care în cafenelele frivole ale lumii știe să se adapteze și comandă întotdeauna un Americano (un cocteil pe bază de Campari și Cinzano, cu tot cu spirală de lămâie și cuburi de gheață). Un om căruia nu-i e frică de nimic ― cu excepția efuziunilor sentimentale. Irezistibil.

În From a View To a Kill acțiunea se petrece în Paris și în împrejurimile orașului luminilor, acolo unde James descoperă și distruge un avanpost al organizației sovietice SHAPE. Misiunea din For Your Eyes Only este însă una oarecum personală, căci James este trimis de M, șeful serviciilor secrete MI6, să elimine un mafiot neamț ce opera în Cuba și Jamaica și care, printre altele, îl ucisese și pe un prieten al acestuia. Acțiunea se mută în Italia odată cu Risico, povestire care dezvăluie interferențele serviciilor secrete cu un grup de traficanți de heroină, într-un joc amețitor al agenților dubli. Tot un fel de trădare dezvăluie în Seychelles, prin The Hildebrand Rarity, povestire ce se concentrează asupra asasinatului unui magnat american la bordul propriului său iaht.

De departe povestirea mea preferată, Quantum of Solace ne transportă în Nassau, pe canapeaua guvernatorului din Insulele Bermude. Spre deosebire de celelalte patru istorisiri, dinamice și fatale pentru antieroi, aceasta este cât se poate de statică: James Bond este invitat la un dineu oferit de guvernatorul regiunii; când toți ceilalți invitați se retrag, James face o remarcă absolut întâmplătoare referitoare la căsătorie și îl stârnește astfel pe oficial să-i destăinuie o întâmplare nefericită la care a fost martor, destrămarea căsniciei unuia din diplomații din subordinea sa. Cu această povestire Ian Fleming m-a cucerit, dezvăluie o profunzime la care nu te-ai aștepta, în fond, la un scriitor de romane de spionaj. Încă mă mai gândesc la ea, deși am citit-o acum câteva săptămâni.

Sofisticarea personajului și implicit a autorului se vede imediat din limbaj, fraze ușor patinate pe alocuri care se leagă cu eleganța epocii când au fost scrise, împestrițat pe ici, pe colo cu termeni împrumutați din franceză sau italiană în principal, descrieri limpezi și precise ― tribut al anilor petrecuți în presă. O scriitură stilată, dificilă pe alocuri pentru un cititor ocazional de literatură engleză, m-aș încumeta chiar a spune. Nicidecum lipsită de umor.

Cum spuneam, o surpriză extrem de plăcută, la un nivel mult peste comercialul James Bond pe care l-ați văzut prin filme.

Despre Alexandra POPESCU

Alexandra POPESCU a scris 16 articole în Revista de suspans.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *