Fantomele suntem noi

Sarah Langan ― Audrey’s Door
Harper, SUA, 2009
432 pagini

 

Sarah Langan a scris trei romane, două dintre ele fiind distinse cu premiul Bram Stoker (2007 şi 2009). Ceva trebuie să facă bine şi adevărul e că o face. Cu Audrey’s Door, Langan ne propune un roman horror despre o clădire bântuită, un volum încadrat, voit şi declarat, în tradiţia lui Jackson-Levin-King. Însuși acest fapt, prezentat în preliminariile romanului, este menit să paralizeze un scriitor cu ceva mai puţină forţă şi talent, dar Langan şi-o asumă şi rezolvă dilema cu brio. Ce dilemă, vă întrebaţi? Dilema depăşirii tropilor genului.

Ceea ce propune Langan în clipa supremă a acţiunii este original şi profund tulburător – un alt tip de monstru.

Dacă în The Haunting of Hill House avem o bântuire difuză, în Rosemary’s Baby un complot diabolic al vecinilor şi în The Shining o clădire care foloseşte tot ce e mai rău şi mai strâmb în locatarii săi, în acest roman avem de-a face cu o altă abordare: groaza e secundară, se petrece pe nebănuite, în fundal, adjuvanţii sunt doar sporadic în centrul atenţiei, iar, după părerea mea de cititor cu simţuri teşite, povestea nu este nici măcar înspăimântătoare. Dar ce face Langan foarte bine este aducerea umanului în prim plan, pictând un tabloul al răvășirii pe care o poate lăsa singurătatea în viaţa unui om.

Audrey este o tânără arhitectă cu probleme. Are OCD, s-a despărţit de logodnicul ei, un producător de documentare fără prea mult succes, are o mamă bolnavă şi rătăcită cu care a întreţinut o relaţie dificilă pe tot parcursul vieţii, şi tocmai s-a mutat singură într-o clădire-monument, o raritate arhitecturală a curentului Chaotic Naturalism. Fostul/actualul/viitorul logodnic este şi el ros de probleme: nu are sorţi de izbândă cu documentarul la care lucrează de multă vreme şi suferă de complexul fiului artist într-o familie de întreprinzători. Nu insist – toate personajele au o viaţă lovită de necazuri, ceea ce transformă lectura într-un act mai plăcut, mai suportabil: oricând vei da peste cineva care are mai multe probleme decât tine. Fie el/ea şi un personaj de carte.

Interesante, dar neexploatate îndeajuns, sunt persoanele care locuiesc în această clădire – bătrâni aproape ireal de decrepiţi, mutilaţi de vreme şi perpetuu captivi ai altor vremuri. Aceştia (vecini, dar fără naturaleţea vecinilor lui Rosemary) au insistat ca de data aceasta să se mute o tânără arhitectă fără obligaţii de familie la ei în imobil. Motivul ne este sugerat curând, revelându-se în seria de apariţii halucinante care îi tulbură viaţa lui Audrey în noua locuinţă: clădirea îi cere să construiască o uşă. Printr-un procedeu cam simplist aflăm şi trecutul clădirii şi scopul arhitecturii – acela de a ieşi din natură, de a demonta structurile. Această tendinţă de ieşire este bănuită în ordinul recurent al casei de a construi o uşă. Ceva stă să iasă…

Această uşă către o altă dimensiune mă împingea spre anticiparea unei invazii cenobitice a la Barker, dar nicidecum. Ceea ce propune Langan în acest punct al poveştii, în clipa supremă a acţiunii, este original şi profund tulburător – un alt tip de monstru. Uşa cere să fie deschisă pentru invazia variantelor infernale ale noastre, asemenea unor gemeni malefici ce ne aşteaptă într-o dimensiune paralelă. Iată un nou iad.

Din păcate, conflictul este rezolvat prea repede şi prea simplu şi, să-mi fie cu iertare, cu un happy-end ca un machiaj prost aplicat pe fugă. Dar ăsta-s eu. Nu cred în happy-endings. Aşa că, pentru a rămâne fidel credinţelor (or necredinţelor) mele, voi profita de acest prilej şi voi încheia recenzia pe această notă.

Lectură plăcută!

Despre A.R. DELEANU

A.R. DELEANU a scris 15 articole în Revista de suspans.

A. R. Deleanu (pseudonimul literar al lui Flavius Ardelean) s-a născut la Braşov în 1985. Este prozator, autor de ficţiune speculativă. A studiat management cultural, studii culturale, relaţii internaţionale şi studii europene în România şi Germania. Locuieşte în Oxford, unde se specializează în managementul editurilor. Este colaborator al revistelor Tiuk! şi Revista de Suspans. A publicat proză, articole şi poezie în Tiuk!, Suspans, Egophobia, Familia, Dilema Veche, Revista de Povestiri etc. Între decembrie 2011 şi septembrie 2012 a moderat alături de Mihail Vakulovski CenaKLUbul Tiuk! în Rockstadt, Braşov, iar între aprilie şi septembrie 2012 a reprezentat pe plan local editura Casa de Pariuri Literare. Este autorul romanului “Îmblânzitorul apelor” (Casa de Pariuri Literare, 2012) şi scrie şi publică în mod regulat proză scurtă.

Print Friendly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *